Istoria se repetă

Data:

Propaganda din anii ’50 este astăzi, grație mijloacelor de comunicare, infinit mai redutabilă și mai periculoasă. „Imperiul răului”, cum îl numea Ronald Reagan, continuă să existe și să-și exercite influența malefică.

În foarte recenta lui carte intitulată De ce se înșală intelectualii (Pourquoi les intellectuels se trompent), Samuel Fitoussi – pe care îl cunoaștem din textele sale critice despre ideologia woke – vorbește la un moment dat despre modul în care Occidentul s-a amăgit pe sine în fața ascensiunii nazismului și comunismului.

Citește și: Fenomenul împuternicirilor în MAI. Șeful Arestului, împuternicit la Juridic, titularul, trimis consul la New York și apoi șef la Protecția Animalelor

Sunt, în aceste pagini, elemente care amintesc tulburător de scenariile puse în circulație în legătură cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Vedem, aici, că istoria se repetă și că, deși avertizați, mulți reacționează la fel de previzibil și de inadecvat.

Citește și: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani închisoare după ce a fost admisă o cale extraordinară de atac

În 1946, notează Fitoussi, ministrul sovietic de externe Maxim Litvinov a declarat unui jurnalist occidental că motivul principal al confruntării cu Occidentul este concepția conform căreia conflictul între lumea capitalistă și lumea comunistă este inevitabil.

Dar dacă, a întrebat jurnalistul, Occidentul ar ceda și ar satisface toate exigențele Moscovei, s-ar ajunge atunci la o îmbunătățire a relațiilor? Nicidecum, a răspuns Litvinov, după un timp Vestul va trebui să răspundă altor cereri ale Uniunii Sovietice.

Marele istoric Robert Conquest a arătat că, în epoca războiului rece, o parte – deloc neglijabilă – a intelectualității occidentale considera că orice critică la adresa comunismului punea în pericol pacea și că întărirea capacităților defensive era o amenințare pentru sovietici.

Stalin îl cita aprobator pe Lenin care spusese că „existența republicii sovietice pe lângă statele creștine este de negândit pe termen lung, cineva va sfârși prin a triumfa; dar, înainte ca acest deznodământ să se producă, o serie de coliziuni îngrozitoare între republica sovietelor și statele burgheze va fi inevitabilă”.

În anii ’30 ai secolului trecut, oameni politici și intelectuali credeau că dezarmarea statelor occidentale democratice i-ar fi putut determina pe naziști să fie rezonabili și să caute pacea. Se mergea până a se nega rolul nefast jucat de Germania în declanșarea primului război mondial. 

Continuarea în Ziarul de Iași

Citește și: Familia fostului administrator al Sectorului 3 a construit ilegal un restaurant lângă Tribunalul București și DIICOT timp de 17 luni

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Românii din Marea Britanie, prinși între două lumi și două discriminări

În Marea Britanie, o țară în care comunitatea românească...

Marea Neagră pe radarul Bruxelles-ului: strategie reală sau o nouă metaforă geopolitică?

Când hârtiile de la Bruxelles încep să poarte cuvinte...

Martor la Mineriadă

„Pe 10 iunie, acum 35 de ani, eram la...

Caută Nicușor Dan rețeta bulgărească de succes?

Președintele Nicușor Dan încearcă să forțeze PSD+PNL+USR+UDMR să găsească...