„Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, le cerem judecătorilor din cele 15 Curți de Apel din România să o revoce din Consiliul Superior al Magistraturii pe președinta CSM, Elena Costache”, se arată în apelul adresat Adunărilor Generale ale Curților de Apel din România.
Declic susține că „CSM și-a pierdut rolul de garant al independenței justiției. Consiliul, prin președinta sa, Elena Costache, apelează la metode de intimidare pentru a-și apăra pensiile speciale, însă nu intervine când marile dosare de corupție sunt închise pe bandă rulantă și magistrații onești sunt hărțuiți. Cel mai recent act de intimidare este plângerea penală făcută Oanei Gheorghiu, după declarațiile privind pensiile speciale”, se arată într-un comunicat al organizației civice.
Comunitatea mai aduce aminte că, în ultimele săptămâni, „CSM a avut poziționări aproape zilnice împotriva vocilor critice din societate care cer reformarea sistemului de pensii speciale sau revocarea Liei Savonea de la conducerea Înaltei Curți. Au fost vizate, în mod repetat, persoane publice și organizații civice. Ieri, CSM a făcut un pas în plus, care arată că cei din conducerea sa renunță la rolul constituțional de garant al independenței justiției și trec într-o altă etapă. Consiliul a devenit principalul instrument de intimidare, prin plângeri penale împotriva tuturor celor care contestă sistemul privilegiilor din justiție. Este cazul Oanei Gheorghiu, vicepremier în Guvern, împotriva căreia s-a redactat o plângere fără temei juridic”, se mai arată în comunicat.
Prin acest demers, „CSM îi avertizează pe toți cei care îndrăznesc să ceară reformarea și tăierea pensiilor speciale că vor putea să fie anchetați penal”.
Despre tăcerea complice a Consiliului
Pe de altă parte, în ultimele luni, CSM nu a avut nicio reacție publică referitoare la decizii cel puțin controversate ale instanțelor, care au dus la scăparea de dosare a marilor corupți. „Consiliul condus de Elena Costache nu a avut nicio problemă când un complet de judecători de la Înalta Curte a fost recuzat și înlocuit cu un altul, într-un mare dosar de corupție, doar pentru că voia să ceară un punct de vedere la Curtea Europeană de Justiție. În aceste condiții, pentru apărarea independenței justiției, judecătorii și judecătoarele din cele 15 Curțile de Apel care au ales-o pe Elena Costache în CSM au datoria să voteze acum revocarea ei din Consiliu. Este important ca magistrații onești să ia atitudine și să nu rămână tăcuți, în timp ce justiția este distrusă chiar de la vârful ei”, se mai arată în apleul Declic.
Conform legii, revocarea poate fi solicitată pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor stabilite prin Constituție și prin lege ori pentru acțiuni sau inacțiuni care aduc atingere rolului CSM de garant al independenței justiției.
La momentul redactării acestui material, petiția Declic era semnată de 5000 de susținători.
Legea lui Predoiu
Potrivit legii 305/2022 adoptată în mandatul lui Cătălin Predoiu, un membru al Consiliului poate fi revocat doar în baza unui raport al Inspecție Judiciare, care trebuie să stabilească faptul că persoana în cauză „nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat și nejustificat, atribuțiile prevăzute de lege”.
Având în vedere că Inspecția Judiciară este condusă de Roxana Petcu, prietena lui Costache și a Liei Savonea, demersul d esuspendare din funcție a șefei CSM este aproape o misiune imposibilă.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!




