PressHub: Uncategorized

Sediile Fiscalităţii, luate cu asalt de gălăţenii somaţi, speriaţi că ar putea fi executaţi silit

Stăm de dimineaţă aici. Trebuie să rezolvăm situaţia, ca să nu ne trezim cu conturile bancare blocate. Cât despre cozi, aşa e la Galaţi, suntem deja obişnuiţi.

ANRM nu emite permisul pentru exploatarea carierei de calcar de către Băiţa Bihor. Protestatarii continuă greva foamei, blocaţi între stânci

După ce, vreme de 3 ani, a eliberat documentul, acum, preşedintele ANRM, Daniel Grigoriu Norocel, a respins dosarul companiei „din motive de nelegalitate”, ba chiar a anunţat că a sesizat şi Corpul de control al prim-ministrului legat de permisele anterioare, „pentru a dispune verificări cu privire la modalitatea de emitere a acestora”.

GRAFIC. Primele zile din iulie 2020 erau începutul valului doi de COVID în România. Cum stăm astăzi

La 1 iulie 2020 erau înregistrate 326 de noi cazuri de COVID 19, 16 decese și 222 de pacienți internați la ATI, iar cifrele aveau să crească repede.

Mitică Dragomir a construit un bloc „vapor” pe un teren furat de la Primărie de o rețea de falsificatori

Firma fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir (cunoscut publicului drept Mitică Dragomir), a construit un complex imobiliar pe un teren cumpărat de la o rețea de falsificatori de hotărâri judecătorești.

Orban: ”Nu este normal să avem colegi în PNL care să fie daţi afară doar pentru că susţin candidatura mea”

Am încercat încă de la începutul acestei campanii, în care m-am trezit cu un competitor la care nu m-am aşteptat - am evitat pe cât a fost posibil să răspund la orice fel de atac din partea colegilor mei şi să evit să dau vreo declaraţie în care să creez un prejudiciu de imagine PNL.

Ultima oră

spot_img

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img