Cărțile lui Radu Paraschivescu au făcut deja carieră în memoria colectivă, dacă ar fi să ne referim la „Ghidul nesimțitului”, „Cum gândesc politicienii”, „Orice...
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş" din Timişoara, dr. Cristian Oancea, a declarat, luni, că după pandemia de COVID a urmat...
Arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au descoperit în zona centrală a oraşului un drum roman, care s-a păstrat în condiţii...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, cere demiterea președintelui Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, și a unui alt membru al directoratului CE, Marius Negru, în urma...