PressHub: Actualitate

Proiectul ”România Educată”. Iohannis cheamă la consultări săptămâna viitoare mediul politic și partenerii sociali

În cadrul discuţiilor, vor fi prezentate principalele zone de reformă şi linii de acţiune ale proiectului "România Educată", în vederea realizării unui consens social şi politic, care să garanteze implementarea sa şi asumarea transpartinică.

Vlad Voiculescu, noul președinte al filialei USR PLUS București

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a fost ales preşedinte al filialei USR PLUS Bucureşti cu un număr de 1.224 de voturi, reprezentând 62% din opţiunile valabil exprimate.

VIDEO.”România-incluziune etnică și rasială”. Cerasela Bănică (CADO): Segregarea școlară este cea mai întâlnită formă de discriminare rasială

Desegregarea nu a fost finanțată și nu există expertiză nici în rândul societății civile pe acest subiect. Segregarea a fost finanțată numai în 2006, iar acum observăm lipsa de capacitare a instituțiilor statului și a societății civile.

Funeriu, critici dure la adresa președintelui Iohannis și a proiectului România educată: 7 ani de mandat, 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de...

Domnul președinte a avut un demers de jos în sus. Un politician se judecă la finalul mandatului, tot așa cum Barcelona s-a calificat împotriva lui PSG cu 3 goluri în ultimele minute.

De 7 ori BRAVO! Ei sunt zeciștii ieșeni de la Evaluarea Națională!

Primele rezultate la Evaluarea Naţională, înainte de contestaţii, au fost făcute publice în cursul zilei de ieri, şapte elevi din judeţ obţinând media maximă, 10.00. Astfel, trei elevi de la Colegiul „Costache Negruzzi“ şi trei elevi de la Colegiul Naţional, alături de un elev de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ Târgu Frumos, sunt singurii absolvenţi de clasa a VIII-a care au nota 10.00 atât la Limba română, cât şi la Matematică.

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img