Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns duminică la un acord comercial prin care se stabilește un tarif vamal de 15%, cu doar câteva zile înainte de termenul-limită impus de președintele Donald Trump pentru încheierea unei înțelegeri – termen după care ar fi fost aplicate tarife de două ori mai mari.
Trump, vorbind cu jurnaliștii americani după ce s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la clubul său de golf din Scoția, a anunțat încheierea acordului.
„Este cel mai mare dintre toate (acordurile comerciale – n.red.)”, a declarat Trump după o întâlnire care a durat aproximativ o oră, și care fusese deschisă de Ursula von der Leyen cu o remarcă măgulitoare la adresa președintelui american: „Sunteți cunoscut drept un negociator nemilos”, potrivit CNN.
Von der Leyen a încheiat pe aceeași notă: „A fost o muncă dificilă. Dar mulțumiri și pentru numeroasele discuții pe care le-am avut pe parcursul drumului spre obiectivul nostru – acum însă am reușit”, a declarat ea după discuții, relatează Politico.
Președintele Donald Trump a mai anunțat că Uniunea Europeană se angajează să achiziționeze energie din Statele Unite în valoare de 750 de miliarde de dolari (era una din primele oferte făcute de Bruxelles după ce Trump declanșase „războiul tarifelor”).
De asemenea, UE își va mări investițiile în Statele Unite cu 600 de miliarde de dolari, mai ales în echipamente militare și va deschide piețele naționale pentru anumite schimburi comerciale, fără tarife vamale.
Tariful aplicat importurilor din UE va fi de 15%. Important și pentru România, acest tarif include și autoturismele. Produsele farmaceutice nu vor fi incluse în acord, iar oțelul și aluminiul vor continua să fie supuse unor tarife de import de 50%.
Negocierile au urmat unui blocaj de două săptămâni declanșat de Trump, care, într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, a amenințat că va crește tarifele vamale pentru majoritatea bunurilor din UE la 30% dacă nu se va ajunge la un acord până la 1 august.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Eduard Vînătoru)