E prea mult pentru CJ Iași să administreze șase spitale? Toate cele șase instituții medicale din subordine au beneficiat de investiții consistente în ultimii ani, o perioadă în care administrația județului și-a permis să mai cumpere un spital mobil – pe care nu l-a mai decontat din fondurile europene puse la dispoziție –, și să înceapă demersurile pentru o altă unitate medicală, viitorul Institut Regional de Medicină Cardiovasculară, scrie Ziarul de Iași.
Dintre cele șase, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” a fost cel mai „răsfățat”. Renovarea și eficientizarea energetică abia încheiate, în valoare de 108,18 milioane de lei, extinderea și dotarea Unității Funcționale Regionale de Primire a Urgențelor 28,29 milioane de lei sunt două dintre proiectele care au schimbat înfățișarea vechiului spital.
Între timp, consilierii județeni au mai aprobat o finanțare europeană pentru un proiect de dotare a spitalului cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, în valoare totală de aproape 26 de milioane de lei. Însă tragedia pierderii celor șapte copii a șters dintr-o dată toate aceste plusuri.
Fiecare dintre spitalele de care se ocupă Consiliul Județean are un consiliu de administrație, care organizează concursurile de selecție a conducerii. La Spitalul de Copii, după încheierea mandatului Alinei Belu cu exact trei luni în urmă, funcția de manager a fost atribuită cu titlu de interimat Cătălinei Ionescu, directorul medical al instituției.
Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro
Citește și: Reacțiile internaționale la planul de pace al lui Trump în Gaza
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)