G4Media.ro

1181 ARTICOLE
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

Mugur Isărescu cere Parlamentului să modifice proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul

Guvernul a stabilit, însă, și excepții de la interdicția cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, precum parlamentari, membrii Academiei Române, dar nu și pentru membrii din conducerea BNR.

Barna: Scoaterea adresei din cartea de identitate are rolul să simplifice lucrurile

Ne aducem aminte, eterna poveste, chiar de când eram studenți. Că ne mutam de acasă și ne vedeam obligați să mergem cu cineva de mână ca să ne ia în spațiu pentru a avea adresa de domiciliu în buletin, sau fiza de flotant. Or, nu trebuie ca identitatea unei persoane să fie condiționată de o proprietate. S-ar debirocratiza mult lucrurile.

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”: Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader este unicul candidat pentru un post de lector universitar

Mai mulți apropiați ai rectorului Toader sunt implicați, într-un fel sau altul, în derularea cu succes a procedurii de avansare a juniorului.

Locuinţele pentru tineri ale Primăriei Sectorului 1 de lângă Piaţa Victoriei, cu chirii de 100 de euro pe lună, înţesate de pile

Locuinţele pentru tineri ale Primăriei Sectorului 1 sunt situate în două imobile de 4 etaje, în spatele blocurilor mari din Piaţa Victoriei, şi au parcare cu barieră.

Surse: Parlamentarii PNL vor participa la dezbaterea moțiunii de cenzură a PSD, dar nu vor vota

Parlamentarii PNL vor participa la dezbaterea moțiunii de cenzură depuse de PSD împotriva guvernului Cîțu, dar nu vor participa la vot, potrivit unei decizii propuse de președintele partidului, Ludovic Orban și luate marți în Biroul Executiv (BEX).

Ultima oră

Boom-ul AI stimulează vânzările Nvidia

Nvidia a făcut creșterea extraordinară a business-ului său să...

Ce face ca adidașii pentru băieți să fie o alegere practică pentru copiii de astăzi?

Băieții se află mereu în mișcare, explorând lumea prin...

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img