Cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție împotriva Guvernului Bolojan au fost respinse

Data:

Parlamentul României a respins duminică cele patru moțiuni de cenzură depuse împotriva guvernului Ilie Bolojan, după peste șapte ore de dezbateri, informează Europa Liberă.

Inițial, AUR a cerut amânarea votului pentru ziua de luni, motivând că nu ar fi suficienți parlamentari în sală. La apel au răspuns însă „prezent” peste 370 de parlamentari.

Prima moțiune de cenzură a vizat măsurile din Sănătate, a doua, proiectul privind companiile de stat, a treia moțiune, măsurile luate de Guvern pentru ASF, ANCOM și ANRE, iar a patra moțiune a fost depusă împotriva proiectului privind măsurile fiscale.

Moțiunile au fost depuse de opoziție, după ce Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea pentru pachetul al doilea de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.

Moţiunile de cenzură, semnate fiecare de peste 120 de parlamentari AUR, SOS, POT şi neafiliaţi, au fost citite, joi, în plenul Parlamentului.

Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat deja că va ataca la Curtea Constituțională cele patru legi, potrivit HotNews.

Citește și: Ilie Bolojan, la dezbaterea moțiunilor de cenzură: Clasa politică se va împărți astăzi între cei care vor să reformeze statul și cei care trag de timp

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. Tot răul vine de la aceşti imbecili care ne guvernează cum ar spune André Santini în cartea sa intitulată “Ces imbéciles qui nous gouvernent: manuel lucide et autocritique à l’usage des hommes politiques”.
    Guvernările anterioare au adus România la cel mai mare deficit bugetar, desi au existat avertizări că lucrurile merg într-o directie gresită.
    (vezi: https://romania.europalibera.org/a/exclusiv-deficit-cu-premeditare-documentele-strict-confidentiale-prin-care-ciolacu-iohannis-ciuca-au-fost-informati-despre-gaura-bugetara/33464111.htm)
    Cu toate astea guvernul Bolojan nu a venit cu un semnal de diminuare a cheltuielilor de functionare a statului prin reducerea numărului de ministere. Dimpotrivă, s-a păstrat acelasi număr de 16 ministere la care s-au adăugat încă 5 vicepremieri. In schimb , pentru diminuarea deficitului bugetar guvernul a introdus noi poveri pe spinarea populației printr-un un pachet de măsuri fiscale bazat pe cresterea de taxe si impozite.
    Pe de alta parte, soluția privind reducerea numărului de posturi din administraţia publică locală, cu păstrarea structurii actuale reprezintă mai degrabă o cârpeală care nu rezolvă reducerea deficitului bugetar excesiv și nu contribuie substanţial la stabilizarea datoriei publice.
    Pentru pentru reducerea cheltuielilor de functionare a statului sunt necesare reforme structurale profunde intre care reforma administrativ-teritorială si descentralizarea.
    Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin reorganizarea administrativ-teritorială s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj ar fi decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
    Chiar si la atragerea de fonduri europene au existat sincope din cauză că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene.
    Uniunea Europeană a creat un sistem de clasificare comun al unităților teritoriale din țările membre denumit NUTS (Nomenclature of territorial units for statistics), având drept scop realizarea de analize socioeconomice în cadrul regiunilor, cât și pentru încadrarea intervențiilor în contextul politicii de coeziune a UE.
    Nivelul NUTS căruia îi aparține o unitate administrativă este stabilit pe baza numărului de locuitori si anume:
    -NUTS 1: Minim 3 milioane; Maxim 7 milioane;
    -NUTS 2: Minim 800.000 ; Maxim 3 milioane, echivalent cu regiunile de dezvoltare ;
    -NUTS 3: Minim 150.000 ; Maxim 800.000, echivalent cu actualele județe de la noi ;
    Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi dispune de un aparat administrativ supradimensionat, dar fără ca acesta să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
    In acest sens există depus la parlament un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României pe structura regiunilor de dezvoltare:
    (Vezi: https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganizarea-teritoriala.pdf)
    Prin adoptarea acestui proiect de lege prin asumarea raspunderii în parlament s-ar crea cadrul legal necesar pentru reducerea numărului de prefecturi precum si al direcțiilor deconentrate ale ministerelor în teritoriu.
    Incă din anul 1998 în România au fost constituite regiunile de dezvoltare care corespund cu diviziunile de nivel NUTS-II din UE. Era o condiție pentru ca România să adere la Uniunea Europeană. Asa au apărut cele 8 Agenții de Dezvoltare Regionlă, fără personalitate juridică.
    Asadar, reforma administrativ-teritorială este o necesitate si aceasta se poate face printr-o procedură mai simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    De asemenea, in România sunt 3.228 de unități administrativ-teritoriale (UAT), constând din 2.862 de comune, 216 orașe, 102 municipii, 41 de consilii județene și Primăria Capitalei cu cele șase primării de sector, dintre care doar o pătrime din acestea pot susține cheltuielile cu salariile exclusiv din venituri proprii, fără a lua în considerare si cheltuielile de funcționare.
    De altfel, un prim pas a fost făcut in anul 2021, când a fost promulgată Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România (PL-x 507/08.09.2020), prin care cele 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională din România devin Autorități de Management pentru Programele Operaționale Regionale începând cu exercițiul financiar următor:
    1. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est;
    2.Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est;
    3. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia;
    4. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia;
    5. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest ;
    6. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest;
    7.Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru;
    8. Agenția pentru Dezvoltare Regionala București-Ilfov.
    Astfel, cele 8 ADR-uri vor fi mai aproape de locuitorii regiunilor odată cu POR 2021-2027, cu urmatoarele avantaje:
    -Mai puțină birocrație și perioade de așteptare mai scurte.
    -ADR-urile se vor ocupa de gestionarea și implementarea proiectelor precum și de efectuarea plăților către beneficiari.
    -ADR-urile vor elabora ghidurile de finanțare în funcție de nevoile dumneavoastră.
    -Evaluarea și contractarea proiectelor va fi realizată la nivel regional.
    In plus, prin reducerea numărului de judete s-ar reduce automat si numărul de prefecturi si institutii deconcentrate care in prezent sunt răspândite în cele 40 de judete si în municipiul București, la numai 8 prefecturi cu prefecții numiți de Guvern și care este responsabili pentru conducerea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și altor organe ale administrației publice centrale din numai 8 unități administrativ-teritoriale (județe).
    In concluzie, reorganizarea administrativă şi descentralizarea trebuie pregărită si făcută etapizat de pe acum astfel încât să poată fi definitivată la alegerile din 2028.
    (Vezi si: https://propolitica.ro/2025/06/30/sinteze-o-reforma-administrativ-teritoriala-care-sa-asigure-dezvoltarea-economica-si-sociala-a-tarii-pe-o-baza-sustenabila-este-obligatorie/)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

​Dragoș Pîslaru: Comisia Europeană a aprobat azi varianta finală a PNRR-ului României

Comisia Europeană a aprobat varianta finală a Planului Național...

​Lansare de carte: „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase

„Întrebarea era pe buzele tuturor la Iordache, la Bristol,...