BIHOREANUL | Doi artiști deschid în Oradea primul atelier de artă comunitară, pe model londonez

Data:

Un cuplu de artişti români care au fondat în capitala Marii Britanii un studio de artă comunitară, unde oricine îşi găseşte locul, au importat modelul şi urmează să deschidă aici Atelierul din Centru – locul în care oricine se poate iniţia şi exprima prin diferite forme artistice.

Atelierul familiei Varga-Leş este primul din Oradea unde îşi vor găsi locul şi persoanele cu dizabilităţi şi cele din medii sociale vulnerabile, care altfel n-ar ajunge să învârtă o roată de olar ori să picteze, dorinţa cea mai mare a artiştilor fiind să le deschidă calea spre lumea frumosului. În Atelierul din Centru, lutul, pictura şi meşteşugurile devin, astfel, mijloace de incluziune…

Vinicius Leş şi Boglarka Eliz Varga s-au cunoscut în studenţie, la Timişoara, unde băimăreanul şi orădeanca studiau artele – ea grafică, iar el pictură. După absolvirea studiilor, în 2011, s-au mutat în Londra, dornici să-şi exploreze potenţialul artistic într-o societate mai interesată de aceste preocupări şi cu mai multe oferte pentru făuritorii de frumos.

În 2012, Vinicius a început să lucreze într-un atelier de olărit pentru persoane cu dizabilităţi, într-o comunitate închisă, ca un micro-sat. „Nu ştiam ce înseamnă persoanele cu dizabilităţi în afara informaţiilor inoculate în societatea noastră. Credeam că sunt persoane care nu pot face nimic, dar acolo le-am descoperit independente. Aveau grădini în care cultivau legume şi fructe, ateliere de brutărie, de împletit nuiele, de lucrat cu lână sau cu ceramică”, povesteşte artistul. El, fiu de olar renumit din Maramureş, Ioan Leş, a ţinut atelierele de ceramică şi a rămas surprins de cât de multe pot realiza din lut oameni marginalizaţi în societate.

Ulterior, Vinicius s-a angajat într-o altă comunitate similară, iar rezultatele au fost la fel de bune. „Am reuşit să ajung la performanţă cu artişti cu autism sau neurodivergenţi”, spune el, cu mândrie. În plus, motricitatea şi dezvoltarea emoţională a acestor cursanţi s-au schimbat odată ce au învăţat să modeleze lutul.

Continuarea, în Ebihoreanul.ro

Citește și: Revoltă și deznădejde la Praid: Ne simțim batjocoriți și înșelați. Vom avea un Praid cu străzi goale

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related