Primăria Municipiului Baia Mare a anunțat suspendarea din funcție a arhitectului-șef al instituției, Morth Izabella-Mihaela, pentru o perioadă de 60 de zile, în urma măsurilor dispuse de procurorii anticorupție într-un dosar de corupție, scrie Aktual24.
Primarul Doru Dăncuș (PSD, foto) o premiase anterior pe aceasta cu titlul simbolic de „cea mai fină arhitectă”, întrucât Dăncuș i-a fost naș de cununie alături de șeful CJ Maramureș, Gabriel Zetea (PSD).
Primăria anunță suspendarea ”finei”
Reprezentanții instituției au precizat că măsura a fost luată în baza Codului administrativ, după declanșarea anchetei.
„Primăria Municipiului Baia Mare a luat act de măsurile dispuse de Direcția Națională Anticorupție (…) Respectăm pe deplin actul de justiție și ne exprimăm disponibilitatea de a colabora cu toate instituțiile abilitate pentru clarificarea situației. Orice suspiciune de încălcare a legii este tratată cu maximă seriozitate”, se arată în comunicat.
Autoritățile locale au precizat că activitatea instituției nu va fi afectată.
„Raportul de serviciu al arhitectului-șef a fost suspendat pe o perioadă de 60 de zile (…) iar conducerea Primăriei va lua măsurile administrative necesare pentru asigurarea continuității activității structurii Urbanism”, potrivit sursei citate.
Continuarea, în Aktual24.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Captură video)



