Pe 22 decembrie, a avut loc o întâlnire între Nicușor Dan și diferiți magistrați la Palatul Cotroceni. Scopul acesteia a fost unul consultativ, vizând dezbaterile legate de reforma justiției, declanșate de documentarul Recorder „Justiție capturată”.
Circa 40 de magistrați s-au înscris pentru întrevedere, iar președintele Nicușor Dan a declarat că încă 250 de magistrați i-au scris mesaje în particular, relatează HotNews.
Intervențiile politicului distrug justiția
Cristian Anghel – un magistrat pensionat care a ocupat funcțiile de consilier juridic în Ministerul Justiției, procuror DNA și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București – a declarat că indiferența socială față de interferențele politice asupra justiției au generat criza actuală.
„Eu cred că justiția arată astfel pentru că societatea noastră a permis mult prea des politicului să intervină în justiție.”
Acesta a mai adăugat că magistrații din funcții înalte sunt numiți politic, ceea ce împiedică ascensiunea magistraților și implicarea în concurența pentru ocuparea acelor funcții.
„De ce să concurăm dacă se știe cine va fi acolo? Există o relație foarte apropiată dintre unii colegi magistrați și politicieni, iar acest lucru este nepermis”.
Cazurile trebuie verificate
Un procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte Ploiești, Dan Ungureanu, a precizat că, în cazul dovedirii veridicității cazurilor prezentate în documentarul Recorder, situația este deosebit de gravă. Astfel, el a propus verificări stricte și publicarea rapidă a concluziilor.
„Dorința mea e ca toate cazurile care au fost prezentate, inclusiv cele menționate astăzi, să facă obiectul unor verificări serioase, verificări care ulterior să fie aduse la cunoștința publicului. Pentru că doar astfel putem crește gradul de încredere în activitatea pe care noi magistrații, de bună credință, ne-o desfășurăm.”
Acesta a mai adăugat că persoanele care „au probleme” să poată să le exprime fără teamă de repercursiuni.
Bogdan Pîrlog: „Există o persoană care pare chintesența răului, dar ea nu este singură ”
Fostul procuror militar Bogdan Pîrlog, sancționat pentru opiniile critice la adresa sistemului de justiție pe care le-a exprimat, a declarat că detaliile expuse în documentar, ne arată doar o mică parte a problemelor justiției.
„Situațiile expuse în reportaj sunt foarte gave și au reprezentat ca să zic așa vârful aisbergului.”
Acesta a continuat adăugând că încălcarea repartiției aleatorii a dosarelor este o problemă notorie care a degenerat constant.
„Am ajuns la situații halucinante în care pentru a se da o soluție într-un dosar anume s-a ajuns în situația în care au fost delegați judecători care nici măcar nu aveau cerere”
Fostul procuror a mai menționat faptul că, în vârful justiției, deciziile se iau contrar intereselor legii și obiectivității.
Verificarea constantă a magistraților
Mihai C. Constantin, judecător la Curtea de Apel din Ploiești a propus verificarea regulată a magistraților prin examene grilă. El a mai adăugat că admiterea prin interviu este o modalitate depășită, care ar trebui înlocuită cu un alt tip de examen care să verifice gândirea critică.
„Propun înlocuirea acestui examen cu un examen similar celui care se dă la Facultatea de Psihologie, un examen scris de gândire critică.” a relatat acesta.
Știre în curs de actualizare
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!




