Mario Iorgulescu, fugit în Italia, a acordat un interviu publicației CanCan, care face parte din trustul lui Radu Budeanu, în care caută să se victimizeze. El se plânge cât de mult a suferit în clinicile din Italia, unde a fugit pentru a scăpa de executarea pedepsei după ce a omorât un tânăr cu mașina, relatează Aktual24.
”Am încercat să mă sinucid. Am și un video în care am încercat să mă sinucid, le-am dat un mesaj de adio pe părinților. Și am luat un pumn de psihoactive, ca să mă sinucid. Nu mi-a ieșit. Am ajuns la doctor, la spital. A venit salvarea să mă ia. Mi-au băgat un tub pe gât, carbon și nu știu ce. Eram distrus. Am căzut, am dat cu capul de WC-ul. Am căzut prin casă înainte să vină salvarea. A fost nasol. Puteam să mor și dacă dădeam cu capul de WC”, a spus Iorgulescu junior într-un interviu acordat lui Dan Capatos.
”Tratamentele nu ajută? Tu cum ești comparativ cu primele zile din clinică, de acum șase ani?”, l-a întrebat Capatos.
”Acum, ușor, doar anul ăsta, din toți șase ani de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, doar anul ăsta au fost mici, foarte mici, ameliorări, dar foarte mici. Pentru că mi-a luat mama niște căști pe care le folosesc, cu ultrasunete și le folosesc de trei ori pe săptămână. Eu iau niște antidepresive, nu mai iau antipsihotice din alea puternice. S-a schimbat tratamentul, nu mai au de alea foarte puternice, care îmi dădeau stări de la bine, la rău, depresie. Lumea crede că eu n-am avut nimic cu incidentul sau că n-am sentimente. Eu am avut o perioadă de trei luni de zile în care am plâns zilnic, ore întregi, ore întregi, zilnic plângeam, trei luni de zile, până au început să-mi dau medicamente, să mă opresc. Că nu puteam să mă abțin, din cauza răului pe care mi l-am provocat eu, mie și, normal, familiei respective”, a pretins Mario Iorgulescu.
Continuarea, pe Aktual24.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



