Ieri, 2 octombrie, a avut loc la Copenhaga o reuniune a Comunității Politice Europene. În cadrul acestui summit, liderii statelor membre CPE au discutat, în principal, despre amenințarea Federației Ruse asupra Europei. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu s-au bucurat de o atenție deosebită.
Liderii celor 47 de state membre au luat parte la reuniunea de astăzi din Copenhaga. Principalul subiect de discuție a fost amenințarea Rusiei și modalitățile prin care Europa le va combate.
Poziția Danemarcei
Premiera Danemarcei, Matte Fredriksen a subliniat, încă de zilele trecute, pericolul amenințării ruse. Aceasta a declarat că, pentru încheierea unei păci viabile în Războiul din Ucraina, Europa va avea nevoie de mijloace coercitive pe care să le aplice Rusiei, fapt dovedit de ultimele atacuri asupra infrastructurii civile din Ucraina.
„În ultimele luni, s-a vorbit mult despre pacea în Ucraina, cu întâlniri, reuniuni preliminare și briefinguri despre întâlniri, iar între timp, Rusia continuă atacurile sale brutale.
Acum trebuie să fie clar pentru toată lumea: Rusia nu se va opri până când nu va fi forțată să o facă ”. Premiera a mai adăugat că „Războiul nu a fost niciodată vorba doar despre Ucraina”
Aceasta a condamnat, de asemenea, incursiunile dronelor rusești în spațiul european din ultima lună.
„Rusia ne amenință și ne testează și trebuie să se oprească.” a declarat șefa guvernului danez.
Amenințările cu dronele au atins un nou nivel de escalare când, săptămâna trecută, un număr de drone au intrat în spațiul Aeroportului din Copenhaga, iar în ultimele zile, altele au fost observate în Schleswig (nordul Germaniei). Poliția daneză a declarat că autorul este un „actor profesionist”, dar nu că nu au găsit dovezi care să lege acțiunea direct de Rusia, relatează BBC.
În privința extinderii Uniunii, Premiera Fredriksen a declarat că ea susține o aderare cât mai rapidă a Ucrainei și că nu va permite veto-ul maghiar să fie un obstacol.
„Nu voi permite unei singure țări și cu siguranță nu voi permite lui Viktor Orbán să ia decizii cu privire la viitorul întregii Europe, relatează The Guardian.
Așadar, nu știu ar putea însemna un compromis, dar dacă compromisul înseamnă că nu vom face ceea ce este mai bine pentru Europa, atunci nu cred că compromisul este o idee bună.”
Ucraina
Președintele Volodimir Zelenski a avut două priorități în cadrul summit-ului: Scutul Anti-Drone și aderarea Ucrainei la UE.
În privința scutului, Zelenski a reiterat ideea că „întreaga Europă” ar beneficia de pe urma sa. Totodată, el a susținut că: „Dacă rușii îndrăznesc să lanseze drone împotriva Poloniei sau să încalce spațiul aerian al statelor din nordul Europei, înseamnă că acest lucru se poate întâmpla oriunde – în Europa de Vest, în sud. Avem nevoie de forțe de reacție rapidă și de apărare eficiente, care să știe cum să facă față în mod eficient dronelor.”
Președintele Zelenski a vorbit, ulterior, despre importanța aderării sale la Uniunea Europeană.
„Avem nevoie de un progres real. Ucraina a finalizat procesul de evaluare, suntem gata să deschidem primul cluster [grup de capitole de negociere] și acest lucru trebuie făcut exact așa cum s-a convenit. ”
Acesta a mai încurajat, de asemenea, Uniunea să sprijine Republica Moldova, cât și candidații din Balcanii de Vest, informează Ukrinform.
Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost felicitată pentru succesul electoral al partidului său și pentru lupta sa împotriva propagandei ruse. Ea a avut, ulterior, întrevederi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, premiera daneză, Mette Fredriksen președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, premierul Belgiei, Bart De Wever și alți șefi de stat, relatează RFI.
Președinta a declarat, în cadrul Summit-ului că victoria forțeelor pro-europene transmite un mesaj clar, iar Moldova trebuie să adere la UE.
„Am venit la summitul Comunității Politice Europene cu un mandat puternic de la cetățeni de a avansa aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană. Vom continua să muncim împreună pentru ca Moldova să devină parte a UE”
În cadrul unui interviu acordat în urma conferinței, Maia Sandu a făcut un apel la solidaritate în fața luptei cu dezinformarea.
„Ceea ce s-a întâmplat în Moldova în ultimele luni și, mai ales, în ultimele săptămâni de dinaintea alegerilor se poate întâmpla în orice țară europeană” a declarat președinta. Apoi a adăugat: „Așa că toți trebuie să muncim din greu, să lucrăm împreună pentru a combate finanțarea ilicită, pentru a consolida securitatea cibernetică și trebuie să lucrăm împreună pentru a combate dezinformarea.”
Poziții contrare
Premierul maghiar, Viktor Orban și-a reiterat opoziția față de aderarea Ucrainei la UE și i-a acuzat pe ceilalți lideri europeni că alimentează un război.
„Rusia este în război. Ucraina este în război. Ungaria nu este.Suntem fermi de partea Ungariei. Încercați să câștigați un război pe care îl considerați al vostru. Eu vreau să mă asigur că pacea va triumfa.”
Remarcile despre război l-au adus pe Orban în conflict cu premierul Poloniei, Donald Tusk, într-o adâncire clară a rupturii relației Varșovia-Budapesta., relatează Euractiv.
Orban, alături de premierul belgian Bart De Wever, au fost principali opozanți ai utilizării activelor înghețate ale Rusiei pentru a sprijini Ucraina, plan susținut mai ales de cancelarul german Friedrich Merz, informează The Guardian.
Comunitatea Politică Europeană
Comunitatea Politică Europeană este o organizație de 47 de state. Ea este formată din: UE, alături de Marea Britanie, Norvegia, Elveția, Turcia, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Ucraina; Republica Moldova, Bosnia, Serbia, Albania, Kosovo(stat parțial recunoscut), Muntenegru, Macedonia, Andorra, Monaco, San Marino și Islanda.
Organizația a fost lansată în 2022, la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron. Conform Politico, CPE nu a reușit să producă vreo schimbare notabilă, dar rămâne un format optim pentru diplomație și prezentarea diverselor strategii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!