Un parc eolian va fi construit în județul Galați. Acesta ar urma să fie rezultatul investițiilor a două companii din Suedia și Grecia, se va întinde pe teritoriul a opt comune, și ar fi capabil să alimenteze peste 50.000 de gospodării, transmite Agerpres.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a transmis că proiectul, numit „Parcul Eolian Ansthall ” și va avea o capacitate instalată de 96 mW. Valoarea sa este de 150 de milioane de euro.
„Județul Galați și-a consolidat astăzi statutul de «capitală regională a energiei eoliene», odată cu demararea construcției unui nou parc eolian, cu o capacitate instalată de 96 MW. Proiectul, în valoare de peste 150 de milioane de euro, este dezvoltat de companiile OX2 (Suedia) și Hellenic Renewables (Grecia).” a declarat Costel Fotea.
Punerea în aplicare
Președintele Consiliului județean a anunțat construcția a 15 turbine de câte 223 de metri înălțime fiecare. Ele vor fi desfășurate pe teritoriul a opt comune: Scânteiești, Fârțănești, Cuca, Schela, Cuza-Vodă, Pechea, Rediu și Slobozia-Conachi.
De furnizarea tehnologiei este responsabilă o a treia companie, Vestas (Danemarca).
„Parcul Eolian Ansthall, care va fi realizat pe teritoriul a opt comune – Scânteiești, Fârțănești, Cuca, Schela, Cuza-Vodă, Pechea, Rediu și Slobozia-Conachi – va integra tehnologie de ultimă generație furnizată de compania daneză Vestas”
Impactul
Președintele și-a încheiat declarația vorbind despre beneficiile acestui parc: asigurarea alimentării a 50.000 de gospodării cu energie electrică. Acesta a subliniat că, prin intermediul proiectului, reducerea emisiilor de dioxid de carbon vor fi egale cu plantarea a 7.5 milioane de copaci, respectiv, reducerea numărului de autoturisme cu 75.000.
„Energia verde produsă anual, estimată la 312 GWh, va putea acoperi consumul de electricitate a peste 50.000 de gospodării. Totodată, proiectul va contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 150.000 de tone pe an – echivalentul emisiilor produse de 75.000 de autoturisme. Pentru a absorbi o astfel de cantitate de CO2 ar fi necesară plantarea a circa 7,5 milioane de copaci.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: Pixabay.com



