Conacul Petala din Timiș va fi reabilitat și inclus în circuitul turistic zonal

Data:

Conacul generalului Vintilă Petala din satul Clopodia, comuna Jamu Mare (județul Timiș), monument istoric ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi aflat în stare avansată de degradare, va fi preluat de către Consiliul Judeţean (CJ) Timiş pentru a fi introdus, după reabilitare, în circuitul turistic, informează Agerpres.

Consilierii judeţeni au votat în unanimitate, în şedinţa extraordinară de luni, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de colaborare între CJ, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiş şi Asociaţia Prin Banat, pentru crearea unui cadru de acţiune prin care se va interveni în regim de urgenţă asupra conacului Petala.

Aceste asociaţii vor presta serviciile de păstrare şi valorificare a patrimoniului imobil exclusiv prin voluntariat, fără a fi plătite.

„Încheiem acest acord pentru menţinerea la un nivel cât mai mic a pagubelor deja produse de trecerea timpului asupra conacului Petala şi pentru punerea în siguranţă a acestui obiectiv, până la identificarea pe viitor a unei surse mai semnificative de finanţare, prin care se va putea interveni mult mai responsabil conacului”, a explicat Ruxandra Maria Adam, consilier superior în cadrul CJ Timiş.

Citește și: Republica Moldova: ce-ar însemna victoria în alegeri a partidei pro-ruse? De vorbă cu Ileana Racheru

Potrivit acesteia, administraţia judeţeană nu are o valoare a lucrărilor de reabilitare a conacului Petala, urmând să fie parcurse etapele de elaborare a unei cereri de finanţare pe Programul Naţional de Risc Seismic.

Conacul generalului Vintilă Petala din satul Clopodia a fost realizat în stil baroc rural, cu o faţadă care impresionează prin cele două turnuri ce dăinuie şi astăzi.

Conform administraţiei locale, construcţia a suferit modificări în perioada comunistă, spaţiul interior fiind schimbat. Proprietatea a aparţinut iniţial soţiei prim-ministrului maghiar al acelor vremuri, Parnoi Gizella, iar după Marea Unire i-a fost vândută generalului român Vintilă Petala, fost ministru al Forţelor Armate din partea liberalilor. După 1951, generalul şi familia au fugit din ţară. O perioadă, conacul a rămas în paragină, fiindu-i retrocedat, în cele din urmă, Mariei-Rose Mociorniţa, strănepoata generalului, dar ea l-a vândut soţilor Erina, care îşi exprimaseră dorinţa de a-l lăsa moştenire nepoatelor lor, arată sursa citată.

Astăzi, ansamblul castelului Petala, care include anexele şi parcul dendrologic cu o suprafaţă de 3 hectare cu o varietate mare de specii de arbori precum platani argintii şi nuci americani, este declarat monument istoric.

Citește și: Cum își securizează liderii sindicali mandatele: regulamente ascunse și statute netransparente

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alfred Simonis, a declarat, pentru AGERPRES, că instituţia vrea să preia în administrare conacul Petala de la Clopodia, intenţia fiind ca în viitor să fie vizat de un proiect de reabilitare.

„Urmează identificarea tuturor acestor obiective de pe raza judeţului, care vor putea fi incluse într-un circuit turistic al conacelor, deşi este vorba despre investiţii substanţiale pentru care vor trebui identificare surse de finanţare. Conacul de la Clopodia este pe cale să cadă, dacă nu intervenim de urgenţă. Am discutat cu Primăria Jamu Mare (de care aparţine satul Clopodia, n.r.), care este dispusă să ne pună nouă la dispoziţie acest imobil, să intrăm şi să-l punem în siguranţă de urgenţă, să-l acoperim, la fel ca şi la conacul din Banloc (preluat în administrare de Consiliului Judeţean Timiş în luna aprilie – n.r.), până vor fi gata studiile, avizele necesare, pentru că sunt monumente istorice”, a detaliat Alfred Simonis.

De altfel, administraţia judeţeană doreşte să ia, pe rând, toate conacele aflate în ruină, să le redea vechea strălucire şi să le includă într-un circuit turistic dedicat, primul pas fiind deja realizat prin reabilitarea conacului de la Foeni.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: CJ Timiș)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

4.8 milioane de bancnote false au fost confiscate de autoritățile române

În ceea ce oamenii legii au descris drept o...

Caz absurd în Poliția Sibiu: șefii IPJ se judecă cu propria instituție pentru salarii de excelență

Potrivit sindicatului polițiștilor „Diamantul”, întreaga conducere a IPJ Sibiu...