Cât plătim pentru administrația locală. Topul primăriilor din Iași cu cele mai mari costuri

Data:

Scumpirile din administrația locală, deși nu le simțit direct, au tot crescut în ultima vreme. Numai costurile de personal, adică salariile, sunt cu 50 la sută mai mari decât în 2022, scrie Ziarul de Iași. Cât te costă acum primăria locală, funcție de comuna sau orașul în care locuiești: preț per locuitor? Care sunt cele mai „scumpe” și cele mai „ieftine”?

Că anul 2024 a fost unul electoral se vede inclusiv în raportările trimise de primării Ministerului Finanțelor Publice. Situația veniturilor și cheltuielilor pe anul trecut arată, pe de o parte, că funcționarea unei primării i-a costat mai mult pe ieșeni decât în anii precedenți, dar că, pe de altă parte, ponderea secțiunii de funcționare în totalul cheltuielilor a scăzut. Practic, în jumătate din primăriile din județ (în 46, mai exact), funcționarea administrației a reprezentat mai puțin de jumătate din cheltuielile totale. În 2023, doar 12 administrații din județ au reușit această performanță, dar în acel an nu prea „a plouat” cu bani.

Citește și: Președintele Nicușor Dan, alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”

Anul trecut, administraţia judeţului, oraşelor şi comunelor a costat 944,76 milioane de lei doar în ceea ce priveşte cheltuielile de personal. Cu 50 la sută mai mult decât în 2022. Aproape un sfert din acest total a fost cheltuit de Consiliul Județean (251,5 milioane de lei), iar o cincime (198,24 milioane lei), de Primăria Municipiului Iaşi, cu 33 la sută mai mult decât în 2022.

Potrivit situațiilor financiare pentru anul trecut, cea mai puțin costistoare administrație publică este cea a comunei Prisăcani. Aici contează însă numărul exagerat de locuitori, 8.591, mai mult decât dublul celui de la ultimul recensământ (3.638), dar și unele măsuri precum externalizarea serviciului contabil al primăriei.

Aceeași situație și la Scânteia, unde populația după domiciliu (14.858) este de aproape trei ori mai mare decât cea de la recensământ (5.505). „De vină” este tot migrația cetățenilor moldoveni, mutați aici doar în acte pentru cetățenie.

Continuarea în Ziarul de Iași

Citește și: Dosarul 10 August, judecată contra cronometru pentru evitarea prescrierii faptelor

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: pixabay.com/ Peggy_Marco)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related