Ce fel de ministru al Apărării e potrivit în România

Data:

România ar putea avea cel mai tânăr ministru al Apărării din ultimii 35 de ani într-o perioadă în care pacea e pe muchie de cuțit, Europa se înarmează și România pare să nu înțeleagă momentul grav în care se află.

Fotoliul Apărării a rămas vacant după demisia forțată a lui Ionuț Moșteanu, care s-a încurcat când a trebuit să dea explicații despre studiile lui finalizate la o universitate controversată, dar și despre imposibilitatea lui de a spune cum de nu a făcut armata, într-o perioadă în care stagiul militar era obligatoriu.

USR l-a nominalizat azi pe Radu Miruță, 40 de ani, pentru fotoliul Apărării. Miruță este deocamdată ministrul Economiei și a asigurat interimatul de la MApN, fără să producă niciun fel de valuri și fără să se pună pe el în evidență. A făcut în paralel o facultate de drept privată din Târgu Jiu și Facultate de electronică, telecomunicații și IT de la Politehnica din București, unde a rămas asistent universitar.

Ofițerii cu grade mari din MApN nu prea îl înghițiseră pe Ionuț Moșteanu, fiindcă nu înțelegeau cum e posibil ca șeful politic al Armatei să nu aibă studiile în regulă, dar, poate, și pentru că vorbea prea mult și îi plăcea să-și facă imagine proprie pe spezele funcției. Moșteanu, ca de altfel majoritatea predecesorilor lui, venea din afara domeniului și nu a avansat în interiorul guvernului niciun fel de idei care să producă politici de Apărare mai eficiente, care să aducă noi investiții, noi trupe aliate pe teritoriul țării sau noi acorduri bilaterale de susținere a țări în cazul unei posibile, chiar dacă îndepărtate, confruntări. Nu a adus în discuție modele de urmat, dinspre Finlanda sau dinspre Polonia, nu a militat pentru ajutoare sau alt fel de sprijin în favoarea soldaților care merg în teatre de operațiuni.Într-o perioadă în care toată Europa se pregătește de război și în care liderii politici, militarii și profesioniștii din intelligence ai marilor puteri continentale anticipează o mare conflagrație în următorii ani, până în 2029, România are nevoie nu doar de un echilibru al discursului, ci și de punerea în aplicare a unei strategii de apărare cu scenarii multiple.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Biroul EPPO din Iași trimite în judecată un dosar de fraudă cu fonduri UE , în timp ce Kovesi avertizează: „România riscă să devină un paradis al evaziunii”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Recorder. Remember

„N-avem toată puterea dacă nu avem justiția” spunea cândva...

Atacul la Recorder developează complicitatea politică-justiție-presă

Cele mai vehemente reacții de demolare a documentarului, fără...

36 de ani. Degeaba?

Se împlinesc, în câteva zile, 36 de ani de...