Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat, luni, că prețul carburantului nu va ajunge la 10 lei pe fondul speculei. El a oferit asigurări că România are suficient combustibil stocat pentru a face față fluctuaților de prețuri cauzate de conflictul din Iran.
În cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Energiei a susținut că nu va exista o creștere a rețului mai mare de 5 bani la pompă.
„În momentul de față, suntem preocupați în primul și în primul rând de modul în care arată potențialele perturbații pe piața de aprovizionare cu produse petroliere. De asnu vor crește prețurile la carburanți nejustificat în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu (…)
Ne-am asigurat că nu se foloseşte acest context internaţional pentru o eventuală speculă din partea unor actori economici pentru că o creştere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de faţă, iar acele speculaţii care au apărut în spaţiul public cu motorina sau benzina 10 lei sunt nişte minciuni sfruntate”.
Ivan: România are rezerve pe trei luni
Acesta a mai adăugat că România deține rezerve pentru 90 de zile, care pot fi utilizate pentru menținerea prețului sub control.
„Suntem asigurați cu depozite în caz de urgență umplute în procent de 102% care vor putea să fie folosite într-o situație de avarie și care vor putea să asigure aprovizionarea pentru piața din România pe aproximativ 90 de zile în situații de avarii, dar nu suntem în această situație. ”
Bogdan Ivan a subliniat că România s-a confruntat cu o situație similară în urmă cu puțin timp, pe fondul sancționării Lukoil de către SUA, air prețurile nu au crescut, grație aceluiași tip de măsuri.
„După ce am luat acelaşi tip de măsuri şi atunci, preţurile nu au crescut. Aşa că vreau să fie foarte clar, ceea ce înseamnă conflict internaţional care nu poate să fie influenţat de România e un lucru şi poate să influenţeze, dar într-o marjă destul de redusă, dar tot ceea ce încearcă unii să se folosească în acest context internaţional doar pentru a creşte artificial preţurile îi blocăm ci toate instrumentele statului români”
Instituțiile statului supraveghează orice speculație
Ministrul Energiei a mai declarat că instituțiile de rigoare (ANAF, Consiliul Concurenței) monitorizează situația și sunt pregătite să combată orice creștere nejustificată a prețului la carburant.
„Şi, dincolo de cotaţiile pe care tocmai le-am expus, suntem în situaţia în care atât Consiliul Concurenţei, cât şi ANAF şi ANPC se ocupă în mod corect pentru verificarea aplicării legii, pentru evitarea situaţiei de speculă în acest moment în care se poate invoca conflictul internaţional din Orientul Mijlociu, pentru a creşte artificial preţul la pompă. Noi ne ocupăm de acest lucru.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



