PressHub: Uncategorized

Răniți în Afganistan, umiliți: Mi-au dat funcția de ospătar, dar cu handicap la picioare cum să fac?

Doi militari răniți în Afganistan, Eugen Valentin Pătru și Marian Nicula, se luptă de ani să își obțină drepturile prevăzute de Ordonanța 82/2006.

Legea privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, adoptată în unanimitate de Camera Deputaților

Mulţumesc Guvernului României, Ministerului Tineretului şi Sportului şi Parlamentului României pentru susţinerea acestui proiect legislativ atât de important pentru practicanţii sportului recreativ şi pentru tânăra generaţie de iubitori ai sportului! Felicitări şi mulţumiri tuturor colegilor mei de la Agenţia Naţională Anti-Doping.

Cîțu: Instituția Avocatului Poporului nu are independență să fie iresponsabilă

Tot ce ştim acum este că această instituţie, Avocatul Poporului, este în subordinea Parlamentului României. Are independenţă, dar nu are independenţă să fie iresponsabilă, de exemplu.

Generațiile fără memorie și de ce România trebuie să fie stat laic prin Constituție

Există deja mai multe instituții media care au preluat această ideologie și există un electorat consistent, plin de prejudecăți, care a putut înghiți minciuna, promovată de unii liberali, că Parlamentul European ar fi votat pentru dreptul bărbaților de a naște.

Curtea de Apel Craiova cere Curții Europene de Justiție să anuleze decizia CCR care susține că Secția Specială e constituțională și impune judecătorilor să...

Inițiativa Curții de Apel Craiova apare în contextul unei lungi controverse stârnite de hotărârea Curții Constituționale a României de a contrazice Curtea Europeană de Justiție în privința activității Secției de investigare a magistraților.

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img