Răspunsul e da. Și una, și alta.
E o realitate pe care, fără să vrea, a rostit-o cu voce tare, desigur, nu așa cum și-ar fi dorit unii, dar știți ceva? E de o mie de ori mai bine că a fost așa, pentru că, altfel, remarca trecea neobservată. Toată lumea ar fi zis, „da, mamă, ce băiat deștept (și frumos!)” și s-ar fi uitat repede. Controversa, în schimb, a provocat reacții, dezbateri, a deschis răni, a scos în față sau la suprafață de toate. A funcționat ca supapa Chalamet (sic!).
Vorba Madonnei, controversele fac lumea să se gândească. Aș adăuga eu, și să vorbească mult. Cum tot ea postulează, bună sau rea, tot publicitate gratis e. Și aici nu mă refer la Chalamet. Ci, la restul.
Din punct de vedere cheltuieli de marketing, opera și baletul, nici în cel mai frumos vis, nu se așteptau să primească o așa expunere, practic, de masă, precum Coca Cola, dar fără să dea vreun ban. Nu întâmplător, la ceremonia Oscar-urilor, Conan O’Brien, în scheciul dedicat lui Chalamet, a adăugat și jazz-ul (cu trimitere la alt film din competiție).
Să recapitulăm ce a spus Chalamet în interviul Variety și CNN, realizat alături de Matthew McConaughey.
„…..nu vreau să lucrez în balet sau operă sau în lucruri de genul: «Ține chestia asta în viață, chiar dacă nimănui nu-i mai pasă de ea». Tot respectul pentru oamenii de balet și operă…Tocmai am pierdut 14 procente din audiență….” Vă recomand să urmăriți întregul interviu aici. Foarte interesant.
O scurtă privire înapoi
Chalamet provine dintr-o familie cu puternic background cultural. Face parte din clasa de mijloc, n-a vândut înghețată ca să se întrețină, ca cei din poveștile tipic americane. A studiat artele, actoria, muzica (pian), antropologia culturală. A jucat încă din școală, talentul său a fost remarcat de profesori care l-au propulsat, fiind comparat chiar cu James Dean. Probabil, prima amintire cu el, pe care mulți o avem, este din serialul Homeland. Însă, explozia s-a produs odată cu bijuteria de film Call Me By Your Name, regia Luca Guadagnino. Celebritate datorată unui film low buget! Filmul a avut doar 3 milioane și ceva de dolari buget, practic, 1/6 din bugetul Cravatei Galbene. Guadagnino a văzut exact inefabilul din Chalamet. Și a creat peste noapte una dintre vedetele zilei. Și, da, niciun dubiu, a fost rol de Oscar. Acum, nu știm, s-ar putea să îi fie scris parcursul lui Leonardo DiCaprio în ceea ce privește statueta, dacă e o chestie care îl preocupă. Aș mai adăuga, nu știu cât de relevant e, în familie sora, mama (dansatoare pe Broadway), bunica a făcut balet la New York City Ballet. De-aia într-una din pozele vehiculate zilele acestea îl vedem cu o șapcă inscripționată cu numele instituției.
Opera și baletul în SUA
De ce în SUA? Referința sa este făcută vizavi de peisajul cultural american.
Artele nu sunt subvenționate de stat ca în Europa (nici sportul). Ele există datorită sponsorilor, donatorilor și publicului care cumpără bilete. Sunt scumpe, mai scumpe ca în Europa, deci, să nu vă închipuiți că lumea dă buluc. Nu că nu i-ar plăcea, ci că majoritatea nu-și permite. Aici intervin chestiunile practice și ceea ce EXACT a spus Chalamet. Poate dacă ar fi știut că în Europa statul subvenționează aceste arte, ar fi fost mai nuanțat. Ar fi zis că dacă era european se mai gândea odată (e o glumă).
Despre ce public vorbim? Și cine aruncă primul piatra?
Îi pasă sau nu-i pasă și cât e și publicul acesta? Vă spun eu. Dacă s-ar baza doar pe public, toate artele spectacolului care nu se încadrează în legile economiei de scară, ca înregistrări fizice, difuzarea multiplă ca streaming-urile, cinema-ul, sau amplificare (spectacole de stadion) ar dispărea. În SUA sigur. Cum am precizat, pentru europeni investește statul, acoperind între 40 și 100% (cazul României) costurile industriei culturale creative. În UK mai puțin, în sensul că, instituțiile subvenționate sunt doar câteva, iar cele norocoase primesc până la 30% subvenție.
Nu știu dacă vă mai aduceți aminte experimentul Joshua Bell?
În 2007, renumitul violonist, într-o apariție incognito, în metroul din Washington, D.C, a cântat aproape o oră, pe vioara sa Stradivarius de 3,5 milioane de dolari, și a strâns 32 de dolari! Experimentul a fost lansat de ziarul Washington Post, să zic așa, într-un fel de Q.E.D. Doar 7 din cei 1097 de trecători s-au oprit să-l asculte pe violonist. Eu zic că 0,63% e un procent bun. Astăzi, când toți umblă cu căștile pe urechi sau cu ochii în telefon, n-ar mai fi nici atât procentul.
De reținut, aproape o oră, $32, 0,63%. Cam acestea au fost cuvintele lui Chalamet exprimate în cifre. Aia cu 14% pierdere în audiență e o exagerare, o necunoaștere sau wishful thinking. Nu. 0,63%.
Dar nu e singur
„E destul de demodată, cred, și nu am făcut prea multe pentru a o moderniza.” Nu Chalamet a spus-o, ci chiar unica Maria Callas, referindu-se la declinul operei încă din anii ‘60. Acum, dacă Callas a zis că opera se duce pe apa sâmbetei chiar din motive artistice, de această dată, de ce altcineva n-ar putea spune același lucru, când se întâmplă din motive economice?
Chiar așa! Câte teatre de operă, săli de concerte s-au construit în ultimii 50 de ani și câte săli de cinema? Dacă scoatem Asia și Orientul Mijlociu din calcul, putem spune că mai nimic. În Italia se cântă în aceleași splendide teatre de sute de ani. Nu s-a simțit nevoia și a altora noi. Și putem merge mai departe. De ex., când spun eu că la Berlin, și, în general, în Germania, e raiul operaticilor pentru că sunt 3 opere de-a lungul aceluiași Blvd. (cu nume diferite) și bilete la prețuri convenabile, dar e așa datorită reunificării, nu construirii unora noi.
Sau câtă lume e interesată să se informeze despre operă și balet?
Tocmai s-a anunțat închiderea revistei Classical Music.
Eu scriu despre operă și balet și văd pe an între 30 și 50 de spectacole de operă și balet, nici nu scriu despre toate că s-ar plictisi lumea. Și-așa, articolele pe care le scriu cred că nici prietenii nu le citesc pe toate. Mă prind pentru că sunt lucruri pe care le dezvălui în premieră și mă trezesc că ei îmi spun că le-au citit/auzit pe nu știu unde, pentru că, știți, la noi se fură și se plagiază, și nu numai politicienii o fac. Doar că acum se poate verifica ușor. Dar, în fine, nu le citește nimeni, nicăieri. Dintre toate articolele mele, singurele care au spart, la propriu, audiența au fost cele despre scandalurile Angelei Gheorghiu. Și la Hotnews, și la PRESShub. Și doar unul despre rolul balerinei Alina Cojocaru, la Hamburg, din Menajeria de sticlă de John Neumeier.
Scriu mai târziu pe acest subiect fiindcă nu prea am avut timp să ascult tot interviul. Pentru că, ce să vezi, exact în timpul acesta am văzut 7 spectacole de operă și două de balet (martie), plus teatru. Am scris și aici. Oare cei care au sărit să înfulece din friptura Chalamet, câte spectacole or fi văzut în aceeași perioadă? În Italia, fiind programat primul ciclu din Tetralogia aniversară Wagner, a fost și un loc de întâlnire a comunității opera travelers. Suntem puțini, chiar din ce în ce mai puțini, deși adunați de pe două continente. Chiar discutam cu zâmbetul pe buze că tocmai apăruse ”problema”. De-atunci mi-am propus să scriu. Concluzia a fost clară, doar consumatorii loiali ar fi trebuit să aibă drept la opinie, pentru că simt pe buzunarul propriu creșterea prețului la bilete, la transport (noroc cu low costurile, thnks God!) etc.
Sau, dacă contează opera și baletul, de ce nu se bat rețelele de televiziune pentru transmisii live? Sumele date pe cumpărarea drepturilor transmisiilor de meciuri de fotbal a ajuns la cote ridicole. Ele trebuie certate, nu Chalamet.
Mă rog, exagerez, orice simplu cetățean e îndreptățit să-și susțină opinia.
Este comunitatea artistică, înțelegând operă, balet, teatru, film, care a surprins. Deși, pe mine nu m-a surprins. Să vă spun de ce.
Sunt trei filme care țin de zonele/subiecte artistice și pe care le consider borne cinematografice:
Black Swan, Tár și Maria.
Ei bine, dând critica la o parte, care, de multe ori, săraca, e atât de depășită de subiecte că nici nu știe ce vede (vezi mai nou „La răscruce de vânturi”), cele mai vehemente reacții negative au venit din interiorul comunităților artistice. Fără dovezi sau argumente, în afară de obsesiva acuză de clișeism, până la, aserțiuni de Piața Matache, că nu ea dansa, nu ea dirija sau cânta. Așa că, acum, atacul frontal n-a fost chiar surpriza zilei.
Nu știu ce să zic? Probabil, există și o invidie vizavi de venituri, se vor fi întrebat de ce n-au folosit o balerină, dirijoare sau soprană. Vă spun eu de ce: ar fi fost niște filme/subiecte ratate așa cum au fost The White Crow a lui Ralph Fiennes care a vrut un balerin, foarte bun, dar nu actor, sau mai recentul Dreams a lui Michel Franco. Sau mărind aria de acoperire, de-aia nu se folosesc piloți de Formula 1 în filme despre Formula 1(Bobby Deerfield forever!).
Au fost și inteligenții, să le zic așa, care au repus imediat pe tapet, pot să-i trimită cartonașul de mulțumire lui Chalamet, problemele reale cu care se confruntă comunitatea și anume salariile, incertitudinea, accesul la educație și pregătire. Da, chestiunile serioase. Au transformat excesul de atenție în ceva lucrativ.
Altfel, destul de trist, să vezi oameni care, probabil, au călcat doar invitați prin sălile de operă, balet, concerte că îl trag de urechi pe unul care, de voie, de nevoie, a ascultat Ceaikovski – Spărgătorul de nuci în fiecare an.
Și cred că toată energia ar trebui direcționată spre lucruri mai semnificative, chiar aș merge mai în profunzime, în a vedea disfuncționalitățile din propria ogradă. Cum zicea nea Anton Pann* „Vezi bârna din ochiul tău / Şi nu vorbi p-alt de rău.”
A fost inelegant. Da. A fost dur. Da. Etc.
Dar nu Chalamet a generat realitatea.
Cu el sau fără el, problema e tot acolo. Când vorbim de ceva care chiar are impact trebuie să ne uităm la niște cifre. Iar ele nu arată deloc bine. Să nu mai adăugăm faptul că lipsa impactului cultural în masă se simte în toate aspectele vieții. Nu în ultimul rând, în opțiunile sociale și politice cu care ne confruntăm astăzi în societate.
Și pentru el maestrul Pann* are câteva vorbe: „Când vei să vorbeşti, la gura / Să aibi lacăt şi măsură.”
Oare ce furtună în pahar, altul, ar stârni dacă s-ar anunța că va juca rolul unui tenor? Personal aș prefera Corelli. Mai ales că știu ce a apărut după ce s-a anunțat că Jolie va fi Maria, însă acum, aversiunea e mult mai potențată (sic!)
Și, întorcându-ne la nenea Pann*, trebuie, încă odată, sau din nou și din nou, sau pentru totdeauna, să-i dăm dreptate:
Aşa e lumea asta:
Râde om de om şi dracu de toţi.
Dracu râde de porumbe negre şi pe sine nu se vede.
Gura lumii numai pământul o astupă.
Fiecare să leagă unde îl doare.
*Povestea vorbii
[Credit foto: Captură ecran & Julian Ungano: Timothee Chalamet în Celine Homme by Hedi Slimane (2024 Jan, DAM Magazine)]
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
