Gruparea Savonea a răspuns la documentarul Recorder despre justiția capturată așa cum știe să o facă. Cu agresivitate deschisă, pe față, fără rușine. Atacând la persoană magistrații incomozi, atacând presa care a dezvăluit ce se întâmplă, sfidând pe față cu câteva hotărâri. Inclusiv prin intenția de a desființa toate completele penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Chiar și așa și chiar dacă se pregătește în mod sigur un contraatac al dinozaurilor din justiție, ei au pierdut prima rundă. Însă războiul abia începe, scrie Lucian Popescu într-un articol de opinie în Aktual24.ro.
Conferința de presă a Curții de Apel București a fost un veritabil fiasco de imagine pentru gruparea Savonea. În primul rând prin simplul fapt că a avut o direcție uluitor de sfidătoare și agresivă. A fost convocată pentru a nega totul, în ciuda evidențelor că marii corupți sunt eliberați în serie, dar și pentru a ataca fără rușine magistrații care au îndrăznit să arate cu degetul problemele.
Mai mult, judecătoarea Raluca Moroșanu a avut curajul să vorbească despre ce se întâmplă în sistemul de justiție și să confirme dezvăluirile Recorder. Pe lângă asta. prestația oamenilor Liei Savonea a fost catastrofală.
Președinta CAB, Liana Arsene, a ieșit la atac cu agresivitate, fără măcar să admită existența unor cât de mici probleme, sfidând inteligența tuturor. După o prestație aiuritoare, ea a fugit pur și simplu de la conferința de presă, refuzând să răspundă zecilor de întrebări pe care jurnaliștii voiau să le pună.
Continuarea, în Aktual24.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



