Opera de Stat vieneză, apropiindu-ne de sărbători, a venit cu un cadou pentru europeni, premiera baletului Callirhoe, muzica Aram Haciaturan și coregrafia semnată de, probabil, unul dintre ultimii mohicani ai baletului epic, Alexei Ratmansky.
Este și genul de lucrare care cred că se potrivește ansamblului vienez și am senzația că asta a văzut și Alessandra Ferri, celebra balerină care a se ocupă acum de destinele acestui colectiv. Oriunde în lume, cred că Baletul de Stat din Viena e cunoscut din micile intermisiuni din programul Concertului de Anul Nou de la Viena. Evident, e mult mai mult de atât. Înaintea dnei Ferri, destinele baletului au fost conduse de două nume valoroase, Manuel Legris și Martin Schläpfer. Celui din urmă i-am urmărit lucrările, proprii sau cuplate în programe, la Düsseldorf, unde a fost director, și în streaming pe cele de la Viena. Sper ca lucrările sale să rămână în repertoriu.
Alexei Ratmansky, am precizat, este unul dintre ultimii romantici. Actuala lucrare are la bază scrierea greacă antică Povestea lui Chaireas și a Callirhoei (a fost tradus și la noi, Editura Univers), scrisă de Chariton din Afrodisias, și presupus datată undeva la mijlocul secolului I, era noastră (dHr). Dar nu e nimic sigur, unii zic că a fost scrisă chiar înaintea erei noastre, alții, mult mai târziu, secolul al VI-lea. Oricum ar fi, sunt uimitor de actuale temele și intriga. Nici nu e de mirare că a fost sursă de inspirație pentru un dramaturg ca Shakespeare sau, să rămân în domeniul dansului, pentru dramaturgia baletului romantic Giselle, Théophile Gautier ș.a. Personajul principal crede în puterea dragostei și în iertare. Și sigur, pe filiera romantică putem adăuga. Pentru pasionații de istorie antică, aceștia vor găsi corespondenți reali ai personajelor, chiar dacă, în sine, vorbim de o ficțiune.
La noi, pe vremea când directorul baletului de la Opera Națională din București era Johan Kobborg, am fost norocoși să vedem legendara creație a coregrafului DSCH.
Pe scurt povestea: Callirhoe și Chaireas, ea frumoasă ca o cadră, se văd, se îndrăgostesc și se căsătoresc (sună familiar, nu?) și are loc schimbul de brățări (echivalentul verighetelor de azi). Rivalii invidioși îl păcălesc pe Chaireas făcându-l să creadă că Callirhoe a fost infidelă. Într-un acces de furie, acesta o confruntă, iar ea leșină și pare să fi murit. E îngropată. Norocul său este apariția piratului Theron, venit să jefuiască mormântul. Așa că, când se trezește, Callirhoe este răpită de pirați. Este sfătuită să se căsătorească cu noul stăpân, regele Dionysos, pentru a căpăta protecție pentru ea și copilul său. Între timp, ea devine ținta dorinței și a unui alt bărbat, Mitridate. În tot acest timp, Chaireas a fost într-o căutare disperată, mânat de vinovăție și dorința de a se împlini. O va găsi? Și dacă o va găsi ea îl va ierta?
După cum declara într-un interviu, pe Ratmansky prima care l-a inspirat a fost muzica lui Aram Haciaturan. E vorba de cunoscutul balet Gayane. Puțin nedrept, Haciaturian e faimos prin muzica sa de balet. Vorba ceea, cine n-a auzit de Dansul Săbiilor? Nu e singurul în această situație. Eu chiar cred că e un avantaj, un foarte bun cârlig pentru cei interesați să exploreze mai departe. Alții n-au avut aceeași șansă. În varianta inițială este vorba de o cu totul altă intrigă, prin urmare partitura a suferit rearanjamente, tăieri, adăugiri semnate de Philip Feeney. Pe parte muzicală știm că pasajele virtuozice, pline de entuziasm și energie vor alterna cu momente de acalmie, adagio. La fel repetițiile temelor și laitmotivelor.
Povestea celor doi este despre dragoste, frumusețe, invidie, gelozie, demnitate, libertate, iertare, desfășurată pe un teritoriu extins geografic, cu multe personaje, regi, regine, curteni, zeițe, lupte, nunți. O desfășurare epică și chiar mă gândeam înainte de spectacol cum ar putea fi ținut totul în mână, fără să pară sărăcăcios, dar nici sufocant, distrugând exact esența, dansul? Și, ce să vezi? Ratmansky reușește sublimul.
Mergând înapoi, am încercat să înțeleg, pentru că dacă pe parte coregrafică știam că totul va fi în siguranță, restul nu cunoșteam, în afara lui Alessandro Frola – Chaireas.
În primul rând, scenografia, realizare și concept Jean-Marc Puissant. Întregul set mi-a adus aminte, cumva, de David Umemoto, pentru cinetica sa, și, practic, mișcarea elementelor care acoperă și sugerează întinderea geografică a acțiunii, dar și partea istorică pentru că elementele sau proiecțiile erau ancorate în perioada istorică. De ex., Poarta Zeiței Iștar, dar nu numai, însă folosite nu ca simboluri ale trecutului ci conform utilității lor de atunci. Totul devenise foarte viu. Cumva, portalul timpului funcționase. Cel puțin pentru mine.
Acum, intervin două abordări. Dacă vrei să știi exact cum a fost, pui mâna și citești, dacă vrei să te lași furat de frumusețea intrinsecă, privești la infinit baletul.
Costumele au un amestec de antic, util și modern. Normal, cu cerințele stilistice ale personajelor și ansamblului.
Despre nebunia coregrafiei am putea vorbi la nesfârșit. Ratmansky urmează îndeaproape filonul antic al ritualilor, șirul de dansatori la mormânt, sau liniile de forță, sărituri, pentru războiul egipteano-babilonian, agilitatea dansatorilor din tabloul petrecerilor de nuntă, precum și tandrețea în pas de deux-uri sau lentoarea meditativă din solo-ul Callirhoei, într-un amestec cursiv de tradițional grecesc cu mișcări de balet clasic și fizicalitate modernă. Interpreții personajelor principale au făcut un tur de forță. Dacă pe Alessandro Frola îl știam iar prestația sa excelentă n-a fost decât o nouă confirmare a talentului său, surprize plăcute am avut și de la ceilalți, nu mai menționez ansamblul. Madison Young a fost o Callirhoe elegantă și precisă, Masayu Kimoto un Dionysios viguros și demn, Rinaldo Venuti un Mitridate convingător și energic. În perspectiva generală, fiecărui rol i s-a creat o personalitate pe care balerinii au reușit s-o exprime foarte bine ceea ce a dus la o claritate greu de intuit pentru punerea în scenă a unei balade epico-erotice ca aceasta.
Cum am spus, o premieră pentru toți baletomanii europeni, informații aici.
Callirhoe-Madison Young, Chaireas-Alessandro Frola, Dionysios-Masayu Kimoto, Mitridate-Rinaldo Venuti, Regele Babilonului-Zsolt Török, Regina Babilonului-Rebecca Horner, Polycharm-Duccio Tariello, Plangon-Rosa Pierro, Hermocrate-Igor Milos, Theron-Gaspare Li Mandri, Dirjor- Paul Connelly
Credite foto: Wiener Staatsballett/Ashley Taylor
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
