Brîndușa Armanca

192 ARTICOLE
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă., A publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este de asemenea membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

Copii uitați acasă

În urmă cu doi ani în august am participat la invitația echipei Salvați copiii Timișoara la întâmpinarea românilor care se întorceau acasă în concediu....

Ce au devenit fanioanele democrației din presă

Intrarea G4Media în portofoliul tot mai obez al unui condamnat penal a adus din nou pe agenda publică întrebarea care mai e rolul presei...

Ion Iliescu a cerut arestarea a doi dintre autorii Proclamației de la Timișoara

Vasile Popovici, diplomat, scriitor, profesor universitar, fost deputat, primul președinte al Societății Timișoara, a evocat pentru Revista 22 câteva dintre întâlnirile cu Ion Iliescu. Toate...

După 35 de ani

După 35 de ani Ion Iliescu este înmormântat cu onoruri la 95 de ani, lăsând în urmă discordia pe care a alimentat-o cât a...

Cum încalcă presa dreptul la viață privată

Faptul că Piedone este înjurat de nevastă nu dezvăluie nimic important despre corupția vizată în dosar. Mai mult decât partea consistentă a dosarului de corupție...

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img