Cineva ne întreabă care este drumul spre Minsk, dar
noi îl orientăm în chip mincinos spre Pinsk: în acest caz
nu e decât o minciună.
Ar fi manipulare dacă el ar avea intenția de a merge la
Minsk, dar noi am face astfel încât să aibă dorința de a
merge la Pinsk
(E. L. Doțenko, în „La Psychologie de la manipalation”, Moscova, 1996)
Ideea lansată de Maia Sandu la Conferința de Securitate de la München – o „coaliție de voință” pentru reziliența la atacurile hibride – nu este o formulă diplomatică menită să sune bine într-un comunicat de presă. Este, de fapt, o propunere de autoapărare democratică. Pentru că, în 2026, războaiele nu mai încep doar cu blindate la frontieră, ci cu fracturi în mintea publică. Iar dacă nu înțelegem asta, riscăm să pierdem fără să știm exact când a început bătălia.
De altfel, „Războiul cognitiv” este termenul incomod care descrie această realitate: un conflict care nu urmărește ocuparea teritoriului, ci ocuparea percepției. Nu îți ia teritorii, ci îți schimbă harta mentală.
Sunt statele mici, ca Moldova, vulnerabile? Reflexul instinctiv este să spunem că da. Că statele mici sunt mai fragile, mai ușor de penetrat, mai ușor de destabilizat. Dar datele contrazic această explicație comodă. Să vă explic de ce.
Potrivit Media Literacy Index 2026, cele mai reziliente societăți europene la dezinformare sunt Danemarca, Finlanda, Irlanda și Țările de Jos, toate cu 71 de puncte, urmate de Norvegia și Estonia. Estonia, un stat mic, cu memorie istorică dureroasă și vecinătate directă cu Rusia, nu este în coada clasamentului. Este în elita rezilienței alfabetizării mediatice. În schimb, România, cu 37 de puncte, și Republica Moldova, cu 31 de puncte, se află în clusterul 4 al vulnerabilității. Diferența nu este de suprafață sau de populație. Este de arhitectură democratică.
Indexul arată limpede că libertatea presei și educația cântăresc aproape 85% din formula rezilienței, iar încrederea interpersonală completează ecuația. Cu alte cuvinte, rezistența la dezinformare nu este un accident geografic. Este rezultatul unei construcții lente, strat cu strat, instituție cu instituție. Nu dimensiunea contează, ci fibra.
Una dintre cele mai ignorate variabile în dezbaterea despre dezinformare este încrederea. Media Literacy Index include explicit indicatorul „Trust in others”, iar corelația este evidentă: societățile cu încredere ridicată în „celălalt” sunt mai puțin vulnerabile la narațiuni conspiraționiste și polarizare extremă.
În România și Moldova, nivelul scăzut de încredere socială trage în jos scorul general. O societate în care cetățenii nu au încredere unii în alții și nici în instituții este o societate care poate fi divizată mult mai ușor. Ori, dezinformarea nu creează fisuri din nimic; aceasta exploatează clivajele existente. Iar când avem o încredere scăzută, realitatea devine negociabilă.
În schimb, țările nordice și baltice sunt proba că reziliența nu este un lux al marilor puteri, ci o cultură a responsabilității publice. De exemplu, în cele mai recente date ale Gallup International (EOY 2025, publicate în 2026), imaginea lui Vladimir Putin este puternic negativă în majoritatea regiunilor democratice, cu un scor global net de –41% (25% favorabil, 66% nefavorabil). În Europa Occidentală, respingerea este și mai accentuată, atingând un net de –73, iar în America de Nord –50. Nu vorbim doar despre o scădere de popularitate. Vorbim despre o pierdere structurală de legitimitate în spațiul democratic.
În Europa de Nord și în statele baltice, unde percepția amenințării ruse este istoric și geopolitic mai acută, această respingere se înscrie într-un tipar de claritate strategică. Aceste societăți nu sunt izolate de propaganda rusă – dimpotrivă, sunt ținte constante. Diferența constă însă în capacitatea lor de a absorbi șocul informațional. Educația mediatică este integrată sistemic, presa funcționează într-un cadru robust de libertate, iar încrederea socială rămâne ridicată. În Finlanda, alfabetizarea mediatică este parte a conceptului de „apărare totală” – un reflex civic, nu o reacție de criză. Tot de la finlandezi ar trebui să învățăm că educația mediatică consolidată se face pe termen lung, nu sporadic.
Prin contrast, în Europa de Sud-Est și în vecinătatea estică, unde încrederea în instituții este mai fragilă și polarizarea mai accentuată, imaginea este mai puțin clară și mai volatilă. Acolo unde nu există o majoritate pro-rusă dominantă, există totuși ambivalență și fragmentare. Vorbim aici despre Macedonia de Nord (-14), Bosnia și Herțegovina (-14), Republica Moldova (-17), Turcia (-17), Bulgaria (-18) și România (-30). Iar această zonă gri este terenul cel mai fertil pentru războiul cognitiv dus în ultimii ani de Federația Rusă împotriva Europei. Și asta pentru că propaganda modernă nu are nevoie de adeziune masivă. Îi este suficientă erodarea consensului și cultivarea îndoielii. În era informațională, confuzia este o armă strategică.
De ce „coaliția de voință” propusă de președinta Maia Sandu este o soluție logică? În actualul context geopolitic, coordonarea globală în materie de combatere a dezinformării este complicată de diferențele de viziune dintre SUA și Europa. Media Literacy Index 2026 notează explicit ruptura crescândă privind abordările de reglementare și combatere a influenței maligne. În condițiile în care consensul larg devine dificil, nucleele de cooperare între statele europene devin esențiale.
Totuși, o „coaliție de voință” nu ar trebui să fie o „poliție a adevărului”. Personal, o văd mai degrabă ca pe un pact pentru consolidarea infrastructurii democratice: standarde comune privind transparența algoritmilor, schimb de bune practici în educația mediatică, sprijin pentru presa independentă, mecanisme de alertă timpurie privind influența externă. Avem deja aceste principii schițate prin Digital Services Act (DSA), și nu trebuie altceva decât să le implementăm printr-un mecanism transnațional de cooperare. Nu ar fi o coaliție împotriva cuiva, ci o coaliție pentru menținerea unui spațiu democratic respirabil, față de asaltul național-populismului izolaționist și a presiunilor ideologiei MAGA a administrației Trump.
Pentru statele mai vulnerabile din sud-estul Europei, apartenența la un astfel de nucleu ar însemna acces la expertiză, la instrumente și la sprijin instituțional. Pentru statele deja reziliente, ar însemna prevenirea extinderii instabilității în proximitatea lor. Știm deja că în războiul cognitiv, granițele sunt permeabile, iar o fisură într-un stat poate deveni rapid o breșă regională. Ori, o agresiuni hibridă îndreptată împotriva Bucureștiului și Chișinăului poate ajunge a doua zi și la Bruxelles, unde impactul regional-european ar fi mult mai mare.
Ideea președintei de la Chișinău poate părea incomodă pentru că ne-ar obliga să privim în oglindă. Nu este doar despre Republica Moldova sau despre statele mici, în general. Este despre cât de solidă este fundația democratică a întregii Europe. Datele din ultimele sondaje arată limpede: reziliența nu este determinată de mărimea economiei, ci de libertatea presei, de calitatea educației și de nivelul de încredere socială. Iar fragmentarea opiniilor publice din regiune arată cât de ușor poate fi exploatat acest teren instabil.
Într-o epocă în care tancurile pot fi precedate de hashtag-uri, iar invaziile de campanii coordonate ale boților, o „coaliție de voință” (coalition of the willing) contra dezinformării nu este un simplu gest retoric. Trebuie văzut drept un scut necesar pentru a proteja cea mai fragilă variabilă a democrațiilor europene: încrederea. Fără încredere, nu există reziliență. Iar fără reziliență, libertatea devine doar un slogan.
(FOTO: Inquam Photos / Codrin Unici)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
