AKTUAL24 | Reforma pensiilor speciale: pensionare la 50 de ani, dar plata abia de la 65

Data:

Surse politice au declarat, miercuri, pentru aktual24.ro că există două variante principale de lucru privind reforma pensiilor speciale care vizează atât vârsta de pensionare, cât și stagiul minim de cotizare.

Una dintre variante prevede ca persoanele cu drept la pensie specială să poată ieși din activitate la 50 și ceva de ani, dar să încaseze efectiv pensia doar de la 65 de ani, similar cu vârsta standard din sistemul public. Aceasta soluție ar reduce presiunea asupra bugetului de stat, permițând totuși un exit anticipat pentru funcțiile considerate cu grad ridicat de uzură.

O alta opțiune este creșterea stagiului minim de cotizare de la 25 la 35 de ani. Practic, beneficiarii pensiilor speciale ar fi obligați să rămână în activitate mai mult, ceea ce ar duce la contribuții suplimentare și ar reduce numărul celor care ies foarte devreme din sistem.

În prezent, România are aproximativ 200.000 de pensii speciale, conform datelor Casei Naționale de Pensii.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: Proteste în Ucraina împotriva reformelor care slăbesc independența instituțiilor anticorupție. Bruxellesul e „serios îngrijorat”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Guvernul României)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related