Attila Marton, profesor universitar la Debrecen și activist civic implicat în viața publică maghiară, oferă în acest interviu acordat PressHUB o lectură nuanțată a alegerilor din 12 aprilie 2026 și a schimbării de regim politic pe care acestea o anunță.
De la mobilizarea fără precedent a electoratului și succesul lui Péter Magyar până la repoziționarea Ungariei în Europa și criza de direcție a UDMR, analiza sa conturează amploarea momentului politic pe care îl traversează astăzi Ungaria.
PressHUB: Ce a însemnat prezența record a alegătorilor maghiari la votul din 12 aprilie 2026?
Attila Marton: Mobilizarea masivă, mai ales în prima parte a zilei, este de obicei un bun indicator al furiei electoratului. Cei care susțin partidele de guvernământ și vor ca totul să rămână neschimbat rareori vor fi motivați să iasă în numere mari la vot dimineața.
Această furie asociată electoratului de opoziție s-a remarcat și prin faptul că mobilizarea nu a fost mare doar în zona rurală, ci și în orașele medii și mari, acolo unde lumea nu este de regulă foarte matinală; prezența la orele 11 în circumscripțiile unde Fidesz are de obicei un scor slab a fost mult mai mare decât de obicei, ceea ce indica încă de dimineață o prezență la vot nesperat de mare.
Electoratul din Ungaria are un simț civic extrem de puternic când vine vorba de alegeri, dar nu mă așteptam în prima parte la o rată de participare de aproape 80%.
Capitalul de încredere exprimat prin prezența record la vot și numărul mare de mandate obținute îl conferă o putere de decizie absolută lui Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei, și va trebui să livreze rezultatele promise în campanie pentru consolidarea acestui proiect politic. Campania pentru următoarele alegeri începe azi.
PressHUB: Cum se explică, la prima vedere, votul pentru câștigător?
Attila Marton: Traiectoria politică fulminantă a lui Péter Magyar a început pe 11 februarie 2026, odată cu interviul la podcastul de opoziție Partizán, atunci când a prezentat cu lux de amănunte corupția din interiorul partidului Fidesz. Fiind soțul fostei ministre al Justiției, proaspăt demisă atunci din cauza conexiunilor cu un scandal de pedofilie, și rotindu-se ani buni în cele mai intime cercuri ale partidului de guvernământ, declarațiile sale au fost credibile și au revoltat o parte puternică din baza electorală a Fidesz. Campania dusă pe așa zisele „bread and butter issues”, teme economice de impact major asupra electoratului ca costurile de trai decent, starea deplorabilă a sistemului de educație și de sănătate pe fondul a 16 ani de guvernare Fidesz, a scos din joc pe teme interne comunicarea de campanie a coaliției de guvernământ și a capitalizat masiv din votul electoratului. Campanie Fidesz-KDNP, bazată pe ură și frică, nu a mai fost atât de eficientă într-o societate în care aceste două sentimente sunt deja perpetuate de câteva cicluri electorale și sunt teme prea îndepărtate comparat cu un frigider gol acasă.
PressHUB: Ce va însemna ziua de duminică pentru viitorul politicii maghiare? Și cum se va resimți înfrângerea pentru SUA și Rusia?
Attila Marton: Ungaria era privită de multe ori ca una din laboratoarele iliberalismului, de multe ori temele testate acolo în campanie urmau să fie preluate de alte partide cu tendințe autocratice. Ungaria a fost un cap de pod economic și ideologic în Uniunea Europeană și pentru Statele Unite ale Americii, dar și pentru Rusia și China.
Toate aceste superputeri ar dori să vadă o Uniune Europeană slăbită și confuză, plasată în poziții de negociere nefavorabile, și toate aceste state își pierd calul troian din Uniune.
Nu sunt expert în geopolitică, dar tind să cred că situația în care s-a plasat SUA prin deciziile falimentare în cascadă după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă face mult mai puțin importantă pierderea alegerilor de către Viktor Orbán, acesta fiind doar un „pet-project” (un proiect favorit n.r.) al conservatorilor MAGA.
Pierderea este atât mai mare pentru Vladimir Putin, deoarece mașinăria de război a Rusiei este în mod direct afectată prin poziționarea Uniunii Europene cu un blocaj intern în minus, și de ajutoarele financiare și militare acordate Ucrainei.
Cu cât este mai unită Uniunea Europeană, cu atât se adună mai mulți nori deasupra Kremlinului; dar merită menționat că Ungaria rămâne puternic dependentă de petrolul și gazul rusesc, și noul guvern trebuie să găsească o cale de mijloc între a asigura siguranța energetică a țării și de a întări blocul comunitar. În ceea ce privește China, efectele nocive asupra sănătății angajaților în uzinele de acumulatoare construite în Ungaria a fost o temă de campanie bine călărită de către partidul Tisza, și vor trebui să fie extrem de fermi în deciziile legate de păstrarea în funcțiune ale acestor fabrici.
Această conjunctură geopolitică, statul disfuncțional pe care îl moștenește următorul guvern și levierele de putere din mâinile oligarhilor vechiului sistem prevestesc o viață nu tocmai ușoară pentru Péter Magyar și partidul Tisza.
PressHUB: Ce se va schimba, începând de astăzi, la UDMR?
Attila Marton: UDMR decontează concursul de loialitate la care s-a înscris devenind filiala Fidesz din România. Urmează o perioadă de interregnum și probabil pregătirile pentru dezvoltarea relației cu următorul Guvern de la Budapesta sunt deja în toi.
Trebuie să ne reamintim faptul că eurodeputații Tisza și UDMR fac parte din aceeași facțiune în Parlamentul European, și relațiile de colaborare de acolo pot fi eșafodajul unui nou parteneriat strategic.
În opinia mea, Hunor Kelemen și-a ars în totalitate capitalul de încredere când a refuzat orice fel de comunicare cu Péter Magyar, acesta fiind tratat cu indiferență, ba chiar amenințat cu bătaia de către influencerii din zona UDMR.
Dacă mai adăugăm la asta celelalte decizii politice greșite din ultima perioadă, și anume propunerea și susținerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale și refuzul de a se delimita ferm de Viktor Orbán atunci când acesta l-a susținut pe George Simion în cel de-al doilea tur al prezidențialelor și păstorirea unui sistem politic piramidal care, prin neglijență și dezinteres, a provocat în mod direct catastrofa economico-ecologică de la Praid, putem afirma liniștiți că demisia lui Hunor Kelemen din fruntea formațiunii s-a lăsat deja mult prea mult așteptată.
Dar „pragmatismul udemerist” funcționează pe bază de alte standarde și Hunor Kelemen nu este genul de politician care ar dori să iasă pe ușa din dos a politicii.
Citește și: Péter Magyar, un „Kinder Suprise” al politicii din Ungaria
Citește și: Alegerea lui Péter Magyar: ce s-ar putea schimba între Budapesta și București
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



