Comunicat de presă. Peste 900 de copii și adulți cu dizabilități, însoțiți de aparținători, au participat la primul spectacol de balet incluziv realizat în România

Data:

Aproximativ 1 din 20 de persoane din România au o formă de dizabilitate – în total aproape 900.000 de persoane, dintre care cca 77.000 sunt copii, conform studiului efectuat de Banca Mondială. Cei mai mulți sunt afectați de excluziunea socială care are drept cauze numeroase obstacoleîn accesarea educației, a pieței muncii și a evenimentelor culturale. 

În acest context, Asociația kinetobebe a prezentat „Dansul pașilor de catifea” – primul spectacol de balet accesibilizat pentru copii și adulți cu dizabilități. Aceștia au umplut sala Operei Naționale Române care și-a deschis în premieră porțile pentru copii din ONG-uri cu dizabilități motorii și neurodivergenți. La spectacol au fost prezenți Ministrul Culturii, dl. András István Demeter, ambasadori și diplomați, autorități publice decidente în sănătate și educație incluzivă, în protecție socială, medici și terapeuți specializați în recuperare pediatrică.

Evenimentul organizat de Opera Națională București și Asociația Kinetobebe, cu susținerea partenerului principal E.ON, face parte din programul social „Bucureștiul este și al lor”, o inițiativă Kinetobebe prin care copiii cu dizabilități și din medii vulnerabile primesc acces la experiențe educaționale, culturale și sociale din Capitală. Scopul este crearea de produse artistice și culturale special concepute pentru persoane cu dizabilități, precum și acesibilizarea spațiilor în care se desfășoară aceste activități.

„Acest spectacol este dedicat unei comunități care mult prea rar a fost invitată să se bucure de cultură. Împreună cu partenerii noștri, am creat un spațiu de întâlnire între lumi care, deși ar trebui să comunice firesc, sunt încă separate de obstacole administrative, culturale sau pur și simplu de bariere de atenție și mentalitate. Acest spectacol nu a oferit doar bucurie, ci și validare cu mesajul Și tu meriți să fii aici. Și pentru tine se creează artă. A fost o demonstrație complexă și reușită a faptului că incluziunea nu este doar posibilă – este necesară, sustenabilă și profund umană. Și este doar începutul unui model de colaborare între artă, educație, sănătate și responsabilitate socială.”, a declarat Ana Raluca Chișu, antreprenoare socială, fondatoarea Asociației kinetobebe.

„Terapia și arta și-au dat mâna în acest spectacol-premieră națională. Dansatorii au repetat multe săptămâni imaginându-și cum va fi să transmită povestea aceștor copii, cum o vor întâmpina aceștia cu energia, cu reacțiile lor, cu felul lor unic de a trăi emoțiile. Echipele corpului artistic și tehnic de balet au pus în practică recomandările specialiștilor în psihopedagogie specială și neurodiversitate și ale kinetoterapeuților din centrele Kinetobebe. A rezultat un balet al senzațiilor, în care fiecare pas și mișcare au fost gândite să stimuleze senzorial copiii cu nevoi speciale. Împreună am putut elabora și un ghid practic pentru părinți pe care îl vom dezvolta ca exemplu de bune practici pentru realizarea de spectacole accesibile, de către instituțiile de cultură din România.”, a explicat actorul Bogdan Acatrinei, co-fondator al Asociației Kinetobebe, autorul conceptului artistic al spectacolului.

Dansul pașilor de catifea este mai mult decât un spectacol, este o promisiune făcută tuturor copiilor și adulților care simt lumea altfel, este, mai presus de toate, o lecție despre ce înseamnă să nu renunți și să continui să mergi mai departe. Sunt recunoscător că am avut privilegiul să fim parte din construirea întregii povești, pentru că la E.ON credem în puterea binelui și în astfel de evenimente care creează o punte între lumi”, a spus Andrei Ștefănescu, director general adjunct E.ON Energie România.

„Participarea la acest proiect şi realizarea unui spectacol pentru o asemenea cauză nobilă ne-a umplut inima de bucurie. Repetiţiile noastre, cât şi colaborarea cu Asociația kinetobebe a fost un carusel de emoţii ce ne-a condus la conexiunea cu aceşti copii, aceste suflete pure, de o frumuseţe rară, a celor ce poartă cu ei povești nevăzute, lupte zilnice și curajul de a privi lumea prin filtre diferite.”, a declarat Antonel Oprescu, Director de Balet – Opera Naţională Bucureşti.


******************************************************************

Dansul pașilor de catifea” este primul spectacol de balet complet adaptat și accesibilizat din România pentru copii și adulți cu nevoi speciale. E mai mult decât un spectacol,e puntea dintre terapie și artă, dintre știință și emoție. Este rezultatul unei colaborări reale între specialiști și artiști și dovada că scena poate deveni un spațiu prietenos pentru toți, dacă este proiectată cu grijă, cunoaștere și responsabilitate.
E
ste primul proiect care reunește patru direcții de accesibilizare: senzorială, vizuală, auditivă și logistică – toate implementate simultan, într-un spectacol profesionist desfășurat într-o prestigioasă instituție națională de cultură.

Partener principal: E.ON

 Parteneri: Sixense, Memorial, LCA Group, Castrol, Allianz Țiriac, Autonom, Tonelli kids, Alka, Aqua Carpatica, Privileg

Parteneri instituționali: Reprezentanța Comisiei Europene în România, Consiliul Național al Dizabilității din România, CED România – Centrul de Excelență prin Diversitate, SOS Satele Copiilor, IWA International Women Association, Help Autism, ARTA ADHD, Climb Again, Asociația Maria Holtzhauser, APEIT, DGASMB, ambasada Israelului în România, ASPRA, Synevo, CSRmedia, ClubAntreprenor.ro, Asociația Echilibru și Simplitate, SOSAutism, Școala de Joacă, Carta Diversității din România, Asociația ZIDeBine, Duchenne Muscular Dystrophy Care, Asociația Down Plus București, Itsy Bitsy FM, Ambasada Armeiei în România, Framinor Group, APASS, Asociația pentru Dezvoltare Urbană, Asociația Totul pentru TINE

Despre Asociația kinetobebe: Asociația kinetobebe este una dintre cele mai active organizații din domeniul recuperării pediatrice din România, oferind servicii specializate pentru copiii cu întârzieri de dezvoltare, dizabilități neuromotorii și alte afecțiuni. Prin proiectele sale civice, educaționale și de accesibilizare, Asociația susține dreptul fiecărui copil la o copilărie cu acces egal la oportunități de dezvoltare.

www.asociatia-kinetobebe.ro

Contact presă:

Raluca Chișu raluca.chisu@kinetobebe.ro

Bogdan Acatrinei bogdan.acatrinei@kinetobebe.ro

Daniela Palade Teodorescu Daniela.palade.teodorescu@gmail.com 0742.660.118

Citește și: COMUNICAT DE PRESĂ. Cu dirijorul Sasha Yankevych și violonistul Blake Pouliot, ca solist, Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu interpretează Puccini, Korngold și Verdi

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related