Când (n-)ai parte de carte. Cum se naște dragostea de lectură într-o generație a ecranelor

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Înainte să ne întrebăm de ce nu mai citesc copiii, poate ar trebui să ne întrebăm dacă le-am creat destule prilejuri să descopere lectura ca bucurie, nu ca temă, nici cu teamă.

Într-o vreme în care atenția copiilor este disputată de ecrane, platforme, jocuri, rețele sociale și stimuli rapizi, lectura pare să fi devenit o activitate fragilă, care trebuie apărată. Dar poate că întrebarea nu este doar cum îi convingem pe copii să citească, ci cum reușim să le arătăm că o carte poate deveni o formă de libertate, de joc și de întâlnire cu lumea.

Două evenimente apropiate în calendar arată că, în ultimul timp, preocuparea pentru lectura copiilor începe să capete forme tot mai vizibile.

La Botoșani, Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți „Apolodor” a pornit în 2025 ca un proiect care a adus împreună copii, adolescenți, scriitori, ilustratori, profesori, părinți și voluntari.

Prima ediție a adunat peste 2.000 de copii și adolescenți la ateliere, întâlniri cu scriitori, concerte și vernisaje, iar Serile Apolodor de la Teatrul „Mihai Eminescu” au atras peste 1.000 de spectatori.

Pentru un festival aflat la început, cifrele participării demonstrează că literatura pentru copii are public, cu condiția să fie scoasă din raft și adusă în mijlocul comunității.

A doua ediție a Festivalului Apolodor, anunțată pentru 17–20 septembrie 2026, merge mai departe și propune o deschidere internațională, cu accent pe literatura pentru copii, ilustrația de carte, practicile editoriale și relația dintre România și Republica Moldova.

Programul anunțat include întâlniri în școli, dialoguri publice, ateliere, mese rotunde, conferințe, concerte și expoziții. În centrul lui se află ideea potrivit căreia copilul nu trebuie doar pus în fața cărții, ci introdus într-un univers cultural în care cartea se leagă de imagine, muzică, teatru, conversație și joacă.

Conferința de presă la care a fost prezentată cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR

„Mi-e dor, mi-e dor/ De frații mei din Labrador.”

Una dintre prezențele importante anunțate pentru ediția din 2026 este Herwig Bitsche, directorul general al editurii elvețiene NordSüd Verlag din Zürich, una dintre editurile europene cunoscute în domeniul cărții pentru copii.

Participarea sa marchează orientarea festivalului către un dialog profesional mai larg, legat nu doar de literatura pentru copii, ci și de ilustrație, traducere, editare și promovarea cărții pe plan internațional.

Lista preliminară a invitaților include nume cunoscute ale literaturii pentru copii din România.

Printre autorii anunțați se află Cristina Andone, autoarea seriei cu Dar Motan, Simona Antonescu, cunoscută pentru seria „Istoria povestită copiilor”, Florin Bican, scriitor și traducător asociat cu universul pinguinului Apolodor, Lavinia Braniște, autoarea seriei cu purcelușul Rostogol, Moni Stănilă, Victoria Pătrașcu și Carmen Tiderle.

Pentru prima dată în fața publicului tânăr din România, Jan Cornelius, scriitor și traducător stabilit între Germania și România, va prezenta două volume pentru copii traduse recent în română.

Festivalul va avea și o componentă dedicată adolescenților și publicului larg.

La Serile Apolodor sunt anunțați, alături de autorii pentru copii, eseistul și profesorul Doru Căstăian, scriitorul și jurnalistul Viorel Ilișoi și romancierul și publicistul Stelian Tănase.

Un accent important al ediției din acest an va fi pus pe ilustrația de carte, pe cărțile-obiect și pe banda desenată. Evenimentele expoziționale vor fi coordonate de Cezarina Caloian, artistă, curatoare și cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, alături de Dana Lungu.

Alt festival, aceeași miză

Aceeași miză se regăsește, la Cluj-Napoca, în Festivalul Cărții pentru Copii, organizat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, în perioada 12–14 iunie 2026, la Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor.

Ajuns la cea de-a VII-a ediție, festivalul pornește de la un citat al scriitoarei Astrid Lindgren: „O copilărie fără cărți nu este copilărie. E ca și cum ai fi izgonit din locul fermecat în care poți găsi bucuria în stare pură”.

Un citat cât un program cultural: copilăria are nevoie de cărți nu pentru a deveni mai solemnă, ci pentru a-și păstra accesul la încântare.

Timp de trei zile, copiii și familiile lor sunt invitați la întâlniri cu scriitori și ilustratori, ateliere de creație literară și artistică, lecturi publice în română, engleză și maghiară, proiecții de diafilme, concerte, activități dedicate inteligenței emoționale și întâlniri cu personaje din povești.

În plus, festivalul include o componentă comunitară: schimb și donație de cărți, sprijin pentru biblioteci din județ și colectare de ghiozdane pentru copii din medii defavorizate, prin inițiativa „GhiozdănOK” a Rotaract Visio Cluj-Napoca.

Copii și cărțile: o prietenie care trebuie cultivată

Cele două festivaluri, deși diferite ca amploare și profil, sunt gândite să răspundă acelorași nevoi. Lectura copiilor nu poate fi cultivată doar prin recomandări imperative, liste obligatorii sau nostalgii adulte despre „cum citeam noi odată”.

Ea are nevoie de medii prietenoase, de adulți care citesc alături de copii, de biblioteci deschise, de profesori dăruiți, de părinți dispuși să transforme cartea într-o prezență firească în casă și de autori care coboară din manual sau de pe copertă și devin persoane vii, cu care poți sta de vorbă.

Citește și: Când n-ai parte de carte. „Nu trebuie să așteptăm până când copiii noștri vor zice: dacă aveam bibliotecă altfel era viața mea”

Gustul pentru lectură se dezvoltă mai ales prin repetiție, și prin asocierea cărții cu un moment plăcut: cu vocea părintelui care citește seara, cu libertatea de a alege singur o poveste, cu o vizită la bibliotecă, cu o întâlnire cu un autor, cu bucuria de a descoperi o imagine, un personaj sau o frază care îi aparține.

Practic, lectura se cultivă prin ritualuri mici și constante: 15–20 de minute de citit împreună, acces ușor la cărți potrivite vârstei, discuții fără ton de examinare, vizite la bibliotecă sau la evenimente culturale, schimb de cărți între copii și libertatea de a abandona o carte nepotrivită pentru a găsi alta mai apropiată de interesele lor.

Copiii nu devin cititori pentru că li se spune că lectura este importantă, ci pentru că ajung să simtă că lectura le aparține.

Conferința de presă la care a fost prezentată cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR

Citește și: Alin Grămescu, inițiatorul proiectului Bursa bibliotecarilor: „Am intrat în bibliotecă și viața mea s-a schimbat!”

În acest sens, festivalurile dedicate cărții pentru copii creează punți între familie, școală, bibliotecă și oraș.

Le arată copiilor că literatura este o lume locuită de oameni, voci, imagini, întrebări și emoții.

Iar într-o societate care se teme tot mai des că tinerii citesc prea puțin, astfel de inițiative mută discuția din zona alarmismului în zona construcției, creând condițiile de apariție a lecturii ca bucurie și nevoie personală.

spot_imgspot_img
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. Este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related