​Aktual24 | Un senator AUR merge des în Rusia: ”Mie îmi place Putin și nu-mi place UE”

Data:

Un senator AUR a fost de mai multe ori în ultimii doi ani în Rusia sub diferite pretexte, el ținând să sublinieze că preferă Rusia în locul Uniunii Europene. Cu toate acestea, el a fost prezent până recent în Comisia pentru Afaceri Europene. Numele lui este Cristian Vântu.

Una dintre vizitele în Rusia cu care s-a lăudat a avut loc anul trecut, la peste doi ani după invadarea Ucrainei de către ruși. El a postat mândru fotografii din Piața Roșie din Moscova pe rețelele de socializare, primind inimioare, printre alții, și de la Mihail Neamțu.

Vizita a coincis cu bombardamentul rusesc asupra celui mai mare spital de copii din Ucraina (Okhmatdyt, Kiev, în iulie 2024), după cum a remarcat atunci jurnalistul Costin Andrieș.

O altă vizită făcută publică a avut loc apoi pe 19 ianuarie 2025. Senatorul AUR a spus că s-a dus în Rusia pentru a juriza un concurs de câini.

Vântu s-a declarat deseori un admirator al Rusiei și, în special, al regimului de la Kremlin.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: Parlamentul de la Chișinău, în prima ședință: puterea vorbește despre Legislativul aderării la UE, opoziția lansează ironii și populisme

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa imagine: Aktual24.ro)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

​Dragoș Pîslaru: Comisia Europeană a aprobat azi varianta finală a PNRR-ului României

Comisia Europeană a aprobat varianta finală a Planului Național...

​Lansare de carte: „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase

„Întrebarea era pe buzele tuturor la Iordache, la Bristol,...

Peste 49 de milioane de conturi false, descoperite de Europol

O acțiune a Europol a dus la descoperirea...