Fosta judecătoare Daniela Panioglu a acordat un interviu, în scris, publicației Presshub, interviu în care explică situația actuală a sistemului judiciar, vorbește despre bolșevizarea acestuia, despre modul în care dosare celebre se prescriu cu complicitatea șefilor instanțelor. Panioglu face un apel la procurori să ancheteze corupția din interiorul magistraturii și explică de ce avem așa multe achitări în dosare de corupție, pe motiv că „fapta nu există”: pentru că inculpații nu mai plătesc prejudiciile și confiscarea specială nu se mai aplică.
PressHub: Este sistemul de justiție într-o fundătură?
Daniel Panioglu: În prezent, justiția se află în cea mai gravă situație de după 1989, mai mult se află într-o perioadă similară anilor ‘50, când se practicau mascarada judiciară, epurarea profesioniștilor, represiunea, abuzul sistematic, toate în spatele lozincilor mincinoase. În justiție, se poate observa cel mai bine întoarcerea la mentalitatea comunistă, iar acapararea justiției de către un sistem corupt și totalitar trage în jos toată societatea noastră.
Procesul de bolșevizare a justiției a început cu anul 2017 și a decurs nestingherit, pentru că nu a fost deranjat nici de parchete, nici de presă, nici de serviciile de informații, instituții cu rol important împotriva corupției. Prin urmare, zilnic, în timp ce fiecare cetățean al acestei țări era ocupat cu problemele sale personale și profesionale, rețeaua de corupție din interiorul sistemului judiciar progresa minuțios, prin plasarea oamenilor săi de încredere în funcții de decizie.
Judecătorii și-au văzut de dosare, cu ședințele de judecată supraîncărcate, în timp ce Consiliul Superior al Magistraturii lucra, meticulous, la numirea în funcții de conducere ori la promovarea de judecători obedienți și anonimi, aduși de nu știu unde, mediocri profesional. În acest mod sistematic, s-a țesut, de-a lungul timpului, o rețea piramidală puternică, care a ajuns să acapareze și să sufoce actul curat de justiție.
Judecătorii au început să fie mutați, cu mare viteză și în mod frecvent, din completele de judecată și, chiar, din secții, precum pionii pe o tablă de șah, funcție de interese obscure, ajungându-se la cea mai mare mobilitate a magistraturii, și, odată cu această mișcare nefirească și fără precedent, au fost deposedați de independență, devenind captivi ai unui sistem corupt, manevrat de instituția care a fost concepută să le apere independența.
Parchetele, serviciile de informații, presa au tăcut, în forma complicității. Și, astfel, am ajuns în situația de astăzi, când corupția din sistemul judiciar a atins un nivel absolut insuportabil, cu efecte dramatice asupra populației. Pentru că, întotdeauna, victima unui sistem corupt sunt oamenii cinstiți, lipsiți de orice apărare în fața abuzului și infracționalității. S-a ajuns, astfel, la exonerarea de răspundere penală, în masă, a inculpaților și, chiar, a condamnaților, care fie se aflau în executarea pedepselor închisorii, fie se sustrăgeau de la executare. Sistemul corupt din justiție a început să-și arate roadele.
S-au găsit soluții pentru fiecare caz în parte: achitarea, prin interpretarea, cu rea-credință, a probelor, în cauzele în care termenul de prescripție a răspunderii penale nu se împlinea curând, ori constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, iar, în cazul condamnărilor definitive, forțarea căilor extraordinare de atac, cu efectul achitării, prin aceeași manieră de interpretare a probatoriului, ori cu efectul reducerii cuantumului pedepsei închisorii sau constatarea celebrei prescripții a răspunderii penale. Există o întreagă listă de astfel de cauze, mare parte privind marea corupție ori infracțiuni comise de interlopi, categorii de infractori protejate de sistemul judiciar actual, iar o mică parte a presei are meritul de a fi urmărit evoluția acestor cauze în instanțele de judecată și de a fi informat, în mod corect, populația, într-un context general de inducere în eroare a cetățenilor practicată de instituțiile judiciare și de mare parte a presei proinfracționale, care a sărbătorit orice punere în libertate și restituire a prejudiciului material ori a bunurilor confiscate către inculpați și condamnați și, bănuiesc, cu aceeași bucurie va reacționa la acordarea către aceștia de despăgubiri, din banul public.
Recent, printr-o hotărâre judecătorească emisă de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a recunoscut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorul poate fi autorul infracțiunii de abuz în serviciu, astfel că procurorii care au competența specială cu privire la infracțiunile comise de magistrați au obligația profesională de a verifica toate aceste hotărâri judecătorești îndoielnice, prin care legea a fost, pur și simplu, călcată în picioare, în mod fățiș. Procurorii nu trebuie decât să-și îndeplinească obligațiile profesionale.
Această pasivitate a procurorilor nu numai că a permis ca fenomenul corupției din sistemul judiciar să atingă nivelul cel mai ridicat și să captureze actul de justiție, dar poate constitui un act de complicitate. Procurorul se poate sesiza, din oficiu, citind presa, de exemplu. Parchetul cu competență în infracținile comise de magistrați nu numai că nu a procedat în a se sesiza din oficiu, dar este, la rândul său, autorul unor soluții îndoielnice de clasare.
PressHub: Cum se poate ieși din această situație dezastruoasă?
Daniela Panioglu: Măsurile imediate sunt numirea unor procurori de bună-credință, profesioniști și liberi de influențe politice la conducerea și în funcțiile de execuție la parchetele cu competență în infracțiuni de corupție, care să înceapă odată să-și facă meseria împotriva marii corupții, inclusiv din interiorul sistemului judiciar, atât de atent și de sigur protejată, în același timp cu reforma serviciilor de informații, care au obligația de a proteja populația, inclusiv pe magistrații onești, de corupția din exteriorul și din interiorul sistemului judiciar.
Pe urmă, într-o enumerare, sunt necesare modificarea legislației în domeniul organizării și funcționării sistemului judiciar, prin limiterea puterilor Consiliului Superior al Magistraturii, posibilitatea de a revoca mult mai facil din funcțiile conducere ori de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pe judecătorii care nu-și respectă mandatul, interzicerea promovărilor pe loc, condiții de excepție pentru detașare și delegare, reintroducerea consimțământului judecătorului la mutarea într-o altă materie, desființarea Institutului Național al Magistraturii, care nu este altceva decât o prelungire inutilă a facultății și, în același timp, o sinecură pentru judecătorii obedienți și precari profesional, transformați în formatori, cu efecte dramatice, care deja se observă, asupra tinerilor magistrați.
Din punct de vedere al economiilor bugetare, care este subiect de actualitate, în primul rând înlăturarea diurnelor și altor privilegii pentru clasa conducătoare și alții, care le dublează, pur și simplu, veniturile lunare, ajungându-se la sume amețitoare, desființarea categoriei profesionale de asimilat magistratului, care beneficiază de același drepturi salariale, dar care nu prestează munca judecătorului de instanță, iar, în situația unui referendum, reducerea la 3 ani a mandatului faraonic de 6 ani a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a nu mai avea posibilitatea să se solidifice într-o rețea de interese.
PressHub: Sunteți judecător pensionar. Ar fi suficientă o pensie de 70% din ultimul venit, asa cum propune guvernul?
Daniela Panioglu: În ceea ce privește cuantumul pensiei de serviciu, criteriul nu poate fi niciodată personal, pentru că, așa, unii nu se mai satură și nu se mai opresc niciodată, ci trebuie evaluat în raport cu venitul mediu pe economia națională. Nu am intrat în profesie și nu mi-am făcut datoria de judecător în așteptarea salariului ori a pensiei.
În anul 1997, când am intrat în magistratură, salariul era mizer. Nu mi-a păsat, deși aveam nevoie de atâtea. Iubirea mea față de profesie mi-a adus împlinirea existențială. Nu citeam acea dovadă lunară privind salariul, pentru că știam care e cuantumul și, de cele mai multe ori, nu aveam timp nici de cheltuit bani. Așezarea și stabilitatea materială au venit în timp și în plan subsidiar, pe care nu l-am urmărit de-a lungul carierei mele de judecător.
PressHub: Este impozitarea progresivă a pensiilor magistraților o soluție ?
Daniela Panioglu: Cât privește impozitarea progresivă, pentru a evita ridicolul diletantismului, vă recomand să vă îndreptați către un judecător specializat în litigii de muncă.
PressHub: Cum vi se pare procesul de comunicare a instantelor, a CSM și a ÎCCJ în special?
Daniela Panioglu: Comunicarea acestor instituții care compun sistemul judiciar este pe măsura persoanelor care dețin funcții de conducere. A fost nevoie să fie zgândăriți puțin la buzunare, ca să iasă la iveală, din întuneric la lumină, în văzul public, personajele care populează funcțiile de conducere în aceste momente. Din proprie experiență, vă pot spune că toate comunicatele în materie disciplinară ale inspecției judiciare și ale Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, care ne priveau pe mine și pe colega mea din completul de apel penal, judecătorul Alina-Nadia Guluțanu, erau departe de realitatea obiectivă și juridică, pentru că acuzațiile erau aberante și abuzive, profitând de imposibilitatea noastră de apărare și de a avea un punct de vedere public.
Cu titlu de exemplu, am fost excluse din magistratură, pe motiv că nu am audiat partea civilă la luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat recidivist postcondamnatoriu, care încercase să incendieze a doua orară, tot pe timp de noapte, același imobil pentru care, la primul incendiu, interveniseră un număr de 8 autoutilitare ale pompierilor.
Norma de procedură penală obligă la ascultarea inculpatului, nu și a părții civile ori a celorlalte părți, pentru că, astfel, pierzând timp cu procedura de citare, nu se mai asigură prevenția, însă, cu toate acestea, o asemenea enormitate juridică a fost susținută de majoritatea de 5 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, ca motiv de excludere și de suspendare din funcție, care a durat aproximativ 11 luni, fără nici un venit, în condițiile în care din instanța disciplinară făceau parte penaliști, inclusiv actualul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Evident că publicul este de bună-credință și nici măcar nu-și pune problema că poate fi mințit de o instituție, mai ales care aparține sistemului judiciar.
La începutul acestui interviu, am făcut referire la lozincile mincinoase, care ascund mascarada judiciară, manifestată inclusiv în domeniul disciplinar, pentru înlăturarea puținătății de magistratură onestă. De altfel, populația a perceput magistratura sau sistemul judiciar ca fiind un templu solomonic, populat de înțelepți.
Însă, magistrații sunt asemenea societății din care provin, mai ales în ultimii ani, de când selecția acestora este deficitară, iar societatea este nevoită să-i suporte, în lipsa lor de pregătire profesională ori de cultură, laolaltă cu interesul pentru profesie doar din punct de vedere material, în condițiile în care inspecția judiciară se îndreaptă tocmai împotriva magistraturii oneste și bine pregătită profesional, care deranjează corupția internă și externă prin profesionalism și verticalitate.
PressHub: Toate lumea vorbește de prescrierea marilor dosare de corupție și nu numai. Cine se face vinovat de acest lucru? Sunteți de părere că decizia primară a CCR pe această chestiune a fost premeditată?
Daniela Panioglu: Chestiunea prescripției răspunderii penale este, în opinia mea, cea mai mare escrocherie juridică din istoria magistraturii, inventată pentru salvarea marii corupții, din trecut și din prezent, de care beneficiază, astfel, și ceilați infractori.
Pe scurt, în linii mari și mai pe înțelesul tuturor, prin Decizia nr. 297/26.IV.2018, publicată în Monitorul Oficial din data de 25.VI.2018, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.155, alin.1, Cod penal, care prevedeau că se întrerupe cursul termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauza respectivă, stabilindu-se, în mod corect că noțiunea de „oricare act de procedură” nu îndeplinește cerințele de claritate și de previzibilitate ale unei norme de drept.
Însă, această decizie de neconstituționalitate a fost urmată de un șir de speculații și de abuzuri. Mai întâi, în condițiile în care din dispozițiile art.155, alin.1, Cod penal nu mai rămăsese decât un ciot, adică subiectul și predicatul, care nu puteau fi suspuse unui control de constituționalitate serios, Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358/26.V.2022, publicată în Monitorul Oficial din data de 9.VI.2022, prin care, în loc să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, întrucât art.29, alin.3 din Legea nr.47/1992 interzice verificarea constituționalității unei dispoziții legale declarată, anterior, neconstituțională, a admis excepția de neconstituționalitate asupra fragmentului irelevent rămas în urma controlului anterior de constituționalitate și a intrat pe fond, cu scopul de a constata pasivitatea legiuitorului.
Motivarea poartă nu asupra constituționalității normei de drept, ci asupra efectelor deciziei sale anterioare, ceea ce înseamnă că instanța de control constituțional și-a depășit atribuțiile legale. În acest mod, s-a constatat existența unui vid legislativ care a început cu data de 25.VI.2018, ceea ce înseamnă că diferitele termene de prescripție, care curg de la data comiterii faptei penale, nu s-au mai întrerupt.
Mai departe, după aproximativ 4 luni, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chesiuni de drept, condus de președintele secției penale de atunci și actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a emis Decizia nr.67/25.X.2022, prin care aplică principiul legii penale mai favorabile, pentru a impinge, în retroactivitate, instituția prescripției răspunderii penale până la intrarea în vigoare a Codului penal actual, adică până la data de 1.II.2014.
Însă, deciziile Curții Constituționale nu constituie lege penală mai favorabilă, iar această soluție oferită de instanța supremă nu reprezintă altceva decât o aberație juridică, care a stat la baza constatării prescripției răspunderii penale în cauzele în care exista autoritate de lucru judecat, principiu care a fost, pur și simplu, desacralizat și trecut în banalitate, iar condamnații, care se aflau în executarea pedepselor ori se sustrăgeau de la executare, au beneficiat de impunitate penală și, mulți dintre aceștia, solicită despăgubiri pentru perioada de detenție, care vor fi suportate tot din banul public.
Că această soluție a instanței supreme se caracterizează prin precaritate juridică spune, în cuvinte mult mai atente, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din data de 24.VII.2023, prin care instanța europeană transmite judecătorului național cel mai important mesaj, și anume că trebuie să fie independent în soluțiile sale și că poate lăsa neaplicate asemenea decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Neaplicarea deciziilor Curții Constituționale ori ale instanței supreme nu mai constituie abatere disciplinară, așa încât judecătorul național avea libertatea de a constata modalitatea în care organul de constituționalitate a procedat prin cea de-a doua decizie, emisă la data de 26.V.2022, cu efectul impunității în masă.
Este adevărat că inspecția judiciară nu rămânea pasivă în fața unei asemenea manifestări de independență a judecătorilor, pentru că încadra, rapid, neaplicarea deciziei Curții Constituționale ori deciziei în dezlegarea chestiunii de drept, emisă de instanța supremă, în abaterea disciplinară a exercitării funcției cu rea-credință.
Mai trebuie spus că, la Curtea de Apel București, au existat presiuni pentru a nu fi sesizată Curtea Europeană de Justiție cu privire la prescripția răspunderii penale, reușind această adevărată performanță judecătorii de la Curtea de Apel Brașov.
Recent, la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală s-a mai încercat o nouă sesizare, reprimată prin admiterea unei cereri de recuzare împotriva judecătorilor din complet care intenționau să formuleze întrebări către instanța europeană, cu o motivare halucinantă, cum că s-au antepronunțat. În acest context, nu pot să nu-mi amintesc despre debutul completului de apel Lia Savonea și Daniel Grădinaru în aplicarea instituției prescripției răspunderii penale, în dosarul de apel privindu-l pe condamnatul Vântu Ovidiu-Sorin, când au acordat termene de judecată succesive timp de peste 1 an, fără ca, nici măcar, să întrebe care sunt motivele de apel, până când a intervenit prescripția răspunderii penale pentru cea mai gravă dintre infracțiunile concurente, constatare care a revenit în sarcina mea și a colegului meu de complet de atunci, în condițiile în care, de-a lungul carierei mele de judecător, nu am ajuns niciodată în această situație.
PressHUB: Din experiența dumneavoastră, un dosar poate fi dirijat la un anumit complet de judecată?
Daniela Panioglu: La Curtea de Apel București, în dosarele în care termenele de prescripție a răspunderii penale se împlineau ceva mai departe, a fost aplicată, cel puțin începând cu anul 2021, o nouă metodă de fraudare a repartizării aleatorii. Dacă în trecut se aplica așa-numita metodă „coperta”, pentru că în sistemul electronic nu erau introduse părțile, astfel că era repartizată doar coperta și abia apoi era introdus conținutul dosarului, în prezent judecătorii sunt înlocuiți din dosare prin colegiul de conducere.
Adică, înainte dosarul era dirijat către judecător, în timp ce, prin noua metodă, judecătorii sunt trimiși la dosar. Dosarul penal este repartizat unui judecător de fond sau unui complet de apel, care administrează probele, pe durate mai mici sau mai mari de timp, în raport cu complexitatea cauzei, iar, în momentul în care cercetarea judecătorească se apropie de final, intervine colegiul de conducere, care modifică structura completului de fond sau de apel, adică, păstrând doar numărul completului, introduce alți judecători, în scopul relurării probatoriului, speculând, astfel, o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care se arată că judecătorul care a administrat nemijlocit probele trebuie să emită soluția.
Judecătorul inițial fie este chemat să formuleze cerere de degrevare, atunci când rămâne în instanță, ceea ce înseamnă încălcarea principiului continuității, fie este delegat pe o perioadă de 6 luni sau este detașat pe durata de 3 ani pe la o instituție satelit, precum Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii sau Școala NAțională de Grefier, unde activitatea este puțină, după care nu i se mai prelungește delegația. Are loc o mișcare continuă și la timp a judecătorilor, pentru a se ajunge la prescripția răspunderii penale.
Sunt multe dosare penale de mare corupție în care s-a procedat în această manieră. În prima acțiune disciplinară, în care s-a considerat că eu și colega mea din completul de apel, judecătorul Alina-Nadia Guluțanu, ne-am exercitat funcția cu rea-credință, pentru că am admis o cerere de recuzare formulată de Direcția Națională Anticorupție, iar, în subsidiar, în aplicarea principiului continuității completului de judecată, am dispus trimiterea cauzei la completul de apel inițial, învestit în mod aleatoriu, ai cărui membri fuseseră înlocuiți prin colegiul de conducere, chiar înainte de emiterea soluției, pentru reluarea probatoriului și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, atât inspecția judiciară, cât și instanța disciplinară, în majoritatea sa de 5 membri, printre care se afla actualul președinte al instanței supreme, au susținut că am tergiversat durata procesului penal (sic!).
Plângerea penală pe care am depus-o, împreună cu colega mea, împotriva celor 4 judecători, care au abandonat și care au preluat dosarul de apel respectiv, fiecare pentru infracțiunea de abuz în serviciu, pentru încălcarea principiului constinuității, consacrat de legislația primară, a fost clasată de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe motiv că fapta nu există, adică procurorii au susținut că, în realitatea obiectivă, nu a avut loc nici una dintre acțiunile de abandonare și de preluare a dosarului, adică schimbarea membrilor completului de apel, prin colegiul de conducere, nici nu a existat.
Unul dintre judecătorii din completul inițial de apel, care a abandonat dosarul, a fost recent promovat la instanța supremă, iar un altul, din completul de apel care a preluat dosarul, a devenit inspector judiciar.
Mai trebuie spus faptul că, începând cu mandatul vechiului Consiliu Superior al Magistraturii, s-a dezvoltat fenomenul promovării pe loc, pentru a putea fi extrași și aduși, prin delegare, pe o perioadă de 6 luni, la instanțele ierarhic superioare, uneori chiar de la judecătorie la curtea de apel, trecând peste tribunal, anumiți judecători, cărora li se urmărea fidelitatea față de rețeaua conducerii, fiind păstrați doar judecătorii care emiteau soluțiile dorite de organele de conducere, în timp ce pentru ceilalți delegarea nu mai era prelungită.
Este unul dintre mijloacele de fidelizare a anumitor judecători obedienți și de alterare și degradare a actului de justiție de la instanțele ierarhic superioare.
PressHub: Înalta Curte, Secția Penală și în particular completul 6 din care face parte șefa instanței abuzează de acceptarea căilor extraordinare de atac?
Daniela Panioglu: Mai întâi, vreau să spun că, de ceva timp, se constată că la Înalta Curte de Casație și Justiție a apărut fenomenul achitărilor, dezvoltat de unii și aceiași judecători, în condițiile în care la fond ori în apel soluțiile au fost de condamnare. Motivările oferite sunt lipsite de credibilitate, pentru că probatoriul de vinovăție este interpretat cu rea-credință. Se mai practică forțarea căilor extraordinare de atac, cum a fost, de exemplu, recursul în casație în dosarul condamnatului Iorgulescu Mario, pe care instanța de recurs, din care era imposibil să nu facă parte actualul președinte al instanței supreme, l-a admis, pe motivul prevăzut de art.438, alin.1, punctul 7, Cod de procedură penală, care se referă, în mod strict, la condamnarea pentru o faptă penală care nu este prevăzută de legea penală, cu efectul, în mod clar și indiscutabil, al soluției de achitare în temeiul art.16, alin.1, litera b, teza I sau teza II, Cod de procedură penală, și, nicidecum, cu efectul schimbării de încadrare juridică într-o infracțiune mai ușoară, dispusă în sarcina instanței de apel, în urma trimiterii cauzei, spre rejudecare, după cum s-a întâmplat, în scopul reducerii, în acest mod, a pedepsei închisorii. De asemenea, abundă soluțiile de achitare pe motiv că fapta nu există.
În toată cariera mea de judecător în materia penalului, pe timp de 25 de ani, o asemenea soluție a fost extrem de rară. Fapta nu există presupune că, în realitatea obiectivă, nu s-a întâmplat nimic, adică nici măcar nu a avut loc vreo acțiune ori inacțiune, așa că este greu de crezut că, după un rechizitoriu în care este descrisă o situație de fapt, mai ales susținută de probe, nu a fost nimic altceva decât o halucinație a organelor de urmărire penală. Însă, acest temei de drept, extrem de radical și de rar în justiția de dinaintea acestei perioade, a devenit un adevărat fenomen juridic, pentru că oferă posibilitatea respingerii pretențiilor civile ale persoanei vătămate, ridicarea măsurilor asigurătorii și imposibilitatea aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale. Așa se explică ploaia de soluții de achitare, pe motiv că fapta nu există, în special în dosarele de mare corupție.
Judecătorii din materia penalului se tem, efectiv, să mai pronunțe soluții de condamnare, în special în dosarele de corupție, pentru că, la instanța supremă, în completele actualului președinte al instituției, cu judecătorii săi favoriți și care sunt deja cunoscuți, apare soluția diametral opusă, de achitare, iar judecătorii de la fond ori din apel, care au fost de bună-credință, pot ajunge să plătească daune inculpaților ori condamnaților achitați.
Mai mult, inspecția judiciară, care este un organism administrativ, a ajuns să examineze și să cenzureze soluțiile, unele definitive, cum a fost în 4 dintre cele 6 acțiuni disciplinare în cazul meu și al colegei mele.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
