Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) și-a triplat sprijinul în alegerile municipale de duminică din Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land german, potrivit rezultatelor preliminare. AfD a obținut aproape 15% din voturi, față de 5,1% la scrutinul precedent, și s-a clasat pe locul trei. În orașul industrial Gelsenkirchen, candidatul formațiunii pare pregătit să intre într-un tur doi pentru primărie cu un politician de centru-stânga.
Rezultatul confirmă că AfD reușește să câștige teren și în vestul Germaniei, dincolo de fiefurile sale tradiționale din estul țării, unde rămâne cea mai puternică forță politică. Liderii partidului mizează pe orașele industriale aflate în declin din Renania de Nord-Westfalia pentru a atrage un electorat muncitoresc care se îndepărtează de partidele tradiționale.
Chiar dacă ascensiunea AfD îngrijorează clasa politică germană, scrutinul a adus și un motiv de ușurare pentru guvernul federal: CDU-ul cancelarului Friedrich Merz a rămas pe primul loc cu 33% din voturi, în timp ce SPD-ul (partidul social-democrat, partener de coaliție la nivel federal) a obținut circa 22%. Ambele formațiuni au avut scoruri ușor mai mici decât la precedentele alegeri locale.
Premierul landului, Hendrik Wüst (CDU), a salutat rezultatul, dar a avertizat că succesul AfD „nu ne poate lăsa să dormim liniștiți”, subliniind că politicienii de centru trebuie să răspundă mai eficient la problemele de sărăcie, costuri ale locuințelor și migrație.
Rezultate preliminare ale alegerilor locale din Renania de Nord-Westfalia (Germania):
- CDU: 33,3%
- SPD: 22,1%
- AfD: 14,5% (locul trei, în puternică creștere)
- Verzii: 13,5% (în scădere accentuată)
- Die Linke (stânga radicală): 5,6%
- FDP (liberalii): 3,7%
- BSW (Bündnis Sahra Wagenknecht): nu este raportat separat.
Val de mobilizare populistă în Europa după asasinarea activistului american Charlie Kirk
Populiștii europeni au profitat de refuzul Parlamentului European de a ține un moment de reculegere pentru Charlie Kirk – activistul american conservator ucis joia trecută – pentru a-și demonstra forța și unitatea, alimentând presiunea asupra partidelor de centru-dreapta aflate la guvernare.
Weekendul a fost marcat de proteste naționaliste masive la Londra, Madrid și Bordeaux, unde sute de mii de oameni au adus omagii lui Kirk, prezentat de extrema dreaptă drept „martir”. Mesajele dominante: opoziția față de imigrația musulmană, acuzații de cenzură guvernamentală și critici la adresa „dictatului de la Bruxelles”, relatează agențiile de presă.
Reacții politice
În Madrid, premierul italian Giorgia Meloni a intervenit online la congresul partidului Vox, invocând de patru ori crima pentru a acuza stânga de intoleranță față de conservatori. Liderul Vox, Santiago Abascal, a atacat UE, pe care a acuzat-o că ar încuraja „violența stângii pentru a-și elimina rivalii”. Vox se află pe un trend ascendent, sondajele indicând până la 17% la alegerile din 2027.
La Bordeaux, în Franța, Marine Le Pen și Jordan Bardella au relansat atacurile asupra guvernului francez, amenințând cu moțiuni dacă nu are loc o schimbare politică radicală.
La Londra, europarlamentarul polonez Dominik Tarczyński (ECR) a mărșăluit alături de agitatorul de extremă dreaptă Tommy Robinson, relatează Euroactiv. Acesta a vorbit despre „milioane de participanți”, deși Reuters a estimat numărul la în jur de 110.000. Elon Musk a transmis live din piață, purtând un tricou cu mesajul „Ce ar fi gândit George Orwell?” și declarând: „Ori lupți, ori mori.”
Context mai larg
Extrema dreaptă, deja la putere în Italia și Ungaria, conduce în sondaje înaintea alegerilor din Cehia, Olanda și Franța. Asasinarea lui Kirk, cunoscut pentru pozițiile sale împotriva drepturilor civile și minorităților, pare să fi devenit noul simbol mobilizator al partidelor populiste, care îl prezintă drept victimă a „intoleranței stângii”.
Citește și: Sfârșitul ordinii bazate pe reguli? SUA renunță la lupta împotriva dezinformării
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!