PressHub: Actualitate

Deficitul balanței comerciale arată că economia românească este într-o situație dificilă

Importurile cresc de la un an la altul fără nicio reacție din partea administrației.

Înțelegerea PSD-PNL și sinecurista impusă la șefia unei companii asupra căreia există suspiciuni de cheltuire nejustificată a milioane de euro

O sursă din cadrul Primăriei Sectorului 1 a declarat, pentru G4Media, că numirea face parte dintr-o înțelegere PSD-PNL de luna trecută, în care social-democrații au mână liberă să își numească oamenii în cadrul altei societăți subordonate Consiliului Local Sector 1: CET Grivița.

Mărturiile unei femei infectate cu Sars-Cov-2: „Până ieri am fost internată în spital, m-ați văzut în statistică”

"Am mers la evaluare medicală la primele simptome de agravare: nu am așteptat să merg direct în terapie intensivă. Sunt bine azi pentru că am primit tratament hardcore, la timp, sub supraveghere medicală", spune Ruxandra Mocanu.

Parlamentul European îl va omagia luni pe președintele Sassoli în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Strasbourg

European dedicat, președintele Sassoli sublinia, în discursul său din cadrul Consiliului European din decembrie, că „Europa are nevoie cel mai mult de un nou proiect de speranță".

Peste 8.800 de cazuri noi de COVID-19 și 43 de decese în ultimele 24 de ore. Rata de infectare în fiecare județ

Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți 8.861 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, cu 4.757 mai mult decât în ziua anterioară. 991...

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img