Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita au întocmit, în anul 2025, 40 de dosare penale pentru infracţiuni împotriva animalelor, înregistrându-se o creştere faţă de anul precedent, potrivit Agerpres.
Potrivit informaţiilor furnizate joi într-o conferinţă de presă de şefa Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Harghita, comisar-şef de poliţie Manuela Cioancă, cele mai frecvente fapte cercetate au vizat intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului animalelor, realizate fără drept, precum şi uciderea sau rănirea intenţionată a acestora, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004.
În aceeaşi perioadă, au fost finalizate cercetările în 36 de dosare penale, dintre care trei au fost soluţionate cu trimitere în judecată.
Sursa citată a menţionat că unul dintre cazuri s-a finalizat cu „condamnarea unei persoane în vârstă de 19 ani la pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept”.
În plan contravenţional, poliţiştii au constatat 440 de fapte, sancţionate cu amenzi în valoare totală de aproape 400.000 lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nemicrociparea şi nesterilizarea animalelor, precum şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind deţinerea câinilor periculoşi.
Totodată, au fost emise 11 ordine de plasare în adăpost, fiind protejate 35 de animale aflate în stare de pericol.
Un segment important al activităţii a vizat verificarea respectării legislaţiei privind deţinerea câinilor periculoşi sau agresivi. Astfel, au fost verificaţi 45 de deţinători, fiind aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale.
Pe parcursul anului trecut, poliţiştii Biroului de Protecţie a Animalelor Harghita au participat la 25 de acţiuni specifice pentru protecţia animalelor, fiind efectuate 21 de controale şi 125 de verificări la persoane fizice şi juridice, inclusiv în colaborare cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.
De asemenea, Biroul pentru Protecţia Animalelor Harghita a soluţionat anul trecut 99 de petiţii ale cetăţenilor, în creştere faţă de 2024, şi 33 de sesizări diverse, privind animale ţinute în condiţii necorespunzătoare sau aflate în pericol.
Pentru anul 2026, structura de profil va continua cooperarea cu instituţiile publice şi organizaţiile de specialitate şi va derula, la fel ca şi în anul precedent, campanii de informare şi conştientizare privind respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor.
Sesizările pot fi transmise non-stop la adresa de e-mail protectiaanimalelor@hr.politiaromana.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



