Încremenirea în grote. Această tabără se caracterizează și printr-o vulgaritate fără limite: dacă zici ceva de rău de Simion te pomenești cu o avalanșă de înjurături și de amenințări. Au un bagaj redus de teme, dar brodează în jurul lor cu o maladivă plăcere.
Am citit cu stupoare cum, după dezastrul de la mina Praid și după inundațiile din Harghita și Covasna, mai mulți indivizi le urau locuitorilor din acele zone să cunoască nenorociri și mai mari, și mai devastatoare. Ar fi fost, după mintea lor bolnavă, o pedeapsă binemeritată pentru că l-au votat masiv pe Nicușor Dan.
Cineva comenta, cu îndreptățire, că acei indivizi încă n-au ieșit din grote. Și, adaug, nici nu sunt șanse să iasă prea curând.
O tabără care respinge dialogul
Din nefericire nu e un caz izolat. Exhibarea urii a devenit o practică obișnuită în România. Am văzut, astfel, cum o cucoană îl blestema pe Nicușor Dan pentru că „ne-a băgat în război” (!). Președintele este de altfel ținta unor josnice și jalnice atacuri. I se schimonosește numele, se fac jocuri de cuvinte de prost gust, e descris drept retardat, handicapat, aerian, incapabil să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lui etc.
După ce au scandat ani întregi „Ceaușescu-PCR” și l-au glorificat pe marele conducător, românii au descoperit că poți fi, într-o totală impunitate, grobian cu șeful statului.
Tot s-a pus – și se spune – că România s-a rupt în două, că trebuie găsite punți de legătură, că nu trebuie diabolizată o anumită tabără etc. Deziderate pioase, dar care ignoră realitatea. În fapt, există pe de o parte o Românie retrogradă, crispată, superstițioasă, agresivă, cu care dialogul este imposibil. O Românie în care Călin Georgescu este divinizat („Călin, te iubim!”), iar George Simion este considerat, în ciuda năzbâtiilor și minciunilor pe care le debitează, un lider credibil.
Continuarea în Ziarul de Iași
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
