Alin Mureșan și Clara Mareș, câștigătorii premiului „Monica Lovinescu” 2025 pentru volumul „Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica”

Data:

Scriitorii Alin Mureșan și Clara Mareș, autorii volumului „Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica”, publicat de Editura Polirom, au câștigat premiul „Monica Lovinescu”, 2025.

Gala de premiere a avut loc miercuri seara, la Ateneul Român. Juriul a fost alcătuit din Ioana Pârvulescu (președintă), Alexandru Călinescu și Răzvan Purcărea. Premiul Monica Lovinescu este acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte” și este susținut de compania DEDEMAN.

Cartea „Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica” este un proiect de cercetare al Centrului de Studii în Istorie Contemporană.

„La vârsta adolescenței, când ar fi trebuit să se gândească la studiile viitoare și să cunoască primii fiori ai iubirii, Nina Moica devine deținut politic, închisă la Jilava, Botoșani, Arad și Oradea, pentru că a făcut parte dintr-o organizație anticomunistă. Victimă a unui regim care voia să instaureze teroarea și frica de aproapele în gândirea poporului, povestea Ninei Moica – prezentată de autori sub două forme: interviu și eseu – este un fel de istorie a formării, a suferinței și a supraviețuirii în condiții adverse, ca și un adevărat manual de rezistență în fața dictaturii și a detenției”, scrie Ruxandra Cesereanu în prezentarea cărții.

„Dialogul ne oferă o panoramă a vieții și a oamenilor din închisorile traversate, dar ne descoperă și persoana Ninei Moica. Un om direct, dar sensibil, corect și autonom, care nu înțelege să se supună unei societăți aberante, hotărâtă să distrugă programatic tot ceea ce îi precedase, ca un copil care își devorează părinții. Un om viu, autentic, cu dureri și regrete, înfruntând greutăți nu numai în lumea comunistă, ci și în propria familie, cu care este ușor să te identifici”. (Alin Mureșan, Clara Mareș)

„Doamna Nina Moica este – un avantaj al cărții – o povestitoare dăruită și dăruitoare, care știe să narativizeze scenele din Gulag și să le descrie amănunțit. Hrănirea, spălarea, somnul, vestimentația, anchetele, prieteniile, coafura, sărbătorile religioase, bolile, nevoile fiziologice, tensiunile și înfruntările, discuțiile, crizele – toate acestea sunt relatate pas cu pas, ca într-un studiu microscopic de caz. Cine vrea să cunoască, zi de zi, viața unei deținute politice la tinerețe o poate face în mod real citind această carte plină de nuanțe și portrete, cu scene din detenție, care narează sub lupă viața în Gulagul românesc. Nu e doar viața Ninei Moica. La fel de importantă este și viața celorlalte femei întâlnite în închisori – fie ele prietene sau străine -, devenite surate în Gulag”, spune Ruxandra Cesereanu.

Citește și: Începutul Festivalului de film „Ecranul memoriei: Ultimele capitole care lipsesc din cartea de istorie”

Nominalizările la Premiul „Monica Lovinescu“ 2025:

Octavian BudaPrivirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale, Editura Polirom, 2024

Vitalie CiobanuStat captiv, mod de folosire: Republica Moldova. O cronică subiectivă, Editura Cartier, 2024

Sabina FatiCine râvnește la gurile Dunării. O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România, Editura Humanitas, 2024

Alin Mureșan, Clara Mareș (coordonatori) – Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, Editura Polirom, 2025

Georgiana ȚăranNicolae Iorga și seducția fascismului italian, Editura Humanitas, 2025

Premiul „Monica Lovinescu” acordat de Fundația „Humanitas Aqua Forte” a fost înființat în 2023, an care a marcat centenarul nașterii uneia dintre femeile remarcabile ale istoriei României moderne. Spre deosebire de premiile existente în prezent, care privilegiază beletristica, Premiul „Monica Lovinescu” este dedicat cărților de nonficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale de anvergură (editare de ediții critice, coordonarea unor lucrări ample, traduceri dificile din patrimoniul cultural universal, recuperări de manuscrise).

Citește și: Hannah O’Neill, prim-balerină Étoile la Opera Garnier din Paris, va dansa pe scena Sălii Palatului în „Balanchine’s Legacy”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa imagine: Editura Polirom)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related