Primarul sectorului 6 și, totodată, prim viceprețedintele Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu a declarat că șdeința Coaliției de luni nu va mai avea loc. În cadrul ședinței ar fi trebuit discutate pachetele de măsuri, chestiuni legate de deficit și organizarea alegerilor pentru Primăria Municipiului București.
Printr-o postare pe Facebook, primarul a declarat că motivul amânării ședinței ar fi un conflict cu PSD privind alegerile din capitală.
”Înţeleg că mâine nu avem o întâlnire a partidelor din Coaliţie, aşa cum am agreat săptămâna trecută. În această situaţie, cel mai probabil, sub ameninţarea directă a ruperii Coaliţiei de către PSD, alegerile pentru Bucureşti vor fi amânate pentru primavară. Asta dacă PSD va mai dori să mai avem un primar ales, cu legitimitatea populaţiei, în Capitala României”
Ciprian Ciucu acuză partenerii de coaliție de spectacol populist, indicând că alegerile nu sunt negociabile.
„Mi se pare inacceptabilă această urzeală, această întreagă şaradă bine regizată, care a indus ideea că organizarea de alegeri într-o democraţie este ceva negociabil, ceva decis politic.
Nu! Într-o democraţie alegerile trebuie să fie predictibile! Nu trebuie organizate doar când îi convine unuia sau altuia. Legea este clară: in X zile de la vacantare, trebuie organizate alegeri. Adică de ce să mai respectăm legea cu alegerile din patru în patru ani, dacă pe această nu o respectăm?”
La sfârșit, prim vicepreședintele liberal a declarat că nu pune presiune deoarece și-ar dori funcția de primar general.
Alți susținători
Atât ilie Bolojan, cât și Cătălin Drulă au susținut ideea organizării alegerilor. Premierul a blamat un blocaj din coaliție pentru întârziere. Deși s-a pronunțat pentru organizarea cât mai rapidă, Ilie Bolojan a indicat faptul că alegerile ar avea loc, cel mai probabil, anul viitor
Cătălin Drulă (deputat USR și posibil candidat la alegerile din capitală) a declarat că PSD stagnează voluntar organizarea, întrucât nu au performanță electorală.
Poziția PSD
Până la momentul redactării articolului, Partidul Social-Democrat nu a venit cu o replică la comentariile liberalilor.
Poziția PSD a fost făcută clară la sfârșitul verii. Când PSD a revenit la ședințele de coaliție de luni, 25 august, președintele interimar, Sorin grindeanu s-a declarat optimist de candidatura lui Daniel Băluță, cotat, la acel moment, pe primul loc în clasament de două sondaje (CURS și INSCOP).
Liderul social-democrat a ținut, însă, să precizeze că membrii coaliției ar trebui fie să dea un singur candidat comun, fie să meargă pe candidați individuali. Un scenariu contrar, avertiza el, ar aduce PSD în izolare și ar necesita un răspuns.
„[Dacă PNL și USR ating un consens în acest fel,] ar însemna că PSD-ul este într-o formă de izolare în această coaliție.” a declarat Sorin Grindeanu. Întrebat dacă o astfel de situație ar putea duce la ruperea coaliției de guvernare, acesta a răspuns că: „Sunt șanse foarte mari.”
Totuși, Sorin Grindeanu a menționat faptul că va fi depășit termenul legal pentru organizarea alegerilor, relatează HotNews.
„Nu cred că asta este ordinea pe care o avem în acest moment. De fiecare dată când s-au organizat alegeri pentru posturile vacante de preşedinţi de consilii judeţene, de primari, în unele localităţi s-a depăşit evident acest termen de 90 de zile. Sunt lucruri pe care Guvernul, nu PSD-ul, nu PNL-ul le decide.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!