Un judecător din CSM propune „reformarea” sfătuitorilor săi din justiție și nu este convins că sistemul judiciar este captiv unei „mafii agresive”.
Alin Ene, membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) arată, pe Facebook, că declarațiile președintelui Nicușor Dan, rostite într-un interviu pentru Epoch Times este o formă de presiune politică. În esență, președintele a susținut în interviul amintit necesitatea unei mobilizări interne a magistraților pentru a reforma sistemul judiciar din interior.
La postarea lui Ene a răspuns un alt membru al Consiliului, procurorul Claudiu Sandu. „Singura defecțiune în raționametul tău este aceea că un sistem ajuns sub controlul unei mafii agresive nu poate fi capabil să se autoreformeze astfel încât schimbarea poate veni doar din afară”. Judecătorul Ene contrează și aduce aminte că Nicușor Dan a cerut reforma sistemului juridic din interior și face o referire la așa numiții sfătuitori ai președintelui care ar trebui „reformați”. „Raționamentul cu reforma din interior nu îmi aparține, este al Președintelui Națiunii. Dacă, teoretic vorbind, se află în eroare, probabil ar trebui „reformați” mai întâi sfătuitorii”, scrie Ene pe Facebook.
După o zi, apare un articol sub semnătura Sorinei Matei în Gândul, articol care preia teoria „sfătuitorilor” invocată de Ene.
Discuția de 1 minut
Potrivit sursei citate, „susținătorii Laurei Kovesi” i-ar fi cerut președintelui Dan să se implice în schimbarea legii de numire a șefilor DNA, DIICOT și ai Parchetului General.
Mandatele procurorilor șefi expiră la începutul lui aprilie anul viitor și există o stare de tensiune în rândul unor actori instituționali care și-ar dori noi mandate pentru aceștia.
Cu ocazia recepției de 1 Decembrie de la Cotroceni, președintele Dan s-ar fi retras într-un colț al bibliotecii „cu grupul din Justiție astfel încât să poată vorbi discret anumite probleme din Justiție”. Din acest așa zis grup de sfătuitori ai președintelui ar face parte Dragoș Călin – co-preşedinte al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, Bogdan Pîrlog – președinte al Asociației „Inițiativa pentru Justiție”, Stelian Ion – fost ministru al Justiției (USR), Laura Ștefan (ExpertForum) și Alexandra Lăcrănjan, reprezentantă a Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor.
„Alegații în scop de bârfă”
În timp ce procurorul Bogdan Pîrlog spune că discuția a durat 1 minut în incinta evenimentului, asociația Forumul Judecătorilor din România a transmis un comunicat în care neagă vehement cele relatate în articol, pe care le cataloghează „alegații publicate speculativ, în scop de bârfă, fără bază factuală”. În plus, „demersurile au fost publice, activitatea asociaţiei fiind transparentă, putând fi urmărită atât pe site-ul propriu, cât şi în presă și pe reţelele de socializare, astfel încât orice magistrat sau membru al societăţii civile se poate informa în mod corect, complet şi cu bună credinţă”, se arată într-un comunicat al asociației.
Judecătorii din asociația condusă de Dragoș Călin mai precizează că „dorim să sublinem faptul că, în ciuda activităţii intense desfăşurate de membrii AFJR, cu sacrificii de rigoare, evoluția sistemului judiciar nu poate fi îmbunătățită în lipsa voinţei politice, a voinţei reprezentanţilor magistraturii şi a conştientizării din partea unor instituţii europene a regresului din ultimii ani în ceea ce priveşte independenţa magistraţilor”.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



