Premierul Ilie Bolojan propune o reformă dură a pensiilor speciale ale magistraților, vizând creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul salariu net. Magistrații, inclusiv șefa Curții de Apel Oradea, Florica Roman, neagă realitatea invocată de Guvern, dar datele obținute de Bihoreanul arată clar: în Bihor, 63% dintre magistrați s-au pensionat înainte de 50 de ani, unii chiar înainte de 48 de ani, cu venituri de zeci de mii de lei lunar.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat săptămâna trecută principalele propuneri pentru reforma pensiilor speciale ale magistraților: vârsta de pensionare ar urma să crească la 65 de ani, după o vechime obligatorie de 35 de ani, iar pensia să fie plafonată la 70% din ultimul salariu net.
Reforma este necesară pentru că două treimi dintre magistrații din România se pensionează la 47, 48 sau 49 de ani, susţinea premierul, contrazis imediat de magistraţi, care l-au acuzat de „atac populist”, bazat pe „informații false”. Vârsta medie reală de pensionare ar fi de 54 de ani, au susținut președinții Curților de Apel din țară – inclusiv Florica Roman, șefa Curții de Apel Oradea.
Realitatea? În ultimii 5 ani, în Bihor, două treimi dintre magistrați s-au pensionat înainte de a împlini 50 de ani. Iar ponderea ar fi și mai mare dacă n-ar exista și câțiva magistrați care au sfidat regula nescrisă a fugii timpurii din sistem.
Citește și: În urmă cu 4 luni, CSM nu se opunea impozitării pensiilor magistraților
Afirmația premierului Ilie Bolojan potrivit căreia magistrații se pensionează masiv înainte de 50 de ani nu doar că nu este „mincinoasă”, cum susțin judecătorii, ci e confirmată chiar de cifrele oficiale.
Publicația Bihoreanul a solicitat instanțelor și parchetelor din județul Bihor situația pensionărilor din ultimii 5 ani, iar rezultatul este acesta: din 54 de judecători și procurori care s-au retras din activitate între 2020 și 2025, 34 s-au pensionat înainte de a împlini 50 de ani, iar 19 au făcut-o înainte de a împlini 48 de ani. În procente, asta înseamnă că, dintre magistraţii retrași la pensie în ultimii cinci ani, 63% au făcut-o înainte de vârsta de 50 de ani, iar 35% sub 48 de ani. Concluzia: pensionarea precoce nu este o excepție, ci chiar regula.
„Rebelii cu robă”, cei care au ales să rămână în sistem deși îndeplineau toate condițiile legale pentru retragere, pot fi numărați pe degetele de la o singură mână. Printre ei: procurorul Radu Bodea, fost șef al Secției Judiciare din Parchetul Curții de Apel Oradea, pensionat la 65 de ani, cu o vechime de 27 ani, și Păunel Galoș, fost procuror general adjunct al aceleiași unități, care deține un record național absolut.
Continuarea, în Bihoreanul
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: ebihoreanul.ro)