În inima Moldovei, la doar 65 de kilometri de Iași, Castelul Sturdza de la Miclăușeni încă se încăpățânează să supraviețuiască. Construit între 1880 și 1904 în stil neogotic, cu interioare Art Nouveau, acest monument istoric a fost cândva un simbol al culturii române adăpostind o colecție de 60.000 de cărți de valoare, fiind, la vremea respectivă, una dintre cele mai mari biblioteci din Moldova.
Busturi de Carrara, colecții numismatice și piese arheologice valoroase se alăturau colecției. A fost spital militar în timpul Primului Război Mondial, a fost devastat de armata rusă, care a distrus mare parte din cărți și obiecte din interior, iar ce a rămas din el, din păcate, sunt doar pereții și decorațiile exterioare.
Castelul a fost și reședința unei familii care a marcat istoria României, pe care însă vechiul regim comunist a îngropat-o în neglijență și uitare.
Nici după revoluție, soarta castelului nu a fost mai blândă.
Astăzi, în 2025, un sentiment de abandon plutește în aer, o dezamăgire care contrastează puternic cu splendoarea arhitecturală a castelului și cu alte spații din jur, care sunt destinate comerțului religios și gastronomiei.
Castelul a intrat recent într-un proces de restaurare finanțat prin PNRR, cu un grad de execuție de doar 22% la jumătatea anului 2024, respectarea termenului este sub semnul întrebării.
La fel se întâmplă și cu restaurarea interiorului, care încă nu are un termen stabilit și nici nu a început.
Piatra funerară a familiei, lăsată în paragină
Piatra funerară, aflată în pădure, aproape de castel (mormintele Sturzenilor din curtea mănăstirii și monumentul sunt despărțite de un gard și de o pădure neîngrijită și plină de gunoaie), se află într-o stare avansată de degradare. Aceasta a fost executată în 1851 de către un sculptor german și a fost dedicată, se pare, mai multor persoane din familie.
Este greu de descifrat exact care a fost începutul istoriei ei, deoarece literele care atestă proveniența și scopul monumentului, sunt vandalizate cu vopsea și, nefiind conservate, și-au pierdut din mesaj. Am întrebat la recepția castelului când și dacă monumentul va fi restaurat, iar doamna, foarte amabilă de altfel, a răspuns cu tristețe: „vom ajunge și acolo într-o zi.”
Lângă un blazon heraldic, sunt inscripționate nume precum Caterina, Demetrius, Roxanda și o dedicație pentru „tatăl preaiubit”. Pe cealaltă, literele abia vizibile atestă că monumentul a fost ridicat pentru un anume Alexandru S…, un cavaler „drept și neînfrânt” născut în anul 18… .
Pe lângă acest trist tablou legat de piatra funerară, la cele două intrări spre castel, mai există două monumente, lăsate și ele în paragină. Primul este la intrarea dinspre drumul național E85, care pare a fi un loc unde probabil exista o gardă de corp și unul care este în celălalt capăt al domeniului.
Cel dinspre partea intrării spre mănăstire, m-a dus cu gândul la ruinele mayașe vechi de câteva mii de ani, anexate de gospodării actuale pe care le-am întâlnit prin Mexic sau Guatemala.
Tabloul general de degradare a domeniului este completat de starea deplorabilă a lacului din apropierea castelului.
Apa (dacă mai există) este acoperită de stufăriș, iar malurile sunt pline de vegetație uscată. Doar pentru că este încă prezent pe hartă putem ști că acolo a fost odată un lac.
(poză din spatele castelului, lângă clădirea din față, recent renovată)
Să fie restaurarea castelului o „gaură neagră” pentru bani publici?
Ultima proprietară a castelului, Ecaterina Ș. Cantacuzino (1873 – 1953), rămasă văduvă și fără urmaș direct, s-a călugărit spre sfârşitul vieţii sub numele de maica Macrina. În 1947, ea a donat totul Episcopiei Romanului: castelul Miclăuşeni, parcul de 30 de hectare de pădure care-l înconjoară, şi biserica ctitorită de părinţii săi. Inițial, urmând dorința ei, s-a înființat aici o mănăstire de maici. Ecaterina a rămas la castel, împreună cu maicile, până în 1953, când mănăstirea a fost desființată, iar călugărițele transferate la Mănăstirea Cozancea-Botoșani.
Comuniştii, în cele din urmă, au pus mâna pe castel şi uneori organizau petreceri în mansardă.
În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Printr-o Hotărâre a Guvernului din octombrie 2003 s-a stabilit, printre altele, realizarea unor reparaţii de urgenţă la Castelul Sturdza şi a unor lucrări de peisagistică în zonele de lângă.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început restaurarea castelului în 2004, după ce a obţinut o finanţare de la Banca Mondială de 2,4 milioane de lei.
Deși au trecut 21 de ani castelul tot nu este restaurat.
S-a demarat un nou proiectul de restaurare pe 20 decembrie 2024. Acesta se concentra pe intervenții la nivelul planșeului, podului și șarpantei.
De data aceasta, lucrări erau finanțate de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice, cu scopul de a salva de la distruge monumentul istoric.
Bugetul inițial de 20 de milioane de lei nu a fost suficient deoarece constructorul susține că a descoperit degradări ample ale elementelor structurale ale podului. S-au mai alocat 6 milioane pentru lucrări suplimentare.
Înainte de 2024, s-au mai făcut și alte lucrări care au fost denumite ”de urgență”.
În contrast cu șantierul deschis deja de 3 ani, mănăstirea și restaurantul din perimetrul castelului arată foarte bine.
Mănăstirea are regim de cazare, iar restaurantul este deschis pentru clienți. Cineva are totuși fler și ochi pentru potențialul turistic al zonei.
O firmă cu istoric controversat însărcinată cu renovarea
Numele lui Viorel Cozma a fost asociat cu mai multe controverse și dosare penale, majoritatea legate de activitatea companiei sale, Conest SA. Conest este și firma care coordonează de reabilitarea castelului.
Din informațiile prezentate în diferite articole și investigații de presă, Viorel Cozma, patronul companiei Conest SA, este o figură controversată, cu asocieri în fraude cu fonduri publice și diverse acuzații legate de activitatea firmei sale.
Faptul că aceeași companie este responsabilă de reabilitarea Castelului Sturdza de la Miclăușeni, o bijuterie istorică și arhitecturală, ridică serioase semne de întrebare.
Lucrările de reabilitare a unui monument de patrimoniu necesită nu doar resurse, ci și un nivel ridicat de profesionalism și etică, iar reputația Conest, așa cum este reflectată de scandalurile în care a fost implicată, contrastează puternic cu responsabilitatea pe care o presupune un astfel de proiect.
Aceste controverse, de la incidente cu muncitori (accidentul de la Mănăstirea Frumoasa – din nou a existat un contract de licitație între firma Conest și Mitropolia Moldovei), până la calitatea îndoielnică a altor lucrări de infrastructură și la problemele în justiție și cu DNA ridică semne de întrebare și cu privire la calitatea proiectului de restaurare a castelului.
Am întrebat un angajat al complexului care a dorit să fie anonim dacă crede că se va finaliza lucrarea castelului la termen iar răspunsul a fost că e puțin probabil.
Dacă Miclăușeni ar fi fost în Bulgaria…
Castelul Balcic, fosta reședință de vară a Reginei Maria a României, reprezintă un model de succes în valorificarea și conservarea patrimoniului istoric. „Statul bulgar nu a fost tentat niciodată să vândă și a păstrat monumentul doar pentru scopul istoric și cel cultural“, declara cu câțiva ani în urmă directoarea Centrului cultural care administrează domeniul. Castelul este vizitat anual de zeci de mii de turiști, cam jumătate români, iar „majoritatea banilor care se strâng din vânzarea biletelor sunt direcționați către restaurare și conservarea monumentului. Anual, cheltuielile legate de întreținere și conservare se ridică la suma de un milion de leva“ .
Prin comparație, castelul Sturdza de la Miclăușeni pare să fie un exemplu de oportunitate irosită și de management problematic. Și nu este singurul, din păcate.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
