Pentru bibliotecile din România pericolul de a pierde lupta pentru supraviețuire pare iminent. Din 2016 declinul lor s-a tot accentuat: s-au închis mii de biblioteci și pe măsură ce resursele naționale și locale alocate culturii au devenit tot mai puține, fenomenul continuă. În articolul precedent am descris situația unor biblioteci comunale din județul Cluj, unde nici localitățile cu economie puternică nu au reușit să țină bibliotecile deschise.
Cum s-a ajuns aici?
„Biblioteca nu a fost niciodată o prioritate și nu va fi mai bine”, spune Sorina Stanca, director al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj. „Începând cu Legea 153 din 2007, prin care s-a distrus statutul de bibliotecar, și până astăzi, când măsurile de austeritate le lovesc din nou, bibliotecile au suferit un declin continuu.”
„În viziunea României nu există ideea că biblioteca poate să contribuie la bunăstarea spirituală și materială a comunității, că dacă citești îți dorești mai mult și faci ceva ca să ajungi acolo!”, spune Sorina Stanca.
Pe scurt, pentru Sorina Stanca biblioteca ar trebui să fie un loc de întâlnire și învățare pentru comunitate.
„Avem o Strategie Culturală pentru perioada 2025-2031, aflată la Ministerul Culturii, care se referă și la biblioteci, dar nu este adoptată, nu si-o asumă nimeni!”, explică directorul Bibliotecii Județene Cluj, „vedem doar cum bibliotecarul a devenit un slujbaș la cheremul primarilor, face tot ce-i cere primarul, iar biblioteca rămâne o anexă fără rost în ochii lor. Dacă legislația și responsabilii politici nu îi dau importanță, de ce i-ar da ceilalți?”
Inventariind cauzele pentru care bibliotecile au dispărut rând pe rând, Stanca spune că, pentru acest domeniu, multă vreme nu au existat linii de finanțare din fonduri europene. Abia acum, unele județe au reușit să obțină finanțări prin PNRR, cu condiția ca autoritățile să-și asume partea de cofinanțare, așa cum se întâmplă în județul Sălaj. „La Cluj, nu avem o strategie culturală și nici nu am aplicat pentru PNRR, pentru că județul nu a fost dispus să contribuie cu partea de finanțare”, spune ea.
Consideră că, în lupta cu austeritatea, ar trebui ca oamenii din cultură să fie mai bătăioși. „Pentru că, altfel, este limpede că acolo unde bibliotecarii se pensionează nu vor mai fi angajați alți bibliotecari, și nu vor mai fi fonduri pentru modernizare sau întreținerea bibliotecilor.”
„Putem zice că nu murim fără bibliotecă, dar haideți să vedem cum arată comunitățile unde biblioteca funcționează, să vedem diferențele! Vom constata că acolo unde bibliotecile s-au modernizat, ele ajută la coagularea și dezvoltarea comunității!”, spune Sorina Stanca.
Mai mult decât cărțile de pe raft
La Biblioteca Județeană Cluj se țin cursuri pentru bibliotecari, iar pregătirea lor completă durează cam 5 ani: „Cine credeți că mai investește în bibliotecarii tineri după pensionarea celor de acum? Dacă nu redefinim biblioteca și nu-i reafirmăm utilitatea, putem pierde bătălia! Și nu pierdem doar o clădire cu cărți, pierdem cunoaștere! Nu trebuie să așteptăm până când copiii noștri vor zice: dacă aveam bibliotecă altfel era viața mea, pentru că noi acum suntem aici!”
Printre măsurile pe care Biblioteca Județeană „Octavian Goga” le-a luat pentru a deveni un centru de educație și cultură reale este și programul extins, de la ora 8 la ora 20, dar și în weekend. Sălile de lectură aici sunt pline, trebuie să-ți faci rezervare pentru a prinde un loc.
Tot aici se organizează conferințe, dezbateri, proiecții filme artistice și documentare, concursuri, întâlniri cu scriitorii, evenimente pentru copii, programe de învățare, programe de vacanță, ludotecă pentru copii, cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului pentru adulți, cluburi de bricolaj, activități de consiliere în creșterea și educarea copiilor, cluburi de lectură pentru adulți…
Astfel, numărul de utilizatori activi ai Bibliotecii Județene Cluj, în anul 2025, a fost 34.107 persoane. Iar 56.868 de persoane au participat în anul 2025 la 3297 de activități.
Cum au reinventat alții biblioteca
În alte țări, pentru a rămâne relevante, bibliotecile rurale au fost transformate în spații sociale și educaționale, nu au rămas doar locuri de împrumutat cărți.
În Austria, bibliotecile sunt conectate în rețele regionale și naționale. Pentru zonele rurale sau montane, Austria a investit mult în biblioteci digitale. Oamenii pot accesa cărți chiar dacă biblioteca locală este mică sau deschisă doar câteva ore. Ei au adoptat o strategie modernă: biblioteci ca infrastructură socială prin politici care pun accent pe trei direcții: extinderea resurselor digitale, formarea continuă a bibliotecarilor, transformarea bibliotecii într-un loc de întâlnire comunitară.
Ce au înțeles austriecii despre bibliotecile rurale este că biblioteca nu trebuie să fie mare, nu trebuie să aibă mulți angajați, trebuie doar să fie ancorată în comunitate.
Modelul nordic este chiar mai radical decât cel austriac. Țări precum Finlanda și Danemarca au menținut bibliotecile rurale prin automatizare, mobilitate și integrare în servicii publice locale.
În multe sate, biblioteca este deschisă de dimineața până seara, dar fără bibliotecar în serviciu. Cum funcționează: intri cu cardul de bibliotecă, sistemul deschide ușa automat și împrumutul se face la self-service.
Anvantajele sunt că, astfel, costurile rămân foarte mici, programul este lung (uneori 7:00–22:00) și biblioteca rămâne deschisă chiar și în sate foarte mici. Personalul vine doar pentru evenimente și pentru organizarea colecțiilor, câteva ore pe săptămână.
În Scandinavia, biblioteca este gândită ca infrastructură socială.
În multe sate poți găsi în bibliotecă servicii digitale ale statului, ajutor pentru completarea formularelor online, spații de coworking, imprimante 3D, cursuri de alfabetizare digitală.
Bibliotecile rurale sunt menținute în special prin patru soluții principale: biblioteci automate (open library), autobuze-bibliotecă, biblioteci ca centre civice digitale sau spații comune cu alte servicii publice.
Interesant este că modelul nordic funcționează deoarece bibliotecile sunt protejate de lege. De exemplu, în Finlanda există Finnish Library Act – Legea Bibliotecilor, care obligă municipalitățile să asigure acces la bibliotecă pentru toți cetățenii.
Modelul japonez pentru bibliotecile mici este diferit de cel european: nu se bazează atât pe rețele publice extinse sau voluntariat, ci pe design atractiv, integrare urbană și experiență culturală.
Japonia a reușit să transforme bibliotecile locale în locuri foarte frecventate, chiar și în orașe mici sau comunități în declin demografic. În Japonia, biblioteca nu este doar un loc de împrumut de cărți, ci un spațiu în care oamenii vor să-și petreacă timpul. Un exemplu celebru este Takeo City Library: arată ca o librărie modernă, are cafenea, design arhitectural spectaculos, spații de relaxare și de citit.
Iar rezultatul a fost că numărul vizitatorilor a crescut de câteva ori după reinventare. De asemenea, în această țară bibliotecile sunt integrate în zone frecventate: centre comerciale, gări, spații culturale mixte.
Astfel, ele sunt parte din fluxul zilnic al oamenilor.
Originalitatea românească: Strategia de a nu aplica strategia
România are niște strategii formulate pe hârtie. O primă strategie care ar fi trebuit să gestioneze reforma culturală în România ar fi trebuit să intre în funcțiune în 2023 și să-și producă efectele până în 2024. Ceva nu a funcționat însă și guvernanții au întocmit o nouă strategie, de data aceasta pentru perioada 2025-2031.
În Strategia culturală adoptată de Cabinetul Ciolacu în anul 2023, sunt identificate câteva bariere de consum cultural dar și faptul că „piața culturală din România este caracterizată printr-un consum crescut al producțiilor străine, în detrimentul creațiilor autohtone.
Problemele de natură structurală ale sectorului cultural au condus la existența unor discrepanțe semnificative între regiuni, între mediile urban și rural, între categoriile de publicuri și între subsectoarele culturii, respectiv între celelalte domenii ale vieții social-economice din România”.
Ce rol ar avea bibliotecile?
Reînnoită, Strategia pentru 2025-2031 nu a fost însă adoptată de Guvern până acum. Aici nu mai găsim lupta cu „producțiile străine în detrimentul celor autohtone”, dar nici nu atinge toate punctele nevralgice și nu indică soluții clare.
În text, bibliotecile publice sunt gândite ca parte a infrastructurii culturale, a educației culturale și a accesului comunitar la cultură, nu ca subcapitol autonom foarte dezvoltat.
Dacă citești această ultimă Strategie constați că, deși viziunea nu este formulată într-o propoziție separată „despre biblioteci”, biblioteca publică este reconsiderată ca infrastructură culturală de proximitate, care ar trebui să fie capabilă să susțină „participarea culturală, educația, incluziunea și coeziunea comunitară”.
Strategia definește cultura ca „liant fundamental al societății românești”, ca vector al creativității și al participării tuturor cetățenilor, iar bibliotecile se înscriu natural în această logică de acces universal și de dezvoltare locală.
Sună bine, nu e așa?
În fond, Strategia nu dezvoltă un „program național al bibliotecilor publice” separat, cu o listă proprie de reforme, dar, cel puțin teoretic, le poziționează într-un rol important: biblioteca publică trebuie tratată ca infrastructură culturală locală esențială, cu funcții de lectură, educație, participare culturală, incluziune și digitalizare.
Un punct important din această Strategie este modernizarea infrastructurii. Documentul prevede la nivel general finanțarea de la bugetul de stat și din bugetele locale pentru crearea de infrastructură culturală nouă și îmbunătățirea celei existente, cu termen de finalizare în 2028.
Cum bibliotecile fac parte din această infrastructură, ar fi normal să se refere și la ele.
Unde sunt bibliotecile în 1% din PIB
Problemele-cheie însă rămân subfinanțarea, infrastructura inadecvată, accesibilitatea insuficientă, decalajele teritoriale și integrarea slabă în politicile de dezvoltare locală.
Prin urmare, răspunsul strategic este un amestec de investiții, parteneriate cu educația, finanțări pentru comunități vulnerabile, instrumente de măsurare a audienței și programe de digitalizare, încă neadoptate oficial prin hotărâre de guvern, se află încă în stadiu de avizare și dezbatere publică.
Ultima comunicare oficială a Ministerului Culturii menționează că strategia rămâne o „prioritate absolută”, dar este condiționată de alocările bugetare din noului cadru fiscal.
Iar în bugetul României, adoptat în 20 martie 2026, pentru Cultură rămâne sub 1% din PIB.
În această situație, conform declarațiilor ministrului Culturii, András Istvan Demeter, prioritățile sunt: a) instituțiile publice (74% din buget): muzee, opere și filarmonici; b) patrimoniul: restaurarea unor monumente emblematice (Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Național de Artă) și c) cheltuielile de personal: o creștere marginală de 1,3%, reflectând menținerea salariilor la nivelul din decembrie 2025, cu mici ajustări tehnice.
Deși la nivel național, Constituția recunoaște dreptul la cultură și al diversității culturale, în realitate, România este departe de a pune umărul la asigurarea acestui drept.
(Foto deschidere: Stop bullyingului cibernetic – activitate la Biblioteca Județeană Cluj)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
