Arta negocierii? „Poate o fac. Poate nu o fac…dar Iranul a băgat-o pe mânecă”

Data:

Au fost două luni, acum sunt două săptămâni în care Iranul poate accepta să negocieze.  

„Având în vedere că există o șansă semnificativă ca negocierile să aibă loc — sau nu — în viitorul apropiat, voi lua decizia cu privire la posibilitatea de a ne implica acolo în următoarele două săptămâni,” a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, citind o declarație a președintelui  Donald Trump către reporteri.  

Leavitt a spus că Trump ar prefera o soluție diplomatică, însă președintele — în consultare cu Consiliul Național de Securitate — ia în calcul o intervenție militară a Statelor pentru a împiedica Iranul să obțină o armă nucleară.  

America este singura țară cu capacitatea militară de a distruge programul nuclear iranian. 

„Iranul dispune de tot ce este necesar pentru a obține o armă nucleară,” a mai spus Leavitt. „Tot ce le trebuie este o decizie din partea liderului suprem pentru a face acest lucru, iar finalizarea producerii acelei arme ar dura câteva săptămâni, ceea ce, bineînțeles, ar reprezenta o amenințare existențială nu doar pentru Israel, ci și pentru Statele Unite și pentru întreaga lume.” 

Negocieri incerte, victime și distrugeri certe 

Inițial Iranul avea 60 de zile să vină la masa negocierilor, nu s-a întâmplat nimic, așa că în ziua 61 Israelul a lansat  primele rachete. De atunci au trecut șapte zile în care Israelul și Iranul se atacă reciproc cu rachete. Civili mor, de ambele părți, spitale sunt distruse, retorica se radicalizează. Inițial era vorba numai de a împiedica Iranul să folosească tehnologia nucleară în scopuri militare. Între timp, se vorbește, cum au făcut ministrul israelian al apărării sau chiar președintele Trump, despre forțarea unei schimbări de regim în Iran.  

Punct în care intervine și Rusia, care cu numai șase luni în urmă a semnat un parteneriat strategic cu Iranul , sursa sa principală de drone în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.  

Kremlinul: O schimbare de regim în Iran este „de neacceptat” 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat drept „de neacceptat” orice scenariu privind o posibilă schimbare de regim în Iran, în contextul în care Israelul își intensifică ofensiva împotriva Teheranului. 

Într-un interviu acordat Sky News, publicat vineri, Peskov a avertizat că o eventuală asasinare a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, ar genera o explozie de extremism în interiorul țării. 

„Este de neimaginat. Ar trebui să fie de neaccerptat — chiar și discuțiile despre așa ceva ar trebui considerate inacceptabile de toată lumea,” a declarat Peskov. „Cei care vorbesc despre [eliminarea lui Khamenei] ar trebui să fie conștienți: deschid cutia Pandorei.” 

Reprezentantul Rusiei a mai avertizat că implicarea directă a altor actori în conflict „este potențial și mai periculoasă”, făcând referire la posibilitatea ca Statele Unite să acorde sprijin militar Israelului. 

„Aceasta nu va face decât să alimenteze un nou ciclu de confruntări și escaladare a tensiunilor în regiune,” a adăugat el. 

Analiză care corespunde (sau vice-versa) poziției aripii izolaționiste din mișcarea MAGA a președintelui Trump, căreia i-a și promis în campanie că nu va implica Statele Unite în vreun nou conflict extern. „Nu vreau un război de durată”, a repetat joi președintele Trump, care însă a reamintit că obiectivul său principal este ca „Iranul să nu obțină o armă nucleară”.  

Obiectiv care teoretic nu poate fi atins, prin mijloace miliare, decât de Statele Unite. 

„Poate o fac. Poate nu o fac. Nimeni nu știe ce o să fac. Dar vă pot spune un singur lucru sigur, Iranul a băgat-o pe mânecă”, mai declara  joi Trump.  

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: White House / Facebook)

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related