Au fost publicate rezultatele la Evaluarea Națională. 75 de absolvenți de gimnaziu au obținut media 10

Data:

Rezultatele înregistrate în sesiunea iunie 2025 a Evaluării Naționale au fost publicate joi, pe site-ul dedicat, pe site-urile inspectoratelor școlare județene și în unitățile de învățământ/centrele de examen, a anunțat Ministerul Educației.

Examenul a fost susținut de 152.233 de absolvenți ai clasei a VIII-a (din totalul celor 159.229 de absolvenți înscriși), context care a generat o rată de participare de 95,6%, situată, practic, la aceleași valori consemnate în ultimii 5 ani.

Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 126.495 de elevi (83,1%). Rezultatul înregistrează cea mai ridicată valoare din ultimii 13 ani.

75 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece).

Rezultate/probe

Limba și literatura română: 131.849 de elevi (86,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). 474 de elevi au primit nota 10 (zece).

Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5. Lucrările a 919 elevi au fost notate cu 10 (zece).

Limba şi literatură maternă: 8.361 de elevi (92,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5. 130 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

16,9% dintre elevi (25.738) au obținut medii sub 5 (25,5% în anul 2024, 23,8% în anul 2023 și 17,7% în anul 2022). Au fost eliminați pentru fraudă/tentativă de fraudă 3 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).

Rezultatele au fost afișate/publicate pe baza codului unic alocat și comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).

Lucrările scrise pot fi vizualizate astăzi, între orele 14:00 – 18:00, interval în care pot fi depuse și contestațiile. Acest proces se derulează și în perioada 4 – 5 iulie.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Citește și: “Afacerea Eximbank” din energie

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Cristian Nistor / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Cu o experiență de peste 25 de ani în presa locală și națională, a condus mai multe redacții de ziare și televiziuni locale. A câștigat mai multe premii ca regizor de documentar și două burse de jurnalism în SUA – Marshall Memorial Fellowship (2010) și Rosalynn Carter Fellowships for Mental Health Journalism (2010 - 2011). A fost inclusă în Enciclopedia Personalităților din România “Who is Who in Romania”, Ediția a IV-a, 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related