Alex Florența explică de ce nu a vrut un nou mandat la PG: „Nu mă puteam baza pe toate picioarele scaunului”

Data:

Actualul procuror general Alex Florența a făcut referire la picioarele unui scaun și a dat de înțeles că nu se putea baza pe toate pentru un nou mandat de procuror-șef. În același timp, Florența s-a arătat convins că o poziție de acest tip erodează imaginea, așa că s-a gândit că e mai bine să facă un pas în spate și să lase un alt coleg să candideze pentru șefia DIICOT.

Cu referire la mandatul de procuror general, Florența a precizat că mare parte dintre obiectivele asumate în 2023 le-a dus la îndeplinire și că Parchetul General (PG) a fost adus la un moment în care funcționează foarte bine.

În plus, „fiind un om de DIICOT” știa că sunt foarte mulți colegi care și-au dorit să fie șefi ai structurii și i-a lăsat pe ei să o conducă.

Citește și: Magistratul din documentarul Recorder „Justiție capturată”, cercetat și convocat la Inspecția Judiciară

Lipsa de comunicare

Întrebat de Emilia Ion dacă-și reproșează ceva cât a condus PG, Florența a amintit de comunicarea publică, unde poate ar fi trebuit să iasă mai des pentru a explica. „Pe de altă parte, rolul unui șef de instituție nu este de a participa zilnic la polemici pe Facebook, asta e treaba departamentului de comunicare, procurorul-șef trebuie să apară doar în momente cheie”, a arătat Florența.

Alt membru al Secției pentru procurori, Claudiu Sandu, l-a întrebat cum se face că un căpitan de corabie nu-și apără un al doilea mandat și dacă va pleca și de la DIICOT la primul moment mai greu.

Florența a arătat că ai săi colegi procurori știu și au maturitatea necesară pentru a analiza procedura de selecție în curs și își dau seama că în ea sunt mai mulți factori decizionali, „nu doar voința proprie”.

Citește și: CSM îl avizează pozitiv pe Codrin Horațiu Miron pentru șefia DIICOT, după un rechizitoriu critic la adresa instituției

Raportarea la recomandările CJUE

Întrebat despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă procurorii DIICOT față de poziția Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în dosarele cu prejudicii privind interese ale Uniunii Europene, Florența a declarat că dreptul european prevalează dreptului național și că Parchetul General a pus concluzii pozitive în sensul sesizării CJUE.

Întrebat dacă Ministerul Public a răspuns CJUE în așa-numita cauză Lin II, privitoare la problema prescripției răspunderii penale în România, Florența a răspuns că parchetul a răspuns în scris.

Secția pentru procurori a CSM urmează să dea un aviz consultativ în cazul lui Alex Florența care candidează pentru postul de adjunct al DIICOT. Propunerea urmează a fi trimisă președintelui Nicușor Dan pentru numirea în funcție.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

CNA sancționează România TV cu 5.000 de lei după derapajele lui Dumitru Pelican

Postul de televiziune România TV a fost sancționată de...

Ministerul Mediului introduce zone-pilot și conceputul de „arbori de viitor”

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis către Monitorul...

Magistratul din documentarul Recorder „Justiție capturată”, cercetat și convocat la Inspecția Judiciară

Inspecția judiciară, Direcția de inspecție pentru judecători, l-a anunțat...