Cine visează la independență energetică, habar nu are de energie

Data:

Câteva elemente de securitate energetică

Să repetăm de cate ori se poate: Securitatea Energetică este o condiție a existenței statului român, un drept internațional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilității la resurse şi a disponibilității accesului pe termen lung. Este definiția dată de mine în cartea „România – Energie și Geopolitică”.

Dar accesul la resurse este din ce în ce mai îngrădit prin monopolizarea industriilor (exemple: Rusia și gazele sau China în extracția și prelucrarea de metalele și pământurile rare) și prin apariția actorilor non statali ce oligopolizează industria energetică (companiile multinaționale apte din punct de vedere financiar, tehnologic și al resurselor umane de a extrage, produce, stoca sau transporta produsele energetice). De asemenea energia e devenit parte a războiului hibrid și este folosită în amenințări economice. Am văzut ce s-a întâmplat începând cu anul 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina, când Federația Rusă a micșorat debitele de gaze către Uniunea Europeană, care a dus la creșterea prețurilor și scăderea dramatică a economiei europene.

Citește și: Consiliul Suprem de Apărare al Industriei Energetice

Imposibilitatea independenței energetice

România nu poate avea independență energetică deoarece nu are capacitatea de a-și produce și stoca singură energia. Știm că pe gaze nu avem destule capacități de stocare, astfel iarna consumul zilnic este mult mai mare decât capacitatea de extracție din rezerve sau din stocare, România fiind nevoită sa importe. Dacă s-ar relansa economia, cum scriam acum o lună, ne vom afla în deficit și vom importa.

La capitolul electricitate este dezastru deoarece nu deținem capacități de producție suficiente și începând cu 1 ianuarie 2027 Reactorul 1 de la Cernavodă intra în revizie și retehnologizare pentru a i se prelungi durta de viață, adică vom avea o lipsă de capacitate de 720 MW , adică peste 10% din consum și nu prea avem ce pune în loc. Reamintesc că Iernutul nu va fi pus în funcțiune (acesta ar fi subiectul altui articol) și că nu cred că investiția (iraqiano-siriană) de la Mintia Deva va avea gazele necesare (aprox. 1 mmc / an) pentru a produce, deoarece se bazează pe Neptun Deep, care nu va produce atît timp cât există război în Marea Neagră. Mai adaug și că la capitolul petrol și produse petroliere avem un import de aproximativ 70% din consum. Ne uităm că și Rusia și Statele Unite și China folosesc piața globală de energie pentru a crește inegalitățile iar Uniunea Europeană a rămas în logica Green Deal chiar și după drasticul Raport Draghi. Există globalizare și funcțiile economice ale unui stat sunt diminuate. Avem comerț ilicit cu petrol rusesc (17% din acesta e făcut de flota fantomă rusească) și nu suntem siguri dacă gazele importate (sub formă de LNG) nu sunt de proveniență rusească. Este clar că Europa a intrat în criză și din cauza politicilor economice greșite care au generat prețuri de trei ori mai mari la energie decât în Statele Unite, ceea ce a făcut ca economia de peste ocean să întreacă în 15 ani cu o treime economia UE. Europa a fost sub monopolul gazelor rusești și încă nu a putut să renunțe în totalitate la acestea și a intrat sub monopolul materialelor critice chinezești ce se folosesc în majoritatea tehnologiilor capacităților de energie regenerabilă și de stocare. Dar asta înseamnă să nu fie citita Doctrina Gherasimov de care aminteam în câteva articole și care trasează jaloanele războiului hibrid prin “strategia haosului” ce generează instabilitate și confuzie de toate felurile pe teritoriul țintă fără a folosi mijloace militare, ci doar presiune politică (activarea de forțe politice interne pentru a crea dezordine), economică (dezordine economică generată de decizii politice), propagandă și știri false cu scopul de manipulare, demoralizare și divizare la care adăugăm și elemente de cyberwar, adică folosirea de “arme neconvenționale”.

Această doctrină rusească a fost preluată și de China comunistă aflată în război economic cu tot occidentul. Oricând toată industria Uniunii Europene poate fi atacată cyber datorită vulnerabilităților echipamentelor chinezești importate și implementate în rețelele europene de energie electrică.

Problema este că toate tipurile de energie sunt simbiotice prin preț și localizarea resurselor și traseelor de aprovizionare. De aici rezultă că nu există nici o posibilitate de a scoate România din sistemul energetic european (asta inseamnă independență) deoarece este parte din acesta.

Citește și: Vremea socotelilor

Întotdeauna există oportunități

Este clar că situația energetică actuală a țării este gravă dar există și oportunități. România este singura țara din zonă care deține resure energetice semnificative, se află într-un nod geopolitic important care îi conferă un mare avantaj în construcția mult visatului „hub energetic”. În orice situație a războiului din Ucraina, România este „condamnată” la reconstrucția acesteia. Problema este ca decidenții sa realizeze acest lucru și să se gândească la ceea ce înseamnă smart dependency, conceptul care descrie situația win – win în toată relaționarea energetică din zona. Dar atât timp cât nu există o structură de analiză și trasare a strategiilor și politicilor energetice viitoare, atât timp cât nu există voința politică de reorganizare a piețelor și de scoatere a acestora de sub influența diverselor grupuri de interese, rămân aceleași vulnerabilități, riscuri, pericole și amenințări din care ar fi putut extragerea vreunei oportunități.

Ce vrea să facă ministerul?

Domnul ministru Ivan a ținut o conferință de presă în care a anunțat că pe lângă independența energetică își mai dorește „energie mai ieftină decât media europeană și reguli eficiente pentru toți actorii din piață”. Sună bine dar …

„Operaționalizarea mecanismului Market Maker prin selectarea unui operator care să asigure lichiditatea în piața de energie” cu actuala organizare a pieței nu se poate face. Transelectrica are în subordine DEN-ul (dispeceratul energetic național care dă comenzile producătorilor) și OPCOM-ul (principala piață de energie electrică). Dacă domnul ministru chiar vrea să facă ceva, poate să ia DEN-ul la minister (cum ar fi normal) și OPCOM-ul să-l facă piață independentă. Eu nu cred că un Market Maker ar putea rezolva prea mare lucru atât timp cât în continuare există posibilitatea de a interveni la DEN și pe OPCOM asupra a cine produce și la ce preț va vinde. La gaze nu se poate face nimic fără BRM (Bursa Română de Mărfuri) fără voința acesteia deoarece este firmă privată.

În privința riscurilor piețelor, lucrurile sunt și mai simple: domnia sa poate iniția apariția mecanismului de garantare de la orice bursă: casa de clearing, care lipsește în piața romanescă de energie.

În privința introducerii tarifelor dinamice și diferențiate pe intervale de consum pot spune că acest lucru înseamnă introducerea contorizării inteligente de către companiile (private) de distribuție.

Scăderea consumurilor proprii ale distribuitorilor trebuia făcută de mulți ani. ANRE-ul politizat nu a făcut mai nimic și aceste consumuri (25%!!!) se regăsesc în facturile noastre. Deci domnul ministru ar putea să facă o plângere penală deoarece oameni din această agenție (cu salarii nesimțite) nu și-au îndeplinit misiunea.

Și, Da! Integrarea tuturor programelor (a se citi banilor europeni) de eficiență energetică sub o coordonare unică și eficientă trebuie făcută sub Ministerul Energiei. Punem și noi întrebarea nevinovată: de ce nu s-a făcut până acum?

(Articol publicat inițial pe Contributors)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Cosmin Gabriel Păcuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru lucrează în industria energetică în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României (2013). Este autorul cărților „Romania – Energie si Geopolitică” (2018), „Energia – o problemă de securitate națională” (2022), „Geopolitica și securitate energetică” (2024). A publicat numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Nicuşor Dan: Energia nucleară este o chestiune de securitate naţională

Energia nucleară este o chestiune de securitate naţională, a...

Reforma lui Pierde-Vară

Fotografia „istorică” de la Casa Albă, care îi înfățișa...