Pasagerii care sosesc duminică în UE din alte țări trebuie să se pregătească pentru așteptări îndelungate, odată cu intrarea în vigoare a noii proceduri automatizate de înregistrare Entry/Exit System din blocul comunitar, scrie Politico.
„Companiile aeriene care deservesc marile huburi operează după programe stricte, astfel încât chiar și câteva minute de întârziere la controlul de frontieră pot da peste cap conexiunile”, a declarat Montserrat Barriga, directorul general al asociației europene a companiilor aeriene regionale (European Regions Airline Association).
Sistemul va fi implementat treptat pe parcursul a șase luni, ceea ce înseamnă că nu toate punctele de trecere a frontierei îl vor folosi imediat.
Cetățenii din afara Uniunii Europene vor trebui să petreacă mai mult timp la controlul pașapoartelor sau să utilizeze chioșcurile automate din aeroporturi, porturi și gări internaționale, pentru a furniza amprente digitale și pentru a li se face o fotografie. La trecerile ulterioare ale frontierelor interne Schengen, călătorii nu vor mai trebui să repete înregistrarea, deoarece datele existente vor fi folosite pentru a le înregistra intrările și ieșirile în mod digital.
Datele biometrice vor fi păstrate în sistemul EES timp de trei ani, perioadă care poate fi extinsă la cinci ani dacă nu este înregistrată o ieșire.
Sistemul este introdus în toate țările din zona Schengen – țările UE, precum și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția – Irlanda și Cipru, membre ale UE, nu sunt incluse.
EES va înlocui actualul sistem de ștampilare manuală a pașapoartelor, care nu permite detectarea automată a persoanelor ce depășesc perioada autorizată de ședere de 90 de zile în decurs de 180 de zile.
„Sistemul de intrare/ieșire este coloana vertebrală digitală a noului nostru cadru european comun pentru migrație și azil”, a declarat comisarul pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner.
În primele șase luni, cele două sisteme vor funcționa în paralel, ceea ce înseamnă că pasagerii ar putea fi nevoiți să treacă atât prin controlul pașapoartelor, cât și prin procedura EES. Acesta va deveni pe deplin operațional pe 10 aprilie, când va înlocui complet ștampilele manuale ale pașapoartelor.
Această tranziție îngrijorează autoritățile naționale, din cauza unui posibil haos.
Parisul se așteaptă la mai multe probleme decât alte state UE, deoarece Franța este cea mai vizitată destinație turistică din lume, cu peste 100 de milioane de turiști în 2024.
„Dacă mâine ar trebui să trecem toți pasagerii unui zbor lung-curier din China prin EES, timpul de așteptare la frontieră s-ar tripla”, a declarat un oficial al Ministerului francez de Interne, sub protecția anonimatului.
„Formalitățile suplimentare cerute de EES vor crește inevitabil timpii de așteptare pentru călătorii din afara UE”, a adăugat acesta.
Uniunea Europeană a precizat că EES ar putea fi suspendat temporar în primele șase luni de la implementare, dacă timpii de așteptare devin prea mari sau apar probleme tehnice.
„De aceea este atât de importantă introducerea treptată – oferă aeroporturilor și companiilor aeriene un răgaz pentru a se adapta”, a explicat Barriga.
Publicația The Independent a relatat că doar trei țări – Estonia, Luxemburg și Cehia – vor avea sistemul EES funcțional pentru toate sosirile și plecările începând de duminică.
Germania a anunțat că doar Aeroportul Düsseldorf va implementa EES din această duminică, urmând ca aeroporturile din München și Frankfurt să-l introducă ulterior. În Italia, aeroporturile Roma Fiumicino și Milano Malpensa vor începe să utilizeze sistemul de luni. Țările de Jos vor introduce EES la Aeroportul Rotterdam The Hague pe 27 octombrie și la Amsterdam Schiphol pe 3 noiembrie.
Spania va aplica sistemul doar pentru un singur zbor care ajunge la Madrid duminică, urmând o extindere graduală.
Potrivit oficialului francez, Franța va angaja încă 230 de polițiști de frontieră în cele 120 de puncte de intrare în spațiul Schengen pentru a face față volumului suplimentar de muncă pe măsură ce sistemul este introdus.
Unele aeroporturi au oferit detalii despre capacitățile lor. Aeroportul din Bruxelles, de exemplu, a anunțat că dispune de 61 de chioșcuri automate pentru înregistrarea în EES.
„Este important de subliniat că gestionarea punctelor de trecere a frontierelor revine statelor membre, nu operatorilor aeroportuari”, a declarat Federico Bonaudi, director pentru facilitare în cadrul organizației ACI Europe, care reprezintă aeroporturile europene.
De luni de zile, această organizație și-a exprimat îngrijorarea privind „incertitudinea legată de modul în care sistemul va funcționa atunci când toate statele membre se vor conecta la el” începând de duminică.
„Până acum au fost efectuate doar teste parțiale”, a spus Bonaudi.
„Lipsa persistentă de personal a poliției de frontieră în anumite state membre” se numără printre îngrijorările ridicate de ACI Europe. În plus, „campania de comunicare destinată informării publicului călător a fost lansată, în opinia noastră, prea târziu”.
În ciuda acestor probleme, „în acest moment, toate garanțiile și instrumentele legale necesare au fost puse în aplicare pentru a minimiza perturbările și întârzierile în prima zi de operare și în zilele următoare”, a adăugat Bonaudi.
Comisia Europeană a creat o aplicație de preînregistrare menită să accelereze trecerea frontierelor.
Totuși, Suedia este singura țară care a confirmat că va utiliza aplicația.
Și România începe implementarea sistemului european de control Entry/Exit
Și România va introduce treptat, începând cu 12 octombrie 2025, noul sistem european Entry/Exit (EES), care va înregistra automat intrările și ieșirile cetățenilor din afara spațiului Schengen. Printre primele puncte de frontieră vizate de implementare se află și cele de la granița cu Republica Moldova, unde traficul intens și controlul comun româno-moldovean fac parte dintr-un proiect-pilot de digitalizare a verificărilor.
România va implementa EES progresiv, începând cu câteva puncte de trecere selectate: Midia (Constanţa), Stânca (Botoşani), Naidăş (Caraş-Severin), Sighet (Maramureş) şi Aeroportul Sibiu.
Poliția de Frontieră română a precizat că România va implementa sistemul EES progresiv, începând cu 12 octombrie 2025, la puncte selectate, și că se va extinde până la implementare completă pe toată frontiera externă în maximum 170 de zile.
Citește și: Minele, bomba ecologică din Marea Neagră
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Pixabay.com)