Cel mai mare angajator din zona oraşului Ineu, fabrica de componente auto Aptiv, ar urma să se închidă din luna decembrie, conform autorităţilor locale, care spun că producţia s-ar muta într-o ţară din afara Uniunii Europene.
În paralel, se fac pregătiri pentru reintegrarea cât mai multor angajaţi dintre cei care ar urma să fie concediaţi.
Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a declarat luni, pentru Agerpres, că fabrica ar urma să se închidă după ce şi-a redus activitatea în ultimii ani, iar în prezent hala de producţie ar fi prea mare în raport cu numărul de angajaţi rămaşi.
„Din păcate, producţia de la Ineu ar urma să se mute în afara Uniunii Europene. Am înţeles că nu mai este rentabil să se păstreze hala la numărul de angajaţi care mai sunt, pentru că se plăteşte o chirie foarte mare. Aptiv era cel mai mare angajator din zona Ineu, în ultimul an a avut între 800 şi 1.000 de salariaţi. Înţeleg că o mică parte vor mai rămâne câteva luni, pentru dezinstalarea şi mutarea utilajelor”, a declarat primarul.
Edilul afirmă că bugetul local va fi afectat de închiderea fabricii.
„Fiind cel mai mare angajator, era şi cel mai mare contribuitor la bugetul local. Sperăm, totuşi, să compensăm această pierdere prin venirea unor noi investitori, şi avem discuţii avansate în acest sens. De altfel, este deja sigur că un investitor va crea 500 de locuri de muncă peste aproximativ un an, prin deschiderea unei fabrici de componente electronice”, a declarat Călin Abrudan.
El a adăugat că s-au purtat deja discuţii cu autorităţile competente pentru a se reintegra cât mai repede forţa de muncă în alte fabrici din zonă.
Contactat de Agerpres, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, Alexandru Molnar, a declarat că informaţiile despre închiderea fabricii au fost primite, deocamdată, pe cale neoficială.
„În acest moment, nu am primit notificarea de concedieri colective de la niciun mare angajator, dar am purtat discuţii despre situaţia de la Ineu cu autorităţile locale. În funcţie şi de cererea de forţă de muncă de pe piaţă, vom încerca reintegrarea celor care vor fi disponibilizaţi, dar vom organiza şi cursuri de reconversie profesională, dacă va fi cazul”, a declarat Molnar.
Reprezentanţii fabricii din Ineu nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere, însă unii angajaţi au declarat că au fost informaţi despre încetarea producţiei şi acordarea de salarii compensatorii.
La finalul lunii iunie, un alt mare angajator din Arad şi-a închis fabrica. Este vorba de Astra Rail Industries, care a fost deţinută de compania Greenbrier şi care producea vagoane de marfă. În total, 699 de angajaţi au fost concediaţi dintre cei 777.
Conform unui comunicat transmis de Greenbrier România la acea vreme, decizia a fost influenţată de mai mulţi factori, printre care presiunile tot mai puternice de la nivelul industriei de profil, costurile operaţionale în creştere prin comparaţie cu celelalte fabrici, dar şi constrângerile logistice legate de vechimea unităţii şi de mediul urban.
Compania sublinia că va continua să îşi consolideze operaţiunile de producţie la fabricile din Caracal şi Drobeta-Turnu Severin.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Specialarad.ro)



