Impresia că dosarul Mercosur a fost împins brusc înainte nu vine din grabă administrativă, ci din felul dramatic în care un acord comercial vechi de un sfert de secol a fost readus în prim-planul politicii europene.
Liderii UE nu au „închis” un capitol prăfuit, ci au decis să-l deblocheze într-un context global în care comerțul nu mai e doar despre câștiguri economice, ci despre risc, reziliență și securitate. Mercosur marchează astfel o schimbare de paradigmă: compromisurile comerciale sunt asumate nu pentru că sunt ideale, ci pentru că inacțiunea a devenit mai periculoasă.
Mercosur, explicat calm, fără patimă și fără panică
Dincolo de hărți și acorduri, Mercosur înseamnă fluxuri reale de bunuri și putere, într-o lume în care comerțul nu mai este neutru.
Senzația de „pe repede înainte” din evoluția dosarului Mercosur vine din felul aproape apocaliptic în care este discutat, în plan politic, un acord economic negociat și renegociat la nivel tehnic timp de aproape 25 de ani. Nuanțele sunt esențiale, pentru că realitatea este că liderii europeni nu au „închis” un dosar vechi și prăfuit, ci l-au deblocat politic. Este o recunoaștere a unei schimbări profunde în modul de a face politică și de a interpreta relațiile economice, nu doar prin prisma beneficiilor reciproce, ci prin raportul dintre bunăstare, risc și securitate.
Pe scurt
- Acordul UE–Mercosur a fost negociat aproape 25 de ani și a fost deblocat politic în 2025, fără consens deplin în Consiliu.
- Decizia reflectă o schimbare de context global, în care comerțul este tratat tot mai mult ca instrument de securitate.
- UE câștigă acces tarifar extins pentru exporturile industriale și își consolidează poziția investițională în America Latină.
- Costurile politice și sociale sunt concentrate în interiorul UE, în special în sectorul agricol.
- Urmează o etapă procedurală complexă, cu semnare, posibilă aplicare provizorie, vot în Parlamentul European și ratificări naționale.
După un sfert de secol de negocieri intermitente, relansări fără finalitate și blocaje recurente, acordul nu a avansat pentru că divergențele ar fi dispărut. A avansat pentru că evenimentele globale, de la pandemie la războiul din Ucraina și până la fragmentarea accelerată a economiei mondiale, au demonstrat că lipsa acțiunii poate deveni mai riscantă decât compromisul. Mercosur nu este o victorie clasică a politicii comerciale europene. Este, mai degrabă, o decizie luată într-un sistem global în care comerțul nu mai funcționează ca un spațiu neutru.
Citește și: Statele UE dau undă verde acordului Mercosur, România votează pentru
După atacuri hibride, drone și război tehnologic, Europa intră într-o nouă fază de confruntare: una economică, vizibilă direct pe piețe și la raft. Mercosur nu marchează sfârșitul acestor tensiuni, ci începutul unei perioade în care deciziile comerciale vor fi judecate nu doar prin prisma eficienței economice, ci și a capacității de a gestiona riscuri sistemice.
Decizia nu a fost rezultatul unui consens larg, ci al unui calcul politic rece în interiorul Consiliului de miniștri al Uniunii Europene. Mercosur nu a fost „votat” cu entuziasm. Echilibrul de forțe dintre statele membre s-a modificat suficient cât să nu mai permită blocajul, fără ca opoziția să dispară. Este un detaliu esențial, pentru că reflectă noul mod în care Uniunea Europeană ia decizii comerciale într-o lume fragmentată.
Germania a fost principalul motor al deblocării. Poziția Berlinului a fost constantă: Mercosur este un acord industrial și geopolitic, nu unul agricol. Pentru economia germană, accesul tarifar la piețe mari pentru automobile, utilaje și produse chimice a fost considerat prioritar, mai ales într-un context de competiție globală intensificată și presiuni crescute asupra lanțurilor de aprovizionare. Spania și Portugalia au susținut acordul din motive structurale, legate de relațiile economice profunde cu America Latină și de prezența extinsă a companiilor iberice în regiune. Economiile nordice și statele Benelux au fost, la rândul lor, favorabile, invocând beneficiile generale ale deschiderii comerciale și mecanismele de salvgardare incluse în acord.
În opoziție, Franța a rămas principalul pol de rezistență. Argumentele Parisului nu au fost tehnice, ci profund politice: protejarea agriculturii, presiunea fermierilor și temerile legate de concurența produselor sud-americane. Austria a adoptat o poziție similară, inclusiv prin rezoluții parlamentare explicite împotriva acordului, iar Irlanda a exprimat rezerve ferme, motivate aproape exclusiv de impactul asupra sectorului bovin.
Între aceste două tabere s-au aflat statele care au decis, în final, soarta dosarului.
Italia, Polonia, România și alte economii din Europa Centrală și de Est nu au fost promotori ai acordului, dar nici nu au ales să îl blocheze.
Pentru aceste state, Mercosur a fost un dosar ambivalent: agricultură sensibilă, dar și interes pentru investiții, industrie și acces la piețe externe. Decizia lor de a nu se alătura unei minorități de blocaj a fost momentul-cheie al deblocării politice.
Contextul explică această schimbare. În ultimii ani, iar cu o intensitate deosebită în 2024–2025, deciziile economice globale s-au accelerat vizibil. Măsuri care altădată necesitau ani de negociere sunt adoptate acum în câteva săptămâni. Comerțul a ieșit din zona tehnică și a intrat în cea a securității. Guvernele vorbesc mai puțin despre eficiență și mai mult despre control. Deschiderea este reinterpretată ca expunere, iar creșterea este subordonată rezilienței. Subvențiile industriale, filtrele pentru investiții, restricțiile la export și standardele considerate strategice nu mai sunt excepții, ci instrumente curente de politică publică.
Uniunea Europeană a experimentat această logică încă din martie 2020, în plină pandemie, când a introdus un mecanism de autorizare prealabilă pentru exporturile de echipamente medicale. Nu a fost vorba de tarife sau sancțiuni, ci de un filtru administrativ justificat explicit prin considerente de securitate. Comerțul a fost suspendat selectiv pentru a proteja capacitatea internă. Precedentul a fost temporar, dar semnificativ: piața putea fi subordonată deciziei politice atunci când miza devenea existențială.
Datele oficiale ale Consiliului UE arată clar dimensiunea mizei economice. Comerțul de bunuri dintre Uniunea Europeană și Mercosur depășește 110 miliarde de euro anual, relativ echilibrat între exporturi și importuri.
UE este al doilea partener comercial al Mercosur, după China, iar Mercosur se situează între primii zece parteneri comerciali ai UE. Structura schimburilor avantajează în mod clar Europa în sectoarele în care este competitivă: mașini, echipamente industriale, produse chimice și farmaceutice. În servicii, UE înregistrează un excedent semnificativ, exportând de peste două ori mai mult decât importă. De asemenea, Uniunea este principalul investitor străin în Mercosur, cu un stoc de investiții directe de aproape 400 de miliarde de euro. Din această perspectivă, acordul consolidează poziția economică externă a UE și reduce riscul politic pentru investițiile europene într-o regiune strategică.
Conținutul juridic al acordului reflectă aceste avantaje structurale.
Mercosur se angajează să elimine tarifele pentru peste 90% din exporturile UE, inclusiv tarife extrem de ridicate pentru automobile, care ajung în unele cazuri la 35%, eliminate gradual pe perioade de tranziție de până la 15 ani. Pentru industria europeană, acest lucru înseamnă acces previzibil și pe termen lung la o piață mare, fără șocuri bruște. În același timp, UE elimină tarifele pentru aproximativ 92% din exporturile Mercosur, dar o face cu perioade de tranziție mai scurte și cu mecanisme de protecție pentru sectoarele sensibile.
Tensiuni, controverse
Aici apare însă prima tensiune majoră, care explică fractura politică din Consiliu. Documentul confirmă concesii agricole substanțiale, prin contingente tarifare și cote preferențiale. Chiar dacă sunt însoțite de clauze de salvgardare și de posibilitatea suspendării temporare a tratamentului preferențial în caz de perturbări grave, aceste concesii expun direct sectorul agricol european la concurență suplimentară. Riscul nu este juridic, ci politic și social, iar el este internalizat aproape exclusiv în UE. Beneficiile acordului sunt larg distribuite între industrie, exportatori și investitori, în timp ce costurile sunt concentrate geografic și sectorial.
Uniunea Europeană încearcă să rămână un actor normativ, bazându-se pe reguli, standarde și mecanisme instituționale.
Documentul Consiliului confirmă această abordare prin arhitectura complexă de comitete și subcomitete, mecanisme de consultare, drepturi de suspendare temporară și capitole dedicate dezvoltării durabile. Aceste instrumente reprezintă un avantaj clar pentru UE, oferind capacitate de control și reacție juridică. În același timp, ele implică costuri administrative ridicate și politizează permanent acordul, transformându-l într-un proces continuu de gestionare, nu într-un aranjament stabil și autosuficient.
Acordul nu marchează revenirea UE la o globalizare pe care o controlează. Marchează acceptarea faptului că nu o mai controlează. El consolidează poziția industrială și investițională a Europei, dar expune sectorul agricol și generează tensiuni politice interne persistente. Oferă pârghii juridice solide, dar necesită un management politic constant.
Ce urmează să se întâmple cu acest dosar
După deblocarea politică din Consiliu, dosarul UE–Mercosur intră într-o fază procedurală complexă, dar previzibilă. Decizia luată de statele membre nu înseamnă că acordul produce deja efecte economice, ci că Uniunea Europeană a decis să meargă mai departe, asumând riscurile politice interne. Procesul iese din faza de negociere și intră în cea de validare juridică și politică.
Primul pas este semnarea formală a acordului în două formate. Pe de o parte, acordul de parteneriat complet, care este un acord mixt. Pe de altă parte, un acord comercial interimar, separat, creat tocmai pentru a permite avansarea mai rapidă a componentei comerciale. Semnarea confirmă existența acordului ca act juridic, dar nu îl face automat aplicabil.
Imediat după semnare, acordul poate fi aplicat provizoriu. Textul permite Uniunii Europene și Mercosur să aplice temporar, integral sau parțial, prevederile comerciale, înainte ca toate procedurile de ratificare să fie finalizate. Această opțiune există pentru a evita blocaje îndelungate și este utilizată frecvent în acordurile comerciale ale UE.
În paralel, dosarul ajunge la Parlamentul European, care trebuie să își dea consimțământul. Acesta este primul punct de risc politic real. Parlamentul nu poate modifica textul, dar poate vota „da” sau „nu”, ori poate amâna decizia. Este de așteptat ca dezbaterile să fie intense, în special pe agricultură, mediu și clauzele de dezvoltare durabilă, cu atât mai mult cu cât atenția publică sporită din ultimele zile amplifică tensiunile. Un vot negativ sau o întârziere majoră ar putea bloca aplicarea deplină a acordului, chiar dacă acesta este deja aplicat provizoriu.
Dacă Parlamentul European își dă acordul, urmează decizia de „încheiere” a acordului în Consiliu, care finalizează partea de drept al UE pentru componentele aflate în competența exclusivă a Uniunii. Din acest moment, UE este juridic angajată la nivel european. Pentru acordul comercial interimar, acest pas este suficient pentru aplicarea completă.
Acordul de parteneriat complet, fiind un acord mixt, intră apoi în cea mai lungă și mai imprevizibilă etapă, cea a ratificărilor naționale. Fiecare stat membru trebuie să parcurgă propriile proceduri constituționale, de regulă un vot în parlamentul național și, în unele cazuri, un control de constituționalitate. În această etapă pot apărea blocaje de durată.
Acordul va intra oficial în vigoare în momentul în care toate părțile notifică finalizarea procedurilor interne. Abia atunci acordul complet va înlocui aplicarea provizorie, iar mecanismele instituționale, comitetele și clauzele de salvgardare vor deveni pe deplin operaționale.
Până atunci, UE va funcționa într-o zonă intermediară, în care beneficiile comerciale pot începe să se aplice, dar tensiunile politice interne vor continua să influențeze calendarul.
Prin urmare, deblocarea din Consiliu nu a închis dosarul Mercosur, ci l-a mutat într-o fază decisivă. Abia acum se va vedea dacă Uniunea Europeană poate transforma o decizie luată sub presiune geopolitică într-un acord funcțional sau dacă va intra într-un nou ciclu de contestare internă.
Mercosur nu mai este doar un test de politică comercială, ci un test al capacității UE de a acționa coerent într-o lume în care comerțul a devenit instrument de presiune și, tot mai des, pretext pentru confruntări hibride.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
