Doi soţi din Timişoara, care şi-au oprit încălzirea din locuinţă, au fost găsiţi în stare de hipotermie de poliţişti, sesizaţi de o vecină care le-a spus că aceştia nu au mai răspuns la telefon, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi, luni după-amiază, de o femeie că vecinii săi nu răspund la telefon. La sosirea poliţiştilor şi a echipajului medical, s-a constat că cele două persoane (un bărbat de 65 de ani şi o femeie de 56 de ani) prezentau o stare de hipotermie. Aceştia au primit îngrijiri de la personalul medical, refuzând transportul la spital.
Ulterior, în jurul orei 21:30, poliţiştii au fost sesizaţi că bărbatul a decedat. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, mai menţionează informarea transmisă de IPJ Timiş.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că soba cu încălzire pe gaz a fost oprită intenţionat, cel mai probabil, pentru a face economie, iar soţia are probleme psihice.
„În casă era o dezordine totală, se vede că este o familie săracă, femeia cu probleme psihice”, au precizat sursele judiciare.
De la începutul noului an, atât ISU Timiş cât şi Primăria Municipiului Timişoara fac apel zilnic pentru protejarea persoanelor fără adăpost, a bătrânilor, a persoanelor şi copiilor vulnerabili, dar şi a animalelor fără stăpân, astfel încât toate aceste categorii să primească ajutor instituţionalizat şi să nu devină victime ale hipotermiei.
Citește și: Trei spitale mari din București, fără căldură: operații amânate și saloane cu 16 grade
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență / Facebook



