Românii nu sunt singurii care, pe fundalul conflictului din Iran – care ia proporții regionale – trebuie să treacă peste „praguri psihologice” când vine vorba de prețul motorinei și benzinei la pompă. Pentru România ar fi 10 lei/ litrul de benzină. Pentru germani este orice ce începe cu 2, adică doi euro pe litrul de motorină/ benzină super. Prag care a fost depășit marți, 4 martie. În Italia, la benzinăriile de pe autostradă s-a ajuns chiar la prețuri de 2,5 euro pentru motorină. Și așa mai departe.
Chiar și în Statele Unite — considerate în mod tradițional una dintre cele mai ieftine țări dezvoltate pentru alimentare, datorită producției interne consistente de petrol și nivelului scăzut al taxelor — prețurile au crescut cu peste 5%. Potrivit American Automobile Association, prețul mediu al unui galon de benzină obișnuită a ajuns la 3,19 dolari, comparativ cu 2,98 dolari în urmă cu o săptămână. Sunt încă departe de pragul psihologic, de 4 dolari pe galon, ceea ce dă administrației Trump o marjă confortabilă de manevră în ofensiva împotriva Iranului, declanșată împreună cu Israelul. Cel puțin pentru moment, notează cotidianul Washington Post.
Citește și: Scumpiri la pompă: Motorina a ajuns la 8,50 lei/litru, cel mai mare preț din ultimele 12 luni
Sigur, fiecare țară are mix-ul ei energetic specific, structura prețurilor este diferită, așa că s-ar putea spune, pe bună dreptate, că se compară mere cu pere. Dar în toate aceste țări există un „prag psihologic”, care a fost depășit, cel puțin acum în primele zile ale conflictului.
Cauza este blocarea aparentă a Strâmtorii Ormuz, prin care trec cca. 20% din exporturile mondiale de țiței și gaze naturale.
Efecte colaterale
În mod obișnuit, aproximativ 80 de petroliere și nave pentru transportul gazelor traversează zilnic Strâmtoarea Ormuz, culoarul maritim îngust aflat la sud de coasta Iranului, prin care trece aproape o cincime din petrolul mondial și volume semnificative de gaze naturale. Petrolul și gazele care tranzitează în mod obișnuit Strâmtoarea Ormuz provin din mari state producătoare precum Arabia Saudită, Irak, Iran și Emiratele Arabe Unite.
Luni, 3 martie, la două zile de la lansarea ofensivei americano-israeliene împotriva Iranului, doar două nave de petrol și gaze par să fi tranzitat strâmtoarea, potrivit unei analize a activității maritime realizate de The New York Times pe baza datelor furnizate de firma de profil Kpler. Marți, o singură navă a mai trecut prin zonă.
„Este, de facto, o închidere”, a declarat Dan Pickering, director de investiții al Pickering Energy Partners, companie financiară din Houston. „Există un număr semnificativ de nave de o parte și de alta a strâmtorii, dar nimeni nu este dispus să o traverseze.”
De la izbucnirea luptelor, prețurile internaționale ale petrolului au crescut cu 12%, ajungând marți la aproximativ 81 de dolari pe baril, în timp ce prețurile gazelor naturale au urcat puternic în Europa și Asia.
Un oficial militar iranian de rang înalt a amenințat în această săptămână că va „da foc” oricăror nave care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. Unele vase din regiune au fost deja atacate. Mai multe instalații petroliere și de gaze au fost lovite sau afectate de bombardamente în apropiere, deși pagubele nu par semnificative.
Marți, președintele Donald Trump a declarat că, „dacă va fi necesar”, Marina SUA va începe să escorteze petrolierele prin strâmtoare. El a mai spus că o agenție guvernamentală americană va oferi „asigurare pentru risc politic” companiilor de transport maritim din regiune.
De facto, Strâmtoarea nu a fost închisă vreodată
Strâmtoarea Ormuz nu a fost niciodată complet închisă în sens legal sau permanent, chiar și în timpul celor mai intense conflicte. Au existat perturbări majore, amenințări și perioade de trafic redus din cauza riscurilor de securitate, dar blocarea totală rămâne extrem de dificilă din punct de vedere tehnic, politic și economic, iar comunitatea internațională a intervenit de fiecare dată pentru a menține deschisă una dintre cele mai critice rute maritime pentru energia globală.
Cel mai cunoscut episod de insecuritate a fost în timpul războiul dintre Iran și Irak (1980-1988), când a avut loc așa-numitul „Războiul al Tancurilor petroliere”, moment în care cele două țări au luat ca țintă petrolierele în Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz. În pofida atacurilor cu rachete, mine marine și hărțuire a navelor, fluxul general de petrol nu a fost oprit. Statele Unite și forțe occidentale au intervenit în acea perioadă pentru a asigura escortarea și securizarea navelor comerciale, cu operațiuni precum „Operation Earnest Will”, prin care petroliere re-înregistrate sub pavilion american au fost protejate de marina SUA.
De atunci, Iranul a mai amenințat cu închiderea sau a organizat manevre militare care au perturbat navigația pe rute locale, dar nu a reușit să blocheze complet strâmtoarea pe termen lung. De exemplu. În 2019, autoritățile iraniene au avertizat că ar putea închide pasajul ca răspuns la sancțiuni, dar aceasta a rămas o amenințare politică, fără blocaj permanent.
Istoric, forțele navale occidentale – inclusiv marina SUA și aliații săi – au jucat un rol esențial în asigurarea libertății de navigație în Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz în perioade de criză, patrulând și asigurând trecerea navelor comerciale. Aceasta face parte din politica de „libertate de navigație”, susținută de legislația internațională (precum Convenția Națiunilor Unite privind Dreptul Mării), care stabilește că strâmtorile maritime utilizate pentru treceri internaționale nu pot fi blocate unilateral.
(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
